Pretenţii. Sentința nr. 1942/2013. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 1942/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 07-03-2013 în dosarul nr. 1942/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1942

Ședința publică din 07 martie 2013

Președinte: E. D. B.

Grefier: G. M. P.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanta Asociația de proprietari A., P-ța G., nr. 11, . cu pârâtul B. M., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantei, av. B. Ș. din Baroul A. și pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Acțiunea este scutită de taxă judiciară, potrivit art. 50 alin. 2 din Legea 230/2007.

S-a făcut referatul cauzei după care, reprezentantul reclamantei depune la dosar copii conforme cu originalele de pe actul de adjudecare încheiat la data de 04.12.2012, extras CF nr._ A., proces verbal încheiat la data de 26.06.2012, chitanța nr. 155 privind onorariul de avocat, un exemplar din înscrisurile depuse în probațiune comunicând cu pârâtul.

Pârâtul învederează că executorul judecătoresc i-a restituit o parte din suma de bani virată după cumpărarea apartamentului la licitație și nu are cunoștință dacă reclamanta a ținut seama de acea sumă.

Reprezentantul reclamantei învederează că executorul judecătoresc i-a restituit pârâtului suma de 9500 lei, acesta din urmă mai având de plată o datorie în cuantum de 2500 lei.

Pârâtul arată că recunoaște că datorează reclamantei cheltuieli de întreținere pentru lunile ianuarie - septembrie 2012, însă nu are posibilitatea de a efectua plata integral.

Reprezentantul reclamantei arată că nu se opune efectuării plății eșalonat .

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată, în sensul obligării pârâtului la plata cheltuielilor de întreținere pentru perioada cât acesta a fost proprietar al imobilului în cauză, cu cheltuieli de judecată.

Pârâtul arată că nu se opune admiterii acțiunii.

INSTANȚA

În deliberare asupra cererii civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 12.11.2012, reclamanta Asociația de Proprietari A., P-ța G., nr. 11, . cu pârâtul B. M. a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 3241,98 lei, din care suma de 2.711,98 lei cu titlu de cheltuieli comune de întreținere restante și 530 lei reprezentând avans lift.

În motivare, arată că pârâtul are calitatea de proprietar al apartamentului nr. 7 din A., ., ., iar pentru acest apartament nu s-au mai achitat cotele de întreținere aferente până la data de 31.09.2012 în cuantum total de 3.241,98 lei.

Acțiunea nu a fost întemeiată în drept, iar în probațiune, reclamanta a depus la dosar în copie, listele de cheltuieli lunare din care rezultă obligațiile de plată, extrasul de carte funciară, Statutul Asociației, ordin de plată pentru suma de 9.233,14 lei, Tabel calcul, proces verbal încheiat la data de 26.06.2012, act de adjudecare.

Prin notele de ședință depuse la dosar la termenul de judecată din data de 24.01.2013, reclamanta a arătat că din suma datorată de pârât, a fost achitată suma de 9920 lei, rămânând un rest de plată de 2533 lei.

Pentru termenul de judecată din data de 14.02.2013, reclamantul a depus la dosar note scrise prin care învederează că debitul restant al pârâtului în cuantum de 2533 lei reprezintă cheltuielile comune de întreținere pentru lunile ianuarie – septembrie 2012. totodată, se arată că sumele reprezentând avans reparație lift sunt incluse în listele de cheltuieli și din eroare au fost solicitate separat.

De asemenea, diferența existentă între suma totală înscrisă în tabel și suma declarată la termenul anterior se justifică prin faptul că pârâtul a achitat două tranșe diferite de bani pentru stingerea datoriei, iar Asociația nu a tăiat chitanță pentru fiecare lună, aceasta eliberând doar două chitanțe pentru suma globală.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare, însă, prezent fiind în instanță, a arătat că recunoaște pretențiile reclamantei și nu se opune admiterii acțiunii.

Analizând cererea, probele administrate în cauză, prin prisma prevederilor legale și a susținerilor părților, instanța reține în fapt următoarele:

Pârâtul a fost proprietarul tabular al apartamentului nr. 7 din A., ., ., până la data de 04.02.2013, când s-a adjudecat la licitație publică, astfel cum rezultă din extrasul CF nr._-C1-U39 A.. Acesta nu și-a achitat cota de cheltuieli comune de . P. – reclamantă, în perioada ianuarie 2012 – septembrie 2012, cheltuieli ce însumează 2533 lei.

Potrivit art. 3 lit i din L114/1996 modificată- prin „cheltuieli comune” se înțelege „ cheltuielile sau obligațiile financiare ale asociației, care sunt legate de exploatarea, reparația sau întreținerea proprietății comune sau care nu pot fi înregistrate pe fiecare proprietate individuală.”

Cotele de contribuție se calculează în baza facturilor emise de furnizorii de servicii, fondurilor aprobate în adunarea generală a asociației de proprietari și a normelor metodologice.

Cheltuielile de întreținere constau în cheltuielile privind consumul de apă rece și caldă; combustibil pentru prepararea apei calde; gaze naturale; energie electrică; iluminarea scării; instalații scară și forță ascensor; salubritate; salarii pentru administrare, contabilitate, casierie și curățenie; materiale consumabile; pentru întreținere; alte servicii ce deservesc proprietarii și se repartizează în funcție de numărul de persoane care locuiesc în luna respectivă în condominiu.

Cheltuielile comune (fonduri stabilite; cheltuieli administrative;) se calculează în funcție de cota-parte indiviză din proprietatea comună.

Art.46 din Legea nr. 230/2007, stabilește obligația în sarcina tuturor proprietarilor de a plăti „lunar, conform listei de plată” cheltuielile asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

În calitate de proprietar al apartamentului nr. 7 situat în blocul cu mai multe apartamente ai căror proprietari au constituit asociația de proprietari reclamantă, legal constituită, în temeiul textelor de lege invocate, pârâtul datorează reclamantei cheltuielile comune aferente lunilor ianuarie – septembrie 2012 în cuantum de 2533 lei, așa cum rezultă din tabelele cu cheltuieli comune, atașate la dosar, sumă neonorată la plată până în prezent.

Prin urmare, instanța găsește întemeiată acțiunea astfel cum a fost formulată, urmând a o admite și a obliga pârâtul la plata sumei de 2533 lei astfel cum a solicitat reclamanta, reprezentând cota sa de contribuție la cheltuielile asociației pentru ianuarie - septembrie 2012.

În baza art. 247 C.pr.civ., va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari din A., Piața G. nr. 11, . cu pârâtul B. M. cu domiciliul în A., ., ., județul A..

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 2533 lei reprezentând cheltuieli comune restante, aferente apartamentului nr. 7 din imobilul situat în Piața G. . fost proprietatea acestuia, datorate pentru perioada ianuarie 2012 – septembrie 2012 și suma de 300 lei, cheltuieli de judecată.

Definitivă. Cu drept de recurs.

Pronunțată în ședința publică din data de 07.03.2013.

Președinte Grefier

E. D. B. G. M. P.

Red.EDB/Dact.GMP/22.03.2013

Ex.4/2 . de P. din A., Piața G. nr. 11, .> B. M. cu domiciliul în A., ., ., județul A.

Exp. 2 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 1942/2013. Judecătoria ARAD