Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc. Sentința nr. 2435/2012. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2435/2012 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 08-03-2012 în dosarul nr. 2435/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2435
Ședința publică din 08.03.2012
Președinte: H. Ș.
Grefier: M. J.
S-a luat în examinare plângerea împotriva refuzului executorului judecătoresc de a îndeplini acte de executare formulată de contestatoarea P. B. România SA în contradictoriu cu intimații B. G. A. și M. S. C..
La apelul nominal nu se prezintă nici una din părți, contestatoarea solicitând judecarea cauzei în lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se constată legal timbrată cererea cu suma de 8 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar.
Se constată transmisă prin fax, de către contestatoare la data de 05.03.2012 și expediată prin poștă la data de 07.03.2012, cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a cuantumului taxei judiciare de timbru, aferentă plângerii.
Instanța constată că din eroare s-a fixat taxa judiciară de timbru în cuantum de 194 lei și timbru judiciar în valoare de 5 lei, cererea fiind legal timbrată, motiv pentru care revine asupra acestui aspect și constată cererea de reexaminare ca rămasă fără obiect.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară terminată faza probatorie și rămâne în pronunțare pe fondul cauzei.
INSTANȚA
În deliberare asupra cererii civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea împotriva refuzului executorului judecătoresc de a îndeplini acte de executare, înregistrată la această instanță sub nr._, la data de 25.01.2012, contestatoarea Piraues B. România SA, în contradictoriu cu intimații B. G. A. și M. S. C., a solicitat obligarea intimatului B. G. A. la comunicarea dovezii îndeplinirii tuturor actelor de executare solicitate prin cererea de executare silită cu care a fost învestit sau la prezentarea unui raport scris cu stadiul executării; obținerea de relații actuale cu privire la domiciliul debitorului; înființarea popririi asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare și a altor bunuri mobile incorporale urmăribile datorate de debitor și punerea la dispoziție a tuturor înscrisurilor necesare; urmărirea silită mobiliară și imobiliară a debitorului prin identificarea bunurilor mobile și imobile; obținerea de relații de la organul fiscal local și cartea funciară cu privire la bunurile imobile taxabile ale debitorului; obligarea la continuarea executării silite a acestuia fără a condiționa urmărirea de partajarea anterioară a imobilului, motivat de faptul că debitul urmărit are caracterul unei datorii comune a coproprietarului imobilului; obligarea în măsura în care apreciază că debitorul este insolvabil, la întocmirea și comunicarea procesului verbal de insolvabilitate; obligarea la plata unei amenzi al cărui cuantum îl lasă la aprecierea instanței, cu cheltuieli de judecată.
În esență, în motivarea plângerii arată că a formulat la data de 05.05.2010 cererea de executare silită împotriva debitorului M. S. C., solicitând urmărirea tuturor celor trei forme de executare concomitent. Astfel s-a format dosarul de executare nr. 112/2010. A adresat intimatului executor judecătoresc cereri repetate de continuare a executării silite, iar la data de 13.01.2012 a solicitat acestuia dovada îndeplinirii actelor de executare solicitate sau motivarea refuzului de îndeplinire a acestuia, iar în măsura în care se apreciază că debitorul este insolvabil, a solicitat întocmirea procesului verbal de insolvabilitate reglementat de art. 3715 lit. b C.p.c. Până la data prezentei, intimatul executor judecătoresc nu a dat curs nici uneia dintre cererile formulate, deși dispozițiile art. 3731 alin. 7 Cod procedură civilă obligă executorii judecătorești la rol activ și celeritate în îndeplinirea obligațiilor legale de realizare a titlurilor executorii. Cu privire la solicitarea de a fi ținuți la curent cu poziția terțului poprit față de înființarea popririi, arată că înființarea popririi nu este suficientă. În măsura în care terțul nu se conformează dispoziției de poprire, atât contestatoarea, cât și executorul judecătoresc pot formula cerere de validare a popririi. În referire la solicitarea de a fi obținute relații despre bunurile imobile ale debitorului nu numai de la organul fiscal, ci și de la Cartea funciară, dar și prin deplasare la domiciliul debitorului, arată că acuratețea evidențelor organului fiscal depind de voința debitorilor în declararea bunurilor impozabile. Cât privește cererea de obligare a intimatului executor judecătoresc la dresarea procesului verbal de încetare a executării ca efect al constatării insolvabilității, arată că norma este imperativă și nu permite executorului menținerea pe rol a unei executări ani de zile. Astfel, deopotrivă, în cauza Ruianu, c. României, cât și în cauza O. c. României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că statul are obligația de a se dota cu un arsenal juridic adecvat și suficient pentru a asigura respectarea obligațiilor pozitive ce-i revin cu privire la asigurarea executării silite a hotărârilor judecătorești, iar inerția autorităților naționale competente în materia executării silite este imputabilă statului. Din această jurisprudență rezultă că statul, atât prin mijloace legislative, cât și jurisdicționale, trebuie să se asigure că executorii judecătorești își îndeplinesc într-o manieră adecvată obligațiile stabilite prin lege și în considerarea cărora beneficiază de avantaje multiple, primul fiind chiar monopolul executării silite, ca serviciu public.
În drept se invocă dispozițiile art. 388, art. 456, art. 3715 lit. b, art. 1081 pct. 2 lit. g Cod procedură civilă și art. 53 din Legea nr. 188/2000
Intimații deși legal citați nu s-au prezentat în instanță și nu au depus întâmpinare (f.43-44).
În probațiune se depun înscrisuri conforme cu originalul: cererea de executare silită (f. 13-15), cererile de continuare adresate intimatului, cererea prin care a solicitat comunicarea copiei actelor de executare sau motivarea refuzului (f. 16-40), corespondența cu intimatul executor judecătoresc factura emisă și dovada plății sumei facturate.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 07.05.2010 s-a înregistrat la B. G. A. cererea de executare silită a debitorului M. S. C. (fila 1 d.e) în baza titlului executoriu contract de împrumut pentru nevoi personale nr. 0200002G_/19.03.2008. Executorul judecătoresc, în îndeplinirea obligațiilor legale, a solicitat instanței încuviințarea executării silite (filele 18-19 d.e), după care a emis la data de 13.07.2010 o adresă de informare către Casa Județeană de Pensii A. (fila 20 d.e) și o somație către debitor pentru începerea executării silite, conform art. 387 C.p.c (fila 21 d.e). Pentru executarea efectivă, executorul s-a deplasat la domiciliul cunoscut al debitorului, unde a constatat că acesta nu mai locuiește la adresa indicată și locuința era una provizorie, luată cu chirie. Prin urmare, nu identificat bunuri care să aparțină debitorului (proces verbal din data de 12.10.2010 – fila 27 d.e). Ultimul act de executare a fost îndeplinit la data de 14.11.2011 prin repetarea adresei către Casa Județeană de Pensii A., acre a comunicat răspunsul la data de 15.11.2011 (filele 31 și 34).
Astfel, este adevărat că în procedura de executare s-au efectuat unele acte pentru identificarea unor bunuri sau venituri ale debitorului intimat, însă nu s-au mai efectuat cercetări privind situația materială a aceluiași debitor din 14.11.2011. De altfel, cu excepția emiterii unei adrese pentru a identifica locul de muncă al debitorului și a deplasării la domiciliul cunoscut al acestuia, executorul nu a depus alte diligențe pentru a asigura executarea efectivă. Instanța reține, astfel cum arată și petenta, că acesta nu a îndeplinit acte de executare precum emiterea de adrese pentru identificarea de conturi bancare în vederea înființare a popririi, nu a emis adrese către instituții pentru identificarea noului domiciliu al debitorului, către direcția fiscală sau oficiul de cadastru pentru a identifica venituri sau bunuri imobile ale debitorului. Această diligență se impunea în considerarea obligației de rol activ, instituită în sarcina executorului judecătoresc prin art. 3731 alin. 6 C.pr.civ., pentru a cărui garantare s-au reglementat și mijloace de acțiune extinse, în favoarea aceluiași executor, cum rezultă din art. 3732 C.pr.civ. Față de acestea, instanța apreciază că se impune realizarea de acte de executare, obligație dublată de cea a informării creditorului cu privire la măsurile dispuse conform art. 5 alin. 1 din legea nr. 188/2000 care prevede că „activitatea executorilor judecătorești se înfăptuiește în condițiile legii, cu respectarea drepturilor și intereselor legitime ale părților”
În ce privește aplicarea unei amenzi, conform art. 1081 pct. 2 lit. g C.pr.civ., instanța arată că executorul a efectuat unele acte, chiar dacă insuficiente, în vederea executării debitorului. Prin urmare, instanța apreciază că în momentul de față nu se impune aplicarea unei amenzi executorului judecătoresc.
Așa fiind, în baza art. 399 alin. 1 teza finală C.p.c, instanța va admite în parte plângerea, va dispune continuarea executării silite ce face obiectul dosarului execuțional nr. 112/2010 al B. G. A. și va obliga pe intimatul B. G. A. să informeze contestatorul despre măsurile luate și actele efectuate.
În baza art. 274 C.pr.civ. va obliga intimații la plata sumei de 8,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea împotriva refuzului executorului judecătoresc de a îndeplini acte de executare formulată de contestatoarea P. B. România SA, cu sediul ales în C.- Cabinet avocat F. Ovanesian, .-84, județul C. în contradictoriu cu intimații B. G. A., cu sediul în A., .. 21, . și M. S. C., cu domiciliul în A., ., ., ..
Dispune continuarea executării silite ce face obiectul dosarului execuțional nr. 112/2010 al B. G. A. și obligă pe intimatul B. G. A. să informeze contestatorul despre măsurile luate și actele efectuate.
Respinge capătul de cerere privind obligarea intimatul B. G. A. la plata unei amenzi.
Obligă intimații la plata sumei de 8,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată in ședința publică din data de 08.03.2012.
Președinte, Grefier,
H. Ș. M. J.
Red./Tehnored. HȘ/MJ/06.04.2012
Ex.6/4 . B. România SA, cu sediul ales în C.- Cabinet avocat F. Ovanesian, .-84, județul C.
B. G. A., cu sediul în A., .. 21, .
M. S. C., cu domiciliul în A., ., ., .
- prin afișare la u.i. conform art. 95 Cod procedură civilă.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2598/2012. Judecătoria ARAD | Reziliere contract. Sentința nr. 2172/2012. Judecătoria ARAD → |
|---|








