Pretenţii. Încheierea nr. 4704/2012. Judecătoria ARAD

Încheierea nr. 4704/2012 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 16-05-2012 în dosarul nr. 4704/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._ /2011

ÎNCHEIERE NR. 4704

Ședința publică din 16 mai 2012

Președinte: D. L. C.

Grefier: C. N.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de Asociația de proprietari A. Rezidențial R. 1 . în contradictoriu cu pârâții M. G. și M. L. pentru pretenții.

La apelul nominal se prezintă reprezentantul reclamantei av. B. C. din Baroul A., lipsă fiind pârâții.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul după care se constată că SEIP A. a comunicat domiciliul actual al pârâților.

Reprezentantul reclamantei depune la dosar cerere de renunțare la judecată întrucât pârâții și-au achitat obligația de plată.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Văzând cererea de renunțare la judecată formulată de către reclamantă și dispozițiile art. 246 Cod procedură civilă;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Ia act de renunțarea la judecată a acțiunii civile formulate de Asociația de Proprietari A. Rezidențial R. 1 . jud. A. în contradictoriu cu pîrîții M. G. și M. L. domiciliați în Sebiș . jud. A. pentru pretenții reprezentând cheltuieli comune restante .

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 16.05.2012.

Președinte Grefier

D. L. C. C. N.

R.. DLC/CN/ 17.05.2012/4 ex/2 . . A. Rezidențial R. 1 . jud. A.

- M. G. și M. L. - Sebiș . jud. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Încheierea nr. 4704/2012. Judecătoria ARAD