Poprire asigurătorie. Încheierea nr. 2023/2012. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 2023/2012 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 29-05-2012 în dosarul nr. 2023
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
ÎNCHEIERE NR. 2023
Ședința Camerei de consiliu din data de 29 mai 2012
Președinte: A. O.
Grefier: N. B.
S-a luat în examinare cererea de instituire a unei popriri asigurătorii, formulată de petenta Asociația de proprietari din A., C. A. V., nr. 210, ., . cu intimatul B. G..
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura completă, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară terminată faza probatorie și reține cauza spre soluționare.
JUDECĂTORIA
În deliberare asupra cererii de față, constată următoarele.
Prin cererea înregistrată la această instanță sub dosar nr._, la data de 23.05.2012, petenta Asociația de Proprietari din A., C. A. V., nr. 210, ., . cu intimatul B. G., a solicitat înființarea unei popriri asigurătorii, asupra sumei ce urmează să fie eliberată intimatului, în conformitate cu disp. art. 562 C. pr. civ., de către B.E.J. B. C., în dosar execuțional nr. 194/2012, până la concurența sumei de 2948,95 lei.
În motivarea cererii petenta arată că a înaintat Judecătoriei A. o cerere în pretenții, solicitând obligarea intimatului B. G. la plata următoarelor sume: 1923,26 lei, reprezentând cote de contribuție neachitate, pentru perioada februarie 2011 – martie 2012, inclusiv penalitățile de 0,2% pe zi de întârziere în cuantum de 725,26 lei și cheltuieli de judecată de 300 lei, creanța totală însumând 2948,52 lei. Cererea formulată a fost înregistrată sub nr. de dosar_ și are primul termen de judecată la data de 29.05.2012.
Petenta învederează că terțul poprit, B.E.J. B. C. are de eliberat suma provenită din vânzarea la licitație publică a apartamentului debitorului B. G., în dosarul nr. 194/2012, creditor urmăritor fiind numitul T. I. G. (4136 lei, reprezintă creanța și cheltuieli de executare, iar apartamentul s-a adjudecat în data de 19.04.2012, la prețul de 51.000 lei, rezultând o diferență de 46.886 lei, care urmează să fie eliberat debitorului în data de 31.05.2012).
Debitorul este rău-platnic notoriu, datorând cheltuieli comune pentru mai mulți ani și cum, principalul lor bun, apartamentul nr. 26 din condominiu, s-a vândut, fiind depus și prețul de adjudecare, în cazul eliberării către debitor a sumelor rămase după plata creanțelor pentru care există titlul executor, petenta ar fi expusă imposibilității recuperării creanței sale.
Cu alte cuvinte, petenta ar urma să execute banii ridicați de debitor de la executorul judecătoresc, cu foarte puține șanse de reușită, motiv pentru care solicită înființarea popririi asigurătorii la B. B. C., în scopul conservării posibilității de recuperare a creanțelor pendinte, mai sus arătate, nejudecate încă.
Considerând că are o creanță constatată prin înscrisuri, fiind exigibilă, petenta solicită să nu fie obligată la plata unei cauțiuni, conform art. 591, întrucât banii necesari ar trebui adunați de la locatari, care fiind în majoritate în vârstă și nevoiași, ar fi afectați, iar pe de altă parte, debitorul nu pare a fi prejudiciat de înființarea eventuală a popririi asiguratorii.
În probațiune se depun înscrisuri, semnate pentru conformitate cu originalul: adresă emisă de B.E.J. B. C. în dosar execuțional nr. 31/2012, proces – verbal de licitație din data de 19.04.2012, încheiat de B.E.J. B. C. în dosar nr. 194/2012, cerere de chemare în judecată, extras din listele de plată ale asociației de proprietari, cu privire la cheltuielile comune neachitate, tabel restanțe și penalități, chitanțe privind cheltuielile de judecată, statutul asociației de proprietari.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele.
Petenta Asociația de Proprietari se poate prevala în susținerea prezentei cereri de un înscris constatator al creanței, în sensul art. 597 raportat la art. 591 C. pr. civ., adică Statutul Asociației, extrasele din listele de plată a cheltuielilor comune neachitate și chitanțele ce dovedesc efectuarea cheltuielilor de judecată.
Pe de altă parte, după vânzarea silită a unui imobil, executorul judecătoresc eliberează restul sumei în mâinile debitorului, conform art. 562 C. pr. civ.
În cauză este dovedită și necesitate luării unei măsuri asigurătorii pentru suma solicitată în dos nr._ al Judecătoriei A., având în vedere că la termenul de judecată din data de 29.05.2012, acțiunea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari din A., C. A. V., nr. 210, ., . cu pârâtul B. G., având ca obiect pretenții a fost admisă.
Așa fiind, în baza art. 597 C. pr. civ., va fi admisă cererea petentei și se va înființa o poprire asigurătorie asupra sumei ce urmează să fie eliberată intimatului în conformitate cu art. 562 C. pr. civ. de B. B. C., în dos. ex. 194/2012, până la concurența sumei de 2948,95 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de instituire a unei popriri asigurătorii, formulată de petenta Asociația de Proprietari din A., C. A. V., nr. 210, ., . procesual ales în A., C. A. V., ., ., în contradictoriu cu intimatul B. G., cu domiciliul în A., .. 39, ., ., ..
Înființează poprirea asigurătorie asupra sumei ce urmează să fie eliberată intimatului B. G., în conformitate cu art. 562 C. pr. civ., de B. B. C. în dos. ex. 194/2012, până la concurența sumei de 2948,95 lei.
Executorie.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.05.2012.
Președinte, Grefier,
A. O. N. B.
Red./Tehnored./AO/NB/30.05.2012
Ex. 5/3com.
Se comunică cu:
- petenta Asociația de Proprietari din A., C. A. V., nr. 210, ., . în A., C. A. V., ., .
- intimatul B. G., cu domiciliul în A., .. 39, ., ., .
- terț poprit B.E.J. B. C., cu sediul în A., ., nr. 41, jud. A.
| ← Pretenţii. Încheierea nr. 4704/2012. Judecătoria ARAD | Pretenţii. Sentința nr. 3680/2012. Judecătoria ARAD → |
|---|








