Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 1724/2014. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 1724/2014 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 11-04-2014 în dosarul nr. 1724/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1724

Ședința publică din data de 11 aprilie 2014

Președinte: D. L. C.

Grefier: M. T.

S-a luat în examinare plângerea împotriva încheierii CF, formulată de B. E. J. H. V. în contradictoriu cu intimații M. G. A. și M. F..

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul petentului, avocat B. I., din Baroul A., lipsă fiind intimații.

Procedura este legal îndeplinită.

Plângerea a fost timbrată cu 20 lei taxă de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul petentului arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Văzând că nu sunt alte cereri și probe de administrat, instanța constată închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul petentului solicită admiterea plângerii, anularea celor două încheieri de carte funciară, admiterea notării somației, fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Constată că prin plângerea înregistrată la Judecătoria A. în data de 25.10.2013 sub nr._, petentul B. E. J. H. V. a solicitat, în contradictoriu cu intimații M. G. A. și M. F., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea încheierii CF nr._/09.09.2013, precum și a încheierii nr._/17.10.2013 emise de OCPI A., corelativ cu notarea cererii petentului, fundamentată pe dispozițiile 821 alin. 1 NCPC în cartea funciară a imobilului situat în V., ., jud. A., respectiv în CF cu nr._ V., cu nr. cadastral 5484, cu cheltuieli de judecată.

Petentul învederează că i s-a respins cererea de notare în cartea funciară a imobilului sus individualizat, respingerea ce a fost atacată cu reexaminare, care, de asemenea, a fost respinsă.

Petentul apreciază că cererea formulată ar fi trebuit admisă raportat la dispozițiile art. 821 alin. 1 NCPC, coroborate cu art. 902 alin. 2 pct. 17 NCc.

Se mai arată că registratorul, respectiv registratorul șef au invocat dispozițiile art. 817 NCPC, care reglementează o cu totul altă situație juridică, și mai mult, una ulterioară demersului a cărui notare a solicitat-o petentul.

La notarea în cartea funciară a somației imobiliare nu este posibil să fie solicitat un act de partaj și tariful acestei operațiuni, iar în ipoteza nedepunerii acestora cererea să fie respinsă.

În fine, petentul apreciază că odată ce deține încuviințarea executare silită, care atestă identitatea creditorului, debitorului și cuantumul creanței, va putea să solicite nestingherit notarea somației în cartea funciară a imobilului respectivului debitor, indiferent că acesta ar deține un drept se proprietate deplin, un alt drept real, un drept de coproprietate clasic sau în devălmășie, ori un drept de coproprietate afectat de o anumită condiție.

Petentul apreciază că nu i se poate solicita să facă dovada urmăririi efective a imobilului, de pildă prin obligarea de a depune actul de partaj.

Dar, notarea acțiunii de partaj este complet altceva decât notarea somației imobiliare reglementată prin art. 821 NCPC, și niciuna dintre ele nu o exclude pe cealaltă.

În drept, se invocă dispozițiile art. 29, art. 30, art. 148, art. 194, art. 411 alin. 1 pct. 2 NCPC, art. 29-31 din Legea nr. 7/1996, art.821 NCPC, art. 902 alin. 2 pct. 17 NCPC.

A depus în probațiune somația emisă de B. H. V., adresa către OCPI A. pentru notarea somației imobiliare, dovada de comunicare, adresa din_/08.08.2013 al OCPI A., adresa emisă de B. H. V. în dosar execuțional nr. 129/2013 către OCPI A., dovada de comunicare, încheierea de respingere nr._/08.08.2013 al OCPI A., extras CF nr. 10018Arad, cerere de reexaminare, încheiere de respingere nr._/26.09.2013 a OCPI A..

La solicitarea instanței s-a depus la dosar o copie certificată a dosarului OCPI în care s-au dat încheierile atacate de petent.

Prin note de ședință petentul a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât a Companiei Naționale L. Română S.A.

În cadrul procedurii de regularizare, intimații nu au formulat și depus întâmpinare și deși s-au prezentat la dezbateri la primul termen de judecată, nu au formulat apărări.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

În fapt, petentul a solicitat O.C.P.I. A. notarea somației imobiliare asupra cotei nedeterminate din imobilul înscris în CF vechi_ V., adică CF nr._ V., cu nr. cadastral 5485, situat în V., ., județul A., proprietatea intimaților M. G. – A. și M. F., în vederea recuperării sumei de 11.637,13 lei, conform titlului executoriu constând în Bilet la ordin în cadrul dosarului execuțional nr. 129/2013 al petentului, iar prin încheierea CF nr._ din data de 09.09.2013, emisă de OCPI A. s-a dispus respingerea acestei cereri.

Împotriva încheierii de carte funciară, petentul a formulat cerere de reexaminare în temeiul art. 31 alin. 2 din Legea 7/1996, republicată, soluționată de către OCPI A. prin încheierea de carte funciară nr._ din data de 17.10.2013, în sensul respingerii cererii de reexaminare.

În motivarea încheierii de respingere, OCPI A. a arătat că s-a dispus completarea dosarului cauzei cu actul de partaj conform prevederilor art. 817 din Legea nr. 134/2010, actualizată, precum și tariful aferent acestei operațiuni conform Ordinului nr. 39/2009 al M.A.I., și văzând că petentul nu a dat curs celor solicitate, respectiv nu a completat dosarul în sensul solicitat, cererea a fost respinsă.

Împotriva încheierii de carte funciară de respingere a cererii de reexaminare, petentul a formulat în termen legal plângere în temeiul art. 31 alin. 3 din Legea 7/1996, republicată.

Analizând încheierea de respingere a cererii de reexaminare, prin prisma motivelor invocate prin plângerea formulată de petent, instanța reține că:

Registratorul de carte funciară din cadrul Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară, în soluționarea cererii de notare a somației, nu poate analiza legalitatea titlului executoriu ori actele de executare, competența sa fiind limitată în acest sens la o analiză formală a somației emisă de executorul judecătoresc. În cadrul procesual al plângerii împotriva încheierii de carte funciară, analiza trebuie să se limiteze la aspectele formale care se verifică de către registrator cu ocazia soluționării cererilor de înscriere în C.F..

În mod greșit O.C.P.I. A. a soluționat cererile prin antamarea unor aspecte de fond ce privesc executarea silită, aspecte care se pot pune în discuție doar în cadrul unei contestații la executare.

În sistemul de carte funciară, principiul legalității comportă două componente: legalitatea formală și legalitatea materială.

Legalitatea formală înseamnă că registratorul de la Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară nu poate încuviința decât înscrierea actelor și faptelor juridice anume prevăzute de lege și nu se poate sprijini decât pe cererea formulată și actele ce o însoțesc.

Legalitatea materială vizează faptul că registratorul trebuie să cerceteze pe de o parte dacă înscrisul pe baza căruia se solicită înscrierea întrunește condițiile prevăzute de lege pentru înscrierea dreptului sau faptului juridic, conform prev. art. 28 și art. 29 din Legea nr. 7/1996, republicată, iar pe de altă parte să cerceteze, dacă potrivit cuprinsului cărții funciare, nu există vreo piedică la efectuarea înscrierii.

Prin urmare, examinarea registratorului se oprește la verificarea valabilității actului a cărui înscriere se cere și a posibilității înscrierii în raport de înscrierile făcute deja în cartea funciară, cu privire la imobil.

În speță, registratorul de carte funciară avea abilitatea de a verifica dacă somația a fost emisă de un executor judecătoresc, neavând competența în a stabili dacă urmărirea silită a imobilului este legală. Contestarea actelor de executare sub aspectul legalității este posibilă în cadrul contestației la executare.

Scopul notării somației în cartea funciară este acela de a încunoștința terțele persoane că imobilul este urmărit de un creditor, făcând opozabil terților actul de executare înscris, fără ca prin această înscriere să fie afectate atributele proprietăți.

Astfel, potrivit prevederilor art. 821 alin. 1 din Codul de procedură civilă, referitoare la publicitatea urmăririi, (1) Odată cu comunicarea încheierii de încuviințare, executorul va solicita biroului teritorial de cadastru și publicitate imobiliară să dispună, în baza acesteia, notarea urmăririi imobilului în cartea funciară, cu arătarea creditorului urmăritor și a sumei pentru care se face urmărirea.

Ori în speță, prin încheierea nr. 2546 din 29.04.2013 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, s-a încuviințat executarea silită în cadrul dosarului execuțional nr. 129/2013 al petentului, autorizând creditorul să treacă la executare silită mobiliară, imobiliară și prin poprire împotriva debitoarei avalist M. G., intimata în cauză.

Deasemenea, potrivit prevederilor art. 902 alin. 2 pct. 17 din Codul civil, sunt supuse notării în cartea funciară: sechestrul, urmărirea imobilului, a fructelor ori veniturilor sale.

Măsura de notare a somației în cartea funciară, la inițiativa executorului judecătoresc, a fost luată pentru a împiedica înstrăinarea imobilului, precum și pentru ca terții să poată lua cunoștință despre adevărata stare de fapt și de drept existentă asupra imobilului.

În ceea ce privește prevederile art. 817 Cod procedură civilă, invocate în încheierile de respingere, acestea se referă într-adevăr la faptul că: (1) Creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaș nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietate comună, ci vor trebui să ceară mai întâi partajul acestora. La cererea creditorului, acțiunea în împărțeală poate fi notată în cartea funciară, dar pentru a se putea trece la urmărirea silită a unui imobil, se impune inițial obținerea încuviințării executării silite, ceea ce s-a și înfăptuit în speță, iar aceasta implică notarea inclusiv a somației în cartea funciară corespunzătoare imobilului, potrivit textelor legale sus indicate, nimic neimpietând creditorul în cursul executării silite să pornească partajul imobilului în condițiile sus indicate, ulterior momentului notării somației.

Astfel, în speță, instanța constată că erau întrunite condițiile formale pentru înscrierea somației în cartea funciară neexistând temeiuri de respingere a cererii de reexaminare.

Astfel fiind, în temeiul prevederilor art. 31 din Legea nr. 7/1996, republicată, instanța va admite plângerea formulată și precizată de petent și va anula încheierea de respingere nr._ din 09.09.2013 emisă în dosar nr._/08.08.2013, precum și încheierea de respingere nr._ din 17.10.2013 emisă în dosar nr._/26.09.2013 ale O.C.P.I. A., cu consecința admiterii, respectiv notării, cererii de notare a somației imobiliare asupra cotei nedeterminate din imobilul înscris în CF_ al localității V., CF vechi nr._ V., nr. cadastral 5485, compus din teren intravilan în V., ., jud. A..

În temeiul prev. art. 453 Cod. proc. civ, văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite plângerea formulată și precizată de petentul B. E. J. H. V., cu sediul în A., ., ., având C. RO20026595, în contradictoriu cu intimații M. G. – A., domiciliată în V., .. 103, județul A., L., fost M., F., domiciliat în A., Aleea Dezna, ., . și C. Națională L. Română S.A., cu sediul în București, .. 20, sector 4, și, în consecință:

Anulează încheierea de respingere nr._ din 09.09.2013 emisă în dosar nr._/08.08.2013, precum și încheierea de respingere nr._ din 17.10.2013 emisă în dosar nr._/26.09.2013 ale O.C.P.I. A., cu consecința admiterii, respectiv notării, cererii de notare a somației imobiliare asupra cotei nedeterminate din imobilul înscris în CF_ al localității V., CF vechi nr._ V., nr. cadastral 5485, compus din teren intravilan în V., ., jud. A..

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria A..

Pronunțată în ședința publică din data de 11 aprilie 2014.

PreședinteGrefier,

D. L. C. M. T.

Red/dact/DLC/MT/13.05.2014/7ex/5com/Se comunică cu:

- petentul B. E. J. H. V. - A., ., .

- intimații M. G. – A. - V., .. 103, județul A.

- L. (fost M.) F. - A., Aleea Dezna, ., .

- C. Națională L. Română S.A.- București, .. 20, sector 4

În temeiul art.50 al.4 din Legea nr.7/1996 la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii 1 ex. se va comunica, din oficiu, către O.C.P.I. A..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 1724/2014. Judecătoria ARAD