Pretenţii. Sentința nr. 3969/2012. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3969/2012 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 25-04-2012 în dosarul nr. 3969/2012
ROMANIA
JUDECĂTORIA ARADOperator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3969
Ședința publică din 25 aprilie 2012
Președinte: R. A.
Grefier: M. B.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanta B. de E.-I. a României împotriva pârâților D. M., D. V. și P. V., având ca obiect pretenții și cererea formulată de pârâți împotriva chemaților în garanție B. T., Inafred Solberstein, Ș. B., P. D. M., P. J. și B. E..
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la data de 18.04.2012, chemata în garanție S. V. a depus concluzii scrise, iar la data de 23.04.2012, pârâții au depus precizare la întâmpinare. Se mai constată că, la data de 24.04.2012, reclamanta a depus o cerere de amânare, motivând că reprezentantul acesteia este în imposibilitate de a se prezenta la acest termen de judecată, întrucât se află la Judecătoria R., pentru a susține interesele băncii în dosarul nr._/302/2011, iar la data de 25.04.2012, reprezentantul pârâților și chemaților în garanție a depus dovada cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
Cu privire la cererea de amânare, instanța o respinge apreciind că reclamanta avea, fără îndoială, posibilitatea de a asigura substituirea reprezentantului său. În plus, această acțiune a fost înregistrată la 26.01.2007 și, în acest context, faptul că un consilier juridic al băncii reclamante mai are un proces la Judecătoria R. nu poate fi considerat un motiv temeinic în înțelesul art. 156 Cod procedură civilă.
Instanța constată că, prin încheierea de ședință de la 15.04.2008 a fost soluționată excepția necompetenței materiale, stabilindu-se că aceasta aparține judecătoriei. Cum această încheiere este una interlocutorie, instanța nu mai poate repune în discuție problema competenței.
Având în vedere soluția pronunțată în dosarul_/3/2008 al Tribunalului București instanța invocă excepția inadmisibilității prezentei acțiuni, apreciind că, în raport de dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă, soluționarea ei se impune a fi făcute cu prioritate, înaintea celorlalte excepții, ale prescripției și a lipsei calității procesuale pasive. Ca urmare, pe baza actelor de la dosar, instanța trece la soluționarea excepției inadmisibilității.
INSTANȚA:
Asupra cauzei civile de față, constată că:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 la data de 26.01.2007, iar ulterior pe rolul Judecătoriei A. la data de 29.02.2008, urmare a admiterii cererii de strămutate formulată de petentul P. V., reclamanta B. de E.-I. a României E. SA a chemat în judecată pârâții M. D. fost președinte al E. S.A, V. D. fost vicepreședinte al E. S.A, V. P. fost vicepreședinte al E. S.A, solicitând obligarea în solidar a pârâților, foști administratori care au făcut parte din conducerea executivă a E. S.A, membri ai Comitetului de Direcție, la plata sumei de 93.220,841 lei reprezentând prejudiciu cauzat E. S.A, constând în plata drepturilor salariale acordate salariatei P. Românită urmare desfacerii ilegale a contractului individual de muncă al acesteia prin Ordinul nr.322/29.08.2002 emis în aplicarea Hotărârii Consiliului le Administrație al E. S.A nr 601/29.08.2002, măsură dispusă de către persoanele mai sus menționate în exercitarea atribuțiilor de administratori ai E. S.A; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta acțiune.
În motivare, reclamanta arată că, prin Ordinul nr.300/20.08.2002. emis de Președintele E. S.A M. D., s-a dispus constituirea unei comisii în vederea analizării constatărilor și propunerilor echipei de control referitor la controalele efectuate la Sucursala Municipiului București a E. S.A de Direcția audit și Control Intern, cu ocazia cărora s-a constatat furtul din tezaurul de valori al sucursalei a sumei de 90.334 USD și 34.000 CHF. Comisia a fost compusă din: V. P., I. V. și M. P., care a întocmit o notă de constatare prin care s-a propus sancționarea disciplinară a d-nei.P. Românită cu reducerea salariului cu 10% pe o perioadă de 2 luni. Nota a fost prezentată administratorilor în ședința din data de 29.08.2002;
Prin Hotărârea nr.601/29.08.2002 Consiliul de Administrație al E. S.A, compus din administratorii M. D., V. D., V. P. (care au făcut parte din conducerea executivă a E. S.A, membri ai Comitetului de Direcției), T. B., I. S., B. Ștefanescu, D. M. P. și E. B., au dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al d-nei P. Românită. În aplicarea Hotărârii Consiliului de Administrație nr.601/29.08.2002 a fost emis Ordinul nr.322/29.08.2002, iar împotriva acestuia d-na P. R. a formulat contestație, care a format obiectul dosarului nr. 3964/LM/2002 aflat pe rolul Tribunalului București Secția a VIII-a pentru Conflicte de Muncă și Litigii de Muncă;
Prin sentința civilă nr. 1609/11.04.2003, pronunțată în dosarul nr.3964/LM/2002, Tribunalul București-Secția a-VIII-a pentru Conflicte de Muncă și Litigii de Muncă, ce a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 1523/29.10.2003 pronunțată de Curtea de Apel București Secția pentru Conflicte de Muncă și Litigii de Muncă în dosarul nr. 1342/2003, instanța a admis contestația formulată de d-na. P. Românită, în sensul că a dispus anularea Ordinului nr.322/29.08.2002, reintegrarea salariatei pe postul deținut anterior și obligarea E. S.A la plata drepturilor salariale de la data desfacerii contractului de muncă până la reintegrarea efectivă;
Prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 21/29.01.2004, s-a aprobat punerea în executare a sentinței civile irevocabile nr. 1609/11.04.2003, iar despăgubirile salariale au fost calculate pe perioada 01.09._04.
Prin procesul verbal încheiat la data de 03.02.2004 între P. Românită și E. S.A salariata a renunțat la punerea în executare a hotărârii judecătorești sub aspectul reintegrării în muncă. Totodată, aceasta a solicitat ca plata drepturilor salariale să se facă la data de 05.02.2004;
Ulterior, drepturile salariale au fost virate în contul salariatei P. Românită la data de 05.02.2004;
Prin procesul verbal de constatare nr._/03.11.2005 încheiat de organele de Curții de Conturi a României cu ocazia verificării E. S.A privind modul de administrare a patrimoniului public al statului s-a constatat că, prin plata drepturilor salariale acordate salariatei P. Românită, urmare anulării de către instanță, a ordinului de desfacere disciplinară a contractului de muncă, s-a produs un prejudiciu în patrimoniul E. S.A;
Prin Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor E. S.A nr. 17/26.10.2006, s-a aprobat, în temeiul prevederilor art.155 din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, republicată, promovarea acțiunii în instanță, în vederea recuperării prejudiciului reținut conform procesului verbal nr._/03.11.2005 al Curții de Conturi a României de la persoanele răspunzătoare pentru luarea deciziei de desfacere a contractului de muncă al d-nei. P. Românită, decizie a cărei legalitate a fost infirmată de justiție.
Consideră reclamanta că în speță sunt întrunite elementele prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii civile contractuale.
Precizează că, potrivit prevederilor art.155 din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale modificată și completată prin Legea nr.441/2006, singurul organ care are obligația să ia măsuri, respectiv să aprobe promovarea acțiunii în răspundere a administratorilor pentru prejudiciile cauzate de aceștia în patrimoniul societății, este Adunarea Generală a Acționarilor. În consecință, momentul obiectiv, cel mai îndepărtat la care Adunarea Generală a Acționarilor „trebuia să cunoască” existența prejudiciului este data producerii prejudiciului, respectiv data plății drepturilor salariale 05.02.2004.
La data producerii prejudiciului Adunarea Generală a Acționarilor E. S.A nu a fost informată cu privire la existența acestuia.
Nici la momentul aprobării situațiilor financiare aferente anului 2004 Adunarea Generală a Acționarilor nu s-a sesizat cu privire la producerea prejudiciului în patrimoniul E. S.A de către administratorii, pârâți în acțiunea de față.
Prejudiciul a fost constatat de către organele de control ale Curții de Conturi a României cu ocazia verificării modului de administrare a patrimoniului public al statului, efectuată în temeiul prevederilor Legii nr.94/1992 și concretizată prin procesul verbal de constatare nr._/03.11.2005.
Astfel, Adunarea Generală a Acționarilor a cunoscut existența prejudiciul și persoanele vinovate de producerea acestuia la data de 03.11.2005, când i s-au adus la cunoștință constatările Curții de Conturi .
In virtutea obligației prevăzute de art. 155 din Legea nr.31/1990, prin Hotărârea nr. 17/26.10.2006 Adunarea Generală a Acționarilor a luat măsuri de recuperare a prejudiciului față de persoanele vinovate de producerea acestuia, în sensul că a aprobat promovarea acțiunii în răspundere civilă contractuală împotriva acestora.
Menționează că E. S.A a formulat, în temeiul prevederilor art.720 indice 1 Cod proc. civ, invitația la conciliere directă a membrilor Consiliului de Administrație care au participat la luarea deciziei, ca procedură prealabilă introducerii cererii de chemare în judecată a persoanelor mai sus-arătate.
La termenul fixat s-a prezentat dl.V. P., cu care s-a încheiat procesul verbal înregistrat la E. SA sub nr._/28.12.2006.
De asemenea, unul din administratorii care au participat la luarea deciziei de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă al salariatei P. Românită, respectiv dl.E. B., urmare convocării acestuia la concilierea din data de 28.12.2006, a fost de acord cu pretențiile E. S.A și a achitat suma de 13.317,263 lei, reprezentând contribuția sa la cauzarea prejudiciului E. S.A prin luarea acestei decizii.
Ca urmare a achitării unei părți din prejudiciu de către administratorul E. B., câtimea pretențiilor E. S.A fată de celelalte persoane responsabile a fost diminuată.
Răspunderea administratorilor este, în virtutea prevederilor Legii nr.3 1/1990 o răspundere solidară legală.
La luarea deciziei Consiliului de Administrație a stat în principal votul membrilor conducerii executive a E. S.A, cei care în virtutea atribuțiilor alcătuiau și Comitetul de Direcție al E. S.A.
Față de aceasta, consideră că în cazul în care conducerea executivă, cea care în cadrul ședințelor Consiliilor de Administrație își exprimă cu prioritate votul nu ar fi optat pentru desfacerea disciplinară a contractului de muncă al salariatei, Consiliul de Administrație nu ar fi luat o astfel de decizie.
Pentru aceste considerente solicită admiterea acțiunii.
În drept invocă disp. art. 72,73 lit.d) și e), art. 144 indice 2 alin.l ,art. 155 din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale modificată și completată prin Legea nr.441/2006, art.379, 381, Cod . întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul P. V. V. a solicitat respingerea acțiunii, apreciind că răspunderea recuperării prejudiciului cauzat reclamantei, revine persoanelor responsabile de redactarea, avizarea și semnarea necorespunzătoare a contractului de muncă.
De asemenea, apreciază că răspunderea pentru crearea prejudiciului în defavoarea reclamantei pentru perioada cuprinsă între data pronunțării sentinței și data punerii ei în aplicare revine conducerii executive a reclamantei în funcțiune în acea perioadă și, respectiv persoanelor responsabile din cadrul Direcției Resurse Umane și Direcției Juridice.
Invocă excepția lipsei calității procesuale pasive, având în vedere că prin „Nota de constatare și propuneri privind rezultatele controalelor Direcției Audit și Control Intern efectuate la Sucursala Municipiului București în zilele de 11-12 iulie și 5 august 2002” a Comisiei de analiză constituit conform Ordinului Președintelui nr. 300/20.08.2002, semnată de pârât și vicepreședintele I. V. s-au făcut propuneri de sancționare administrativă a doamnei P. M. R. cu reducerea salariului cu 10% pe o perioadă de două luni și nu de desfacerea a contractului de muncă, nota fiind avizată favorabil de Comitetul de Direcție, ce urma a fi prezentată Consiliului de administrație. Acesta, cu o majoritate de voturi, a hotărât desfacerea contractului de muncă.
Mai invocă excepția prescripției dreptului la acțiune a reclamantei, dat fiind că sentința civilă nr. 1609 a fost pronunțată la data de 11.04.2003, iar în conformitate cu art. 289 CM, la acea dată reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și persoanele răspunzătoare de producerea acesteia, iar acțiunea a fost introdusă la data de 22.01.2007, după împlinirea termenului de prescripție.
Într-adevăr, această hotărâre a fost soluționată sub incidența dispozițiilor Legii 10/1972 privind Codul Muncii și ale Legii nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, însă conform art. 79 alin. 1 din Legea 168/1999, „hotărârile instanței de fond sunt definitive”, iar conform art. 278 Cod procedură civilă „hotărârile primei instanțe sunt executorii de drept când au ca obiect plata salariilor sau a altor drepturi izvorâte din raporturile juridice de muncă. Având în vedere aceste dispoziții, dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut la data de 11.04.2003 și s-a prescris la 11.04.2006.
Prin completarea la întâmpinare, pârâtula apreciat că reclamanta avea obligația de a chema în judecată membrii Consiliului de Administrație care au dispus măsura desfacerii contractului de muncă al doamnei P. M. R..
Prin cuprinsul acesteia, pârâtul a formulat, în temeiul disp. art. 60 Cod procedură civilă, o cerere de chemare în garanție a următoarelor persoane: T. B., I. S., B. S., D. M. P., V. I. și J. P., care au avut calitatea de administratori ai reclamantei și membri ai Consiliului de Administrație și care au luat decizia de desfacere a contractului de muncă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâții D. M. și D. V. au solicitat respingerea acțiunii.
Invocă excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune al reclamantei, raportat la dispozițiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958.
. acțiune al reclamantei s-a născut la data de 29 octombrie 2003, respectiv data rămânerii irevocabile a sentinței civile nr. 1609/11.04.2003 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VIII-a pentru conflicte de muncă și litigii de muncă, prin Decizia civilă nr. 1523/29.10.2003 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția pentru conflicte de muncă și litigii de muncă, iar acțiunea a fost înregistrată la data de 22.01.2007.
De asemenea, invocă excepția lipsei calității procesuale pasive, față de prevederile Regulamentului de organizare și funcționare al E. SA, răspunderea pentru redactarea proiectului Ordinului nr. 322/2002 de desfacere a contractului de muncă revine Direcției Resurse Umane și Direcției Juridice, astfel că persoanele vinovate de producerea eventualului prejudiciu revine salariaților reclamantei din cadrul Direcției Resurse Umane și Juridică, responsabili cu redactarea și avizarea sub aspectul legalității a ordinului.
În subsidiar, înțelege să cheme în garanție pe directorii Direcțiilor Resurse Umane și Juridică ale E. SA, precum și membrii Consiliului de Administrație al E. SA de la acea dată.
Precizează că, potrivit adresei nr. 1243/02.08.2006, emisă de Curtea de Conturi a României – Cabinetul Președintelui, constatările înscrise în procesul verbal nr._/3.11.2005 au fost revendicate, întocmindu-se o Notă distinctă anexată la aceasta. În cadrul acestei reverificări, s-a constatat o bună aplicare a normelor de prudență bancară și de gestiune financiară. De asemenea, așa cum se menționează în această adresă, nu au rezultat fapte care să atragă răspunderea juridică.
Față de această situație, apreciază că în cauză nu sunt întrunite elementele răspunderii civile, lipsind fapta ilicită și prejudiciul.
În drept invocă prevederile art. 115 și urm. Cod proc. Civilă.
Prin cererea de chemare în garanție, pârâții D. M. și D. V. au chemat în judecată pe numiții: P. J., S. V., V. I., B. T., S. I., Ș. B., P. D. M. și B. E.-membrii Consiliului de administrație ai E. SA de la acea dată.
În drept invocă disp. art. 60 și urm. Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, chematul în garanție V. I. a solicitat respingerea cererii, invocând excepția inadmisibilității acesteia, față de prevederile art. 57 Cod procedură civilă și art. 1042 Cod civil.
În subsidiar, arată că nu sunt întrunite condițiile pentru care societatea, prin adunarea generală a acționarilor să poată cere atragerea răspunderii sale solidare pentru hotărârea luată de consiliul de administrație în ședința din 29 august 2002, în urma căreia s-a creat un prejudiciu prin adoptarea deciziei de desfacere disciplinară a contractului de muncă al salariatei P. R., anulată prin sentința civilă nr. 1609/11.04.2003, pronunțată de Tribunalul București, în dosar nr. 3964/LM/2002, devenită irevocabilă prin decizia Curții de Apel București.
Prin întâmpinarea formulată de chemata în garanție P. J., aceasta a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție, apreciind că susținerile pârâtului sunt nereale și nefondate.
Față de considerentele sentinței civile nr. 1609/11.04.2003 pronunțată de Tribunalul București în dosar nr. 3964/LM/2002, precizează că motivele de fapt au fost stabilite exclusiv de Consiliul de administrație în ședința din 29.08.2002.
Rezultă așadar că nu modul de redactare a ordinului de sancționare a fost deficitar, ci hotărârea Consiliului de administrație nr. 601/2002 a fost eronată pentru că s-a decis desfacerea contractului de muncă al salariatei P. R., fără a se identifica prevederile reglementărilor interne încălcate de aceasta.
Prin răspunsul la întâmpinare, completare la întâmpinare și cererea de chemare în garanție formulate de pârâtul P. V., reclamanta a solicitat respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune ca neîntemeiată, respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive ca neîntemeiată, pe fond, respingerea motivelor invocate de pârâtul P. V. ca nefondate și respingerea cererii de chemare în garanție și introducere în cauză ca neîntemeiat.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, reclamanta precizează că nu a fost investită cu o cerere formulată de P. R. privind punerea în executare a sentinței civile nr. 1609/11.04.2003, după data pronunțării acesteia de către instanța de fond, B. E. SA neavând obligația de a pune în executare de bunăvoie această hotărâre.
Cererea privind punerea în executare a fost formulată ulterior soluționării căii de atac a recursului – 29.10.2003 și a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului de Administrație al E. SA nr._.01.2004, sub acest aspect susținerile pârâtului fiind neîntemeiate.
În plus, faptul că pe parcursul soluționării recursului, a invocat că, urmare a reorganizării activității băncii, postul deținut anterior desfacerii contractului de muncă a fost desființat, nu implică obligația băncii de a pune în executare sentința de la data rămânerii definitive.
În concluzie, apreciază că excepția prescripției dreptului la acțiune este neîntemeiată.
În ceea ce privește data de la care începe să curgă termenul de prescripție a dreptului la acțiune de 3 ani prevăzut de dreptul comun în materia prescripției extinctive, respectiv art. 3 din Decretul nr. 167/1958, arată că, prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 21/29.01.2004 s-a aprobat punerea în executare a sentinței civile nr. 1609/11.04.2003, irevocabilă, iar potrivit prevederilor art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.
Conform art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde din ea.
Prin urmare, pentru a putea fi atrasă răspunderea civilă trebuie întrunite condițiile legale, una dintre acestea fiind existența prejudiciului patrimonial, care trebuie să fie cert/ determinat și actual.
Consideră că atât momentul plății drepturilor salariale acordate prin hotărâre judecătorească irevocabilă, cât și cuantumul acestora sunt legate de momentul reintegrării efective a salariatului.
Astfel, la data pronunțării hotărârii judecătorești se cunoaște doar modul de calcul al despăgubirilor constând în drepturi salariale, nu și întinderea acestora. Determinarea cuantumului se face prin raportare la momentul reintegrării efective, moment până la care se calculează despăgubiri.
În consecință, atât la data pronunțării în fond, cât și la data pronunțării irevocabile a hotărârii judecătorești, prin care a fost infirmată legalitatea desfacerii contractului de muncă a salariatei P. R., dispusă de către pârâți, prejudiciul nu era determinat/determinabil, condiție esențială pentru exercitarea dreptului la acțiune în repararea pagubei.
Prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 21/29.01.2004, s-a aprobat cererea salariatei de punere în executare a sentinței civile nr. 1609/11.04.2003, irevocabilă, respectiv plata către salariata P. R. a despăgubirilor calculate de la data desfacerii contractului de muncă – 01.09.2002 și până la data reintegrării efective – 31.01.2004.
Prin procesul verbal încheiat la data de 03.02.2004 între P. R. și E. SA, salariata a renunțat la punerea în executare a hotărârii judecătorești sub aspectul reintegrării în muncă. Totodată aceasta a solicitat ca plata drepturilor salariale să se facă la data de 05.02.2004, astfel că la această dată E. SA a virat drepturile salariale în contul salariatei P. R. la data de 05.02.2004.
Astfel, data de 05.02.2004 reprezintă data producerii prejudiciului, respectiv momentul la care acesta are caracter cert și actual.
Precizează că, la data producerii prejudiciului Adunarea Generală a Acționarilor E. SA nu a fost informată cu privire la existența acestuia, fiind constatat de către organele de control ale Curții de Conturi a României cu ocazia verificării modului de administrare a patrimoniului public al statului, efectuată în temeiul prevederilor Legii nr. 94/1992 și concretizată prin procesul verbal de constatare nr._/03.11.2005.
Astfel, Adunarea Generală a Acționarilor a cunoscut existența prejudiciul și persoanele vinovate de producerea acestuia la data de 03.11.2005, când i s-au adus la cunoștință constatările Curții de Conturi.
Față de aceste aspecte și data introducerii acțiunii – 26.01.2007, rezultă că acțiunea a fost formulată înlăuntrul termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, arată că susținerile pârâtului sunt în contradicție cu materialul probator administrat în cauză, respectiv procesul verbal al ședinței Consiliului de Administrație din data de 29.08.2002, semnat de pârât, din care rezultă că măsura privind desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al salariatei P. R., a fost aprobată cu 7 voturi, printre care și cel al domnului P. V..
În aceste condiții, excepția invocată este neîntemeiată, fapt pentru care solicită respingerea acesteia.
Referitor la cererea de chemare în garanție și introducere în cauză a pârâților T. B., I. S., B. Ș., D. M. P., arată că măsura desfacerii contractului individual de muncă al salariatei P. R. a fost aprobată în ședința Consiliului de Administrație al E. SA din data de 29.08.2002 de aceste persoane, în calitate de administratori.
În speță, răspunderea administratorilor este, în virtutea prevederilor Legii nr. 31/1990 o răspundere solidară legală.
Precizează că, în virtutea dreptului creditorului de a chema în judecată pe oricare dintre codebitorii solidari, E. SA a promovat o acțiune împotriva acelor membri ai Consiliului de Administrație, a căror decizie a stat la baza Hotărârii Consiliului de Administrație nr. 601/29.08.2002.
Față de aceste aspecte, apreciază că cererea pârâtului este inadmisibilă, solicitând respingerea acesteia.
Referitor la domnul V. I., arată că potrivit procesului verbal al ședinței Consiliului de Administrație al E. SA din data de 29.08.2002, acesta s-a abținut de la votul cu privire la decizia de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă al salariatei P. R..
Această poziție a fost avută în vedere atât de către Curtea de Conturi a României prin procesul verbal de constatare nr._/03.11.2005, în care dl. V. I. nu este nominalizat ca persoană răspunzătoare de cauzarea prejudiciului, cât și de Adunarea Generală a Acționarilor E. SA, care prin Hotărârea nr. 17/26.10.2006 a aprobat în temeiul prevederilor art. 155 din Legea nr. 31/1990 ca E. SA să ia toate măsurile pentru recuperarea prejudiciului de la persoanele răspunzătoare, conform celor reținute de Curtea de Conturi prin procesul verbal de constatare.
Referitor la cererea privind pe doamna J. P., Director al Direcției Juridice, susține că afirmațiile pârâtului sunt neîntemeiate, având în vedere că soluția instanței definitivă și irevocabilă se bazează pe aspecte care țin de temeinicia măsurii de desfacere disciplinară a contractului de muncă, aprobată în ședința Consiliului de Administrație al E. SA din data de 29.08.2006 de către pârâți și nu pe aspecte de formă ale Ordinului nr. 322/29.08.2002.
Prin întâmpinarea formulată de B. E. la cererea de chemare în garanție, acesta a solicitat respingerea cererii, invocând excepția inadmisibilității cererii, conform art. 57 alin. 1 Cod procedură civilă.
În subsidiar, arată că prin procesul verbal al Curții nr._/03.11.2005, s-a stabilit că prin Hotărârea Consiliului de Administrație al E. SA nr. 601/29.08.2002 de desfacere disciplinară a contractului de muncă a salariatei P. R. a fost creat un prejudiciu de 106.538,10 lei, cererea având ca obiect recuperarea prejudiciului, fiind de natură comercială evaluabilă în bani, conform art. 720 ind. 1 Cod procedură civilă, se impunea încercarea soluționării litigiului prin conciliere directă.
Susține că, prin procesul verbal nr._/12.12.2006, a fost de acord cu pretențiile băncii, achitând suma de 13.317,263 lei, reprezentând partea sa din prejudiciul constatat de Curtea de Conturi.
Astfel, prin plata obligației sale din prejudiciul general, consideră că a fost stins dreptul la acțiune al creditorului împotriva sa.
Prin urmare, cererea celor doi codebitori pârâți este inadmisibilă.
Prin întâmpinarea formulată de pârâta S. V. la cererea de chemare în garanție formulată de pârâții D. M. și D. V., aceasta a solicitat, în principal, admiterea excepției prescripției extinctive a dreptului la acțiune al reclamantei și respingerea excepției calității procesuale pasive a pârâților D. M. și D. V., iar în subsidiar, respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.
Cu privire la excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune al reclamantei, consideră că data de 05.02.2004, indicată de reclamantă ca fiind data producerii prejudiciului nu este determinată corect, având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile legale ce trebuiesc a fi îndeplinite pentru atragerea răspunderii civile contractuale. Dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut la data de 29 octombrie 2003, data rămânerii irevocabile a sentinței nr. 1609/11.04.2003 pronunțată de Tribunalul București, iar data la care banca a luat cunoștință de modalitatea de executare a hotărârii prin care s-a dispus plata drepturilor salariale cuvenite doamnei P. R. este data de 19.01.2004.
La data de 22.01.2004, Comitetul de Direcție a aprobat prezentarea notei în Consiliul de Administrație, fiind adoptată ulterior Hotărârea CA nr. 21/29.01.2004.
Astfel, acțiunea reclamantei a fost introdusă la data de 26.01.2007, deci la mai mult de trei ani față de data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Pentru aceste considerente, solicită respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune.
De asemenea, solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților D. M. și D. V., apreciind că potrivit disp. art. 72 și 73 din Legea nr. 31/1990, aceștia în calitate de administratori ai reclamantei, sunt răspunzători pentru neîndeplinirea tuturor obligațiilor.
Totodată, solicită respingerea cererii de chemare în garanție ca nefondată.
În motivare, arată că a deținut și deține în prezent calitatea de salariat în cadrul E. SA, ocupând funcția de director al Direcției Resurse Umane, iar potrivit fișei postului, îi revine sarcina avizării ordinelor președintelui pe probleme specifice de resurse umane dar și cea a executării dispozițiilor conducerii băncii, altele decât cele nominalizate expres în fișă.
Apreciază că nu sunt întrunite condițiile care atrag răspunderea patrimonială de dreptul muncii, prevăzute de art. 270 și 271 Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare.
Consideră că redactarea ordinului s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 134 din Codul muncii de la acea dată, atât în ceea ce privește motivarea în fapt, cât și în ceea ce privește motivarea în drept, pe baza motivării ce a stat la baza Hotărârii CA nr. 601/29.08.2002. În ceea ce privește verificarea legalității Ordinului, această atribuție revine Direcției Juridice și nu Direcției Resurse Umane, care a și avizat de altfel actul respectiv și care avea obligația de a sesiza aspectele vădit nelegale ale dispoziției date de conducerea băncii.
Menționează că nu a participat la elaborarea niciunuia dintre documentele în baza cărora s-a emis hotărârea CA nr. 601/29.08.2002.
Mai mult, dispozițiile art. 270 alin. 2 din Codul Muncii, precizează că „salariații nu răspund de pagubele care se încadrează în riscul normal al serviciului”.
Prin urmare, consideră că nu există niciun raport de cauzalitate între îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ce îi reveneau (acela de a redacta ordinul în executarea hotărârii CA) și prejudiciul produs Băncii prin punerea în executare a hotărârii judecătorești irevocabile, tot în baza unei hotărâri a Consiliului de administrație.
De asemenea, arată că nu a făcut parte din colectivul care a participat la desfășurarea evenimentelor derulate în perioada 11.07._02 și nu a avut acces la documentele emise și nici cu ocazia emiterii Ordinului 322/2002, deci nu poate fi reținută în sarcina sa niciunul dintre factorii obiectivi sau subiectivi generatori de vinovăție.
Mai arată că, în ședința din data de 29.08.2002, Consiliul de Administrație compus din M. D., V. D., V. P., T. B., I. Siberstein, B. S., I. V. și E. B. s-a hotărât desfacerea contractului de muncă a doamnei P. R., pe baza materialelor enumerate în Nota nr. 970/27.08.2002, fără însă a participa la pregătirea materialelor pentru această ședință și fără a avea cunoștință de conținutul Notei nr.970/27.08.2002.
Față de lipsa unor standarde legale de redactare a motivelor temeinice ce stau la baza deciziilor de desfacere a contractelor individuale de muncă și având în vedere motivarea hotărârii Consiliului de Administrație care a avut la dispoziție și a analizat toate documentele menționate, consideră că nu poate fi reținută în sarcina sa niciunul dintre factorii obiectivi sau subiectivi generatori de vinovăție.
În drept invocă disp. art. 62 Cod procedură civilă, art. 270, 271 Codul muncii.
Prin întâmpinarea formulată de chemata în garanție Ș. M. B., aceasta a solicitat respingerea atât a acțiunii formulată de reclamanta E. SA cât și cererile formulate de pârâții P. V., D. M. și D. V..
Invocă excepția prescripția dreptului la acțiune al reclamantei, deoarece, potrivit art. 7 din decretul nr. 167/1958, „prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune”, iar potrivit art. 8 din același decret „prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea”.
Astfel, în lumina acestor dispoziții, dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut la data rămânerii irevocabile a sentinței civile nr. 1609 din. 11.04.2003 a Tribunalului București, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1523 din 29.10.2003 a Curții de Apel București – Secția pentru conflicte de muncă și litigii de muncă, prin care s-a dispus anularea Ordinului nr. 322 din 29.08.2003 al E. SA de desfacere disciplinară a contractului de muncă al doamnei P. R. și plata drepturilor salariale ale acesteia, ce constituie obiectul litigiului de față, respectiv la data de 29.10.2003.
Acțiunea fiind formulată de reclamantă la data de 22.01.2007, după data de 29.10.2006, dreptul său la acțiune este prescris extinctiv.
De asemenea, invocă excepția lipsei calității procesuale pasive, raportată la condițiile răspunderii civile contractuale, având în vedere că ordinul de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă al doamnei P. R. a fost anulat de instanță ca nelegal, sub aspectul condițiilor de formă prevăzute de art. 134 alin. 1 din Codul muncii în vigoare la acea dată, faptele sancționate fiind săvârșite de salariata care, prin neglijență, a favorizat furtul repetat de valută din tezaurul băncii.
Apreciază că reclamanta avea posibilitatea de a se îndrepta împotriva membrilor Consiliului de administrație, în situația în care consideră că aceștia sunt răspunzători de crearea prejudiciului.
Mai invocă excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea acțiunii principale, întrucât, așa cum rezultă din hotărârea luată de Adunarea generală ordinară a acționarilor prin care s-a aprobat bilanțul contabil și situațiile financiare aferente exercițiului anului 2003, nu s-au reținut prejudicii create de administratorii societății, aceasta înregistrând profit.
Cu toate acestea, reclamanta a decis promovarea acțiunii principale în vederea recuperării prejudiciului reținut conform procesului verbal nr._/03.11.2005 a Curții de Conturi de la persoanele răspunzătoare pentru luarea deciziei de desfacere a contractului individual de muncă a doamnei P. R.. Or, așa cum rezultă din adresa nr. 1243 din 02.08.2006 emisă de Curtea de Conturi, constatările înscrise în procesul verbal menționat au fost reverificate întocmindu-se o notă prin care s-a reținut o bună aplicare de către Consiliul de administrație al E. SA a normelor de prudență bancară și gestiune financiară, nerezultând pentru perioada analizată fapta care să atragă răspunderea juridică.
Față de aceste aspecte, consideră că nu sunt întrunite elementele răspunderii civile, lipsind fapta ilicită și prejudiciul, motiv pentru care solicită respingerea acțiunii.
Chemata în garanție mai invocă excepția inadmisibilității acțiunii formulată de reclamantă, întrucât aceasta nu a probat că hotărârea AGEA prin care s-a decis acționarea în justiție a administratorilor s-a luat cu votul secret al membrilor AGEA, așa cum impun dispozițiile art. 130 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 și faptul că prin vot secret a decis încetarea mandatului administratorilor în vederea acționării lor în justiție.
Mai invocă și inadmisibilitatea cererii de chemare în garanție, întrucât pe de o parte a fost descărcată de gestiune și pentru exercițiul financiar al anilor 2003, 2004, nereținându-se în sarcina sa nicio culpă în îndeplinirea mandatului de administrator care a încetat în luna iulie 2004, prin demisie, în urma căreia i-a fost eliberată și garanția depusă la începerea respectivului mandat de administrator.
Pentru aceste motive, consideră că cererea de chemare în garanție a sa este inadmisibilă.
În drept invocă disp. art. 115 și urm. Cod procedură civilă.
Prin întâmpinările formulate de chemații în garanție S. I. și B. T., aceștia au solicitat respingerea atât a acțiunii formulată de reclamanta E. SA cât și cererile formulate de pârâții P. V., D. M. și D. V..
În motivare se invocă aceleași argumente ca și cele arătate de chemata în garanție Ș. M. B. în întâmpinarea formulată.
Prin completarea la întâmpinare, chemata în garanție Ș. B. a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamanta E. SA și pe cale de consecință și a cererii de chemare în garanție, în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca nefondată.
Apreciază că acțiunea reclamantei este inadmisibilă, deoarece aceasta deși a fost întemeiată, în principal, pe dispozițiile art. 155 din Legea nr. 31/1990, modificată și completată, respectiv pe răspunderea solidară a administratorilor . punerea în executare a Deciziei nr. 1523 din 29.10.2003 a Curții de Apel București, prin care s-a anulat ordinul de desfacere a contractului individual de muncă al doamnei P. R., nu a fost promovată cu respectarea menționatelor dispoziții imperative de lege.
De asemenea, acțiunea reclamantei este și nefondată, susținând că, în deplină cunoștință de cauză, cu aplicarea corectă a legii, A. a descărcat de gestiune atât pe pârâți, cât și pe chemații în garanție, membri ai CA, inclusiv cu privire la drepturile de natură salarială plătite doamnei P. R., ca urmare a hotărârii judecătorești irevocabile de anulare a ordinului de desfacere disciplinară a contractului său de muncă.
Prin adresa Președintelui Curții de Conturi nr. 1243 din 02.08.2006, se menționează, pe de o parte, ca la finele anului 2004 s-a înregistrat de către bancă un profit brut de 422,15 miliarde lei și, pe de altă parte, că acei controlori financiari care au întocmit procesul verbal din data de 03.11.2005 nu au formulat propuneri din care să rezulte eventuale fapte care să atragă răspunderea juridică.
Astfel fiind, nu se poate reține în sarcina pârâților și chemaților în garanție, membri CA, descărcați de gestiune de către A. reclamantei, în cunoștință de cauză, crearea vreunui prejudiciu în patrimoniul acesteia care să atragă promovarea acțiunii în răspundere contra acestora.
Pentru aceste motive, consideră acțiunea ca neîntemeiată corect în drept și nefondată, motiv pentru care solicită respingerea ei.
Prin completările la întâmpinări, chemații în garanție D. M. P., T. B., S. I. au solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamanta E. SA și pe cale de consecință și a cererii de chemare în garanție, în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca nefondată, invocând aceleași argumente ca și chemata în garanție Ș. B..
Prin completarea la întâmpinare formulată de pârâții D. M. și D. V., aceștia au invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei București în soluționarea pricinii, având în vedere că pretinsul prejudiciu, constând în plata drepturilor salariale cuvenite salariatei P. M. R. este de 106.531,8 lei, astfel că potrivit disp. art. 2 Cod procedură civilă, competența revine tribunalului.
De asemenea, apreciază că în cauză nu sunt întrunite elementele răspunderii civile, lipsind fapta ilicită și prejudiciul, având în vedere că în raportul de gestiune al administratorilor pentru exercițiul financiar aferent anului 2004 au fost prevăzute și supuse dezbaterii A. „calcularea și efectuarea plăților aferente, reprezentând drepturile bănești și obligațiile băncii/angajaților pentru două foste salariate ale băncii, respectiv P. R. M. și P. J., conform sentințelor civile definitive și irevocabile emise de instanțele judecătorești specializate în litigii și conflicte de muncă.
Prin Hotărârea nr. 20/28.06.2005, s-a dispus „descărcarea de gestiune și eliberarea garanțiilor pentru administratorii al căror mandat a încetat pe parcursul anului 2004, respectiv pentru numiții P. D.-M., Ș. M. B., D. M., D. V., S. V., B. E. și S. I., iar prin hotărârea A. nr. 5 din 24.03.2003, au fost descărcați de gestiune toți membrii CA, cu excepția domnului V. I., pentru activitatea depusă în anul 2002, an în care CA a hotărât desfacerea disciplinară a contractului de muncă al salariatei P. R., astfel că afirmațiile reclamantei referitoare la împrejurarea că nu a cunoscut aceste cheltuieli nu corespund adevărului.
Mai mult, sumele plătite salariatei P. R. au fost trecute pe cheltuieli cu aprobarea A. din 28.06.2005, iar la finalul anului 2004, E. SA a înregistrat un profit brut de 422,15 mld. lei, situație în care rezultă că nu a fost creat un prejudiciu în patrimoniul reclamantei care să atragă obligația reparării lui.
Față de aceste aspecte, apreciază că acțiunea a fost introdusă cu nerespectarea procedurii instituite de art. 155 din Legea nr. 31/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru angajarea răspunderii administratorilor, în sensul că prin Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor nr. 17/26.10.2006 nu s-a aprobat în mod expres promovarea acțiunii împotriva administratorilor și înlocuirea din funcție a administratorilor E. B. și I. V..
Prin răspunsul la completarea la întâmpinare formulată de pârâții M. D., D. V. și de chemații în garanție B. Ș., D. M. P., I. S., T. B., reclamanta a solicitat respingerea excepției necompetenței materiale ca neîntemeiată, respingerea excepției inadmisibilității acțiunii ca neîntemeiată și respingerea motivelor invocate de pârâți și chemații în garanție.
În ceea ce privește excepția necompetenței materiale a Judecătoriei sector 5, privind soluționarea cauzei, solicită respingerea acesteia față de motivele invocate de pârâți și chemații în garanție, referitoare la faptul că reducerea pretențiilor E. SA prin acceptarea plății efectuată de domnul E. B., s-a făcut cu fraudarea legii. Apreciază că prin excepția invocată, pârâții și chemații în garanție pun în discuție fondul pretenției formulată de E. SA.
Întrucât legalitatea și temeinicia cuantumului pretențiilor E. SA și deci a prejudiciului, este o apărare care vizează fondul cauzei, ce nu poate face obiectul excepției de necompetență materială, solicită respingerea excepției invocată ca inadmisibilă.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, solicită respingerea acesteia.
În motivare, arată că, prin punerea în executare a sentinței instanței de judecată definitivă și irevocabilă, s-a creat un prejudiciu băncii în sumă de 106.538,104 lei, iar ca urmare a constatărilor efectuate de Curtea de Conturi, aceasta a dispus luarea măsurilor pentru recuperarea prejudiciului creat de la persoanele răspunzătoare pentru luarea deciziei de desfacere a contractului de muncă în cazul P. R., decizie a cărei legalitate a fost infirmată de instanță.
Astfel, la data de 03.07.2006 și 04.07.2006, a fost supusă aprobării Comitetului de Direcție și Consiliului de Administrație promovarea acțiunii în răspundere civilă împotriva persoanelor stabilite de Curtea de Conturi ca fiind răspunzătoare pentru luarea deciziei de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă al salariatei P. R., în vederea recuperării prejudiciului constatat prin procesul verbal înregistrat sub nr._/2005.
Susține că, la data aprobării promovării acțiunii, pârâții nu mai aveau calitatea de administratori, fiind revocați la data de 22.03.2005, astfel că aceștia aveau calitatea de terți față de E. SA, situație în care, pentru promovarea acțiunii, nu era necesară aprobarea Adunării Generale a Acționarilor. Acțiunea a fost semnată de persoanele competente să reprezinte societatea, respectiv Președintele Consiliului de Administrație și Directorii Direcției Juridice.
Prin Hotărârea A. nr. 17/26.10.2006, s-a dispus aprobarea promovării acțiunii în răspundere împotriva membrilor Consiliului de Administrație, nominalizați în actul de control al Curții de Conturi, care în exercitarea mandatului de administratori, au propus și aprobat în ședința Consiliului de Administrație din 29.08.2002 desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, în aplicarea căreia a fost emis Ordinul nr. 322/29.08.2002, a cărei legalitate a fost infirmată prin hotărâre judecătorească irevocabilă.
În consecință, susținerile pârâților și chemaților în garanție potrivit cărora prin Hotărârea A. nr. 17/26.10.2006 nu s-a aprobat expres promovarea acțiunii împotriva administratorilor, în sensul că în dispozitivul hotărârii nu a fost menționată din punct de vedere gramatical sintagma „contra administratorilor”sunt nefondate, aceștia neavând calitatea de administratori în sensul art. 155 din Legea nr. 31/1990.
Apreciază că sunt nefondate susținerile pârâților și chemaților în garanție referitor la promovarea acțiunii de conducerea executivă a băncii. Astfel, promovarea acțiunii a fost aprobată și de Adunarea Generală a Acționarilor, conducerea executivă a băncii fiind formată din președinte și 2 vicepreședinți. Or, în speță, acțiunea nu a fost aprobată și promovată și de către cele trei persoane, care fac parte din conducerea executivă a băncii, cum greșit susțin pârâții și chemații în garanție.
Cu privire la promovarea acțiunii și înlocuirea din funcția de administratori ai domnilor E. B. și I. V., precizează că susținerile pârâților și chemaților în garanție sunt nefondate. Astfel, potrivit procesului verbal al ședinței Consiliului de Administrație al E. din data de 29.08.2002, domnul V. I. s-a abținut de la votul cu privire la decizia de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă al salariatei R. M., motivat de faptul că în calitate de membru al comisiei speciale constituită conform Ordinului nr. 300/20.08.2002 emis de președintele E. SA M. D., a propus sancționarea disciplinară a doamnei P. R. cu reducerea salariului de 10% pe o perioadă de 2 luni și nu desfacerea contractului de muncă al acesteia, așa cum au votat ceilalți administratori în ședința Consiliului de Administrație din data de 29.08.2002. Această poziție a fost consemnată ulterior în procesul verbal al ședinței CA al E. SA din data de 29.08.2002.
Cu privire la administratorul B. E., reclamanta arată că dispozițiile art. 155 alin. 4 invocate de pârâți, sunt incidente numai în situația în care se promovează acțiune în răspundere contractuală a administratorilor unei societăți.
Apreciază că, prezenta acțiune este una de natură comercială, iar prin urmare, răspunderea reparatorie a administratorului este contractuală. În acest sens, a fost îndeplinită atât cu ceilalți pârâți cât și cu dl. B. E. procedura concilierii directe prevăzută de art. 720 ind. 1 Cod procedură civilă, condiție prealabilă introducerii cererii de chemare în judecată. Această procedură nu poate fi calificată drept acțiune în instanță ca să opereze prevederile art. 155 alin. 4 din Legea nr. 31/1990, cum greșit susțin pârâții și chemații în garanție.
Referitor la fondul cauzei, susținerile pârâților și chemaților în garanție sunt nefondate.
În ceea ce privește descărcarea de gestiune pentru exercițiul financiar aferent anului 2003 și 2004, invocată de către pârâți drept motiv al exonerării de răspundere, arată că, potrivit disp. art. 186 din Legea nr. 31/1990, descărcarea de gestiune nu constituie temei al exonerării de răspundere a administratorilor.
Mai mult, faptul că sumele plătite salariatei P. au fost trecute pe cheltuieli de A., la solicitarea membrilor Consiliului de Administrație, pârâți în prezenta cauză, nu reprezintă o cauză exoneratoare de răspundere a acestora.
Adunarea Generală a Acționarilor a cunoscut existența prejudiciul și persoanele vinovate de producerea acestuia la data de 03.11.2005, ca urmare a constatărilor Curții de Conturi, prin Hotărârea nr. 17/26.10.2006.
Referitor la susținerile conform cărora producerea prejudiciului de administratorul E. B. a fost stabilită de către conducerea executivă a băncii, arată că prejudiciul nu a fost constatat ci însușit de conducerea executivă a băncii.
În ceea ce privește plata efectuată de domnul E. B., apreciază că răspunderea administratorilor este în virtutea Legii, respectiv a Legii nr. 31/1990, o răspundere solidară.
În speță, urmare a convocării domnului E. B. la concilierea din data de 28.12.2006, acesta a fost de acord cu pretențiile E. SA și a achitat la data de 20.12.2006, suma de 13.317,263 lei, reprezentând contribuția sa la cauzarea prejudiciului E. Sa prin luarea deciziei de desfacere disciplinară de muncă a salariatei P. R., plată care nu are ca efect divizibilitatea obligației.
Referitor la fapta ilicită a pârâților, susține că aceasta constă în luarea deciziei de desfacere a contractului individual de muncă al salariatei P. Romanita, a cărei legalitate a fost infirmată prin sentința civilă nr. 1609/11.04.2003, irevocabilă și nu punerea în executare a acestei hotărâri.
În ceea ce privește inexistența faptei ilicite, arată că potrivit art. 144 ind. 2 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, coroborat cu art. 72 și 73 lit. d și e din același act normativ și art, 379 Cod comercial, administratorii, în exercitarea mandatului încredințat de Adunarea Generală a Acționarilor, au obligația să acționeze conform intereselor societății, prin măsurile dispuse, având obligația să nu prejudicieze societatea pe care o reprezintă.
Referitor la susținerile pârâților potrivit cărora la luarea deciziei de desfacere disciplinară a contractului de muncă au avut în vedere Avizul Direcției Juridice nr. 588/22.08.2002, arată că prin avizul Direcției Juridice nu s-a propus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al salariatei P. R., situație în care acesta nu a stat la baza formării convingerilor pârâților în luarea acestei decizii.
Invocarea drept motiv al exonerării de răspundere a mențiunilor Curții de Conturi a României din adresa nr. 1243/02.08.2006, potrivit cărora urmare a reverificării constatărilor înscrise în procesul verbal nr._/2005 s-a constat o bună aplicare a normelor de prudență bancară, precizează că, desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al salariatei reprezintă o sancțiune disciplinară dispusă în baza Codului Muncii, care nu are legătură cu activitatea de creditare și deci cu normele de prudență bancară invocate de pârâți.
În consecință, doar în situația în care prejudiciul deriva din nerespectarea normelor de prudență bancară cu privire la activitatea de creditare, pârâții aveau posibilitate a se a se prevala de mențiunile Curții de Conturi a României.
În ceea ce privește susținerile potrivit cărora instanța este singura în măsură să stabilească natura juridică a răspunderii administratorilor, respectiv răspunderea solidară, solicită respingerea acestora ca nefondate, raportat la prevederile Legii 13/1990, art. 1039, 1042 și 1043 Cod civil.
Prin precizările la întâmpinare formulate de S. I., B. T., D. M. P. și Ș. B., aceștia au solicitat admiterea excepției inadmisibilității acțiunii, iar pe fond respingerea acțiunii ca nefondată și a cererilor de chemare în garanție.
Prin completarea și precizarea la întâmpinarea formulată, pârâții D. M., D. V. și P. V. au solicitat respingerea acțiunii.
Prin completare la întâmpinarea la cererea de chemare în garanție formulată de S. V., aceasta a solicitat admiterea excepției prescripției extinctive a dreptului la acțiune al reclamantei, respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților D. M. și D. V., admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a acesteia, iar în subsidiar, solicită respingerea cererii de chemare în garanție ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.
În ceea ce privește excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune al reclamantei E. SA, învederează că data la care a luat naștere dreptul reclamantei de a formula prezenta acțiune este data de 29.10.2003 (data rămânerii irevocabile a sentinței nr. 1609/11.04.2003, pronunțată de Tribunalul București), în acest sens fiind și Nota nr. 1989/12.12.2005. Astfel, termenul general de prescripție de 3 ani s-a împlinit la data de 29.10.2006.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, arată că pârâții D. M. și D. V., foști administratori ai reclamantei sunt răspunzători pentru neîndeplinirea tuturor obligațiilor, potrivit art. 72, 73 din Legea nr. 31/1990, cu modificările și completările ulterioare.
Precizează că, actul determinant al prejudiciului a fost Hotărârea Consiliului de Administrație, pusă în aplicare prin Ordinul 322/2002, anulat de instanță, ordin ce a fost emis și semnat de bancă, iar analiza și determinarea acestuia nu fac parte din atribuțiile sale, conform fișei postului.
Astfel, fiind vorba de o răspundere civilă delictuală, apreciază că nu sunt întrunite condițiile legii pentru aplicarea răspunderii „comitentului pentru fapta prepusului” și nici ale răspunderii sale „pentru fapta proprie”.
Pe fond, susține că potrivit fișei postului îi revine sarcina avizării ordinelor președintelui pe probleme specifice de resurse umane dar și cea a executării dispozițiilor conducerii Băncii, altele decât cele nominalizate expres în fișă. Astfel, antrenarea unei eventuale răspunderi în ceea ce o privește nu poate viza o răspundere civilă contractuală, potrivit disp. art. 270 și 271 Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare.
Învederează că, redactarea ordinului nr. 322/2002, s-a făcut cu respectarea art. 134 vechiul Cod al muncii, atât în ceea ce privește motivarea în fapt, cât și în ceea ce privește motivarea în drept, pe baza motivării ce a stat la baza hotărârii Consiliului de Administrație.
Menționează că nu a participat la elaborarea niciunuia dintre documentele în baza cărora s-a emis hotărârea CA nr. 601/29.08.2002 (Nota de informare a Direcției Audit și Control Intern; Nota de informare nr. 976/28.08.2002; procesul verbal din 29.08.2002; Nota explicativă a doamnei C. D. din 29.08.2002; cererea nr. 1819/2002 și adresa IGP nr. 113.545/28.08.2002; prezentarea făcută de dl. vicepreședinte V. P. cu privire la constatările comisiei numite prin Ordinul Președintelui E. nr. 300/20.08.2002, comisie din care nu a făcut parte).
Consideră că nu sunt întrunite condițiile antrenării răspunderii patrimoniale, motiv pentru care solicită respingerea cererii de chemare în garanție ca neîntemeiată.
În drept invocă disp. art. 62 Cod procedură civilă, art._ cod civil coroborate cu art. 270, 271 Codul muncii.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, instanța reține că această acțiune este una în răspundere contra administratorilor pentru daune cauzate societății de aceștia prin încălcarea îndatoririlor lor față de societate. Această acțiune, conform art. 155 din Legea nr. 31/1990 aparține adunării generale și, prin urmare, premisa unei asemenea cereri de chemare în judecată este existența unei hotărâri A. privind aprobarea promovării acțiunii în răspundere civilă împotriva pârâților. Lipsa unei asemenea decizii a adunării generale privind unei acțiuni în justiție împotriva administratorilor determină inadmisibilitatea acțiunii.
În cauză, deși a existat o hotărâre a adunării generale, respectiv Hotărârea nr. 17/26.10.2006, instanța observă că ea a fost constatată ca fiind nulă absolut, prin Decizia comercială nr. 230/19.05.2011 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._/3/2008. Decizia Curții de Apel București este irevocabilă, ca urmare a respingerii recursului declarat de reclamantă.
În condițiile desființării cu efect retroactiv a hotărârii A. în cauză, instanța nu poate decât constata că această acțiune a fost demarată în lipsa unei decizii în acest sens a adunării generale. Ca urmare, instanța va admite excepția și, pe cale de consecință, în temeiul textului de lege susmenționat, va respinge acțiunea ca inadmisibilă.
Având în vedere că pârâții nu au căzut în pretenții, în temeiul art. 60 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va respinge cererea lor de chemare în garanție formulată împotriva lui B. T., I. Siberstein, Ș. B., P. D. M., P. J., B. E., S. V. și V. I..
Pârâții au efectuat cheltuieli de judecată reprezentând onorariile avocaților astfel: P. V. - 5000 lei iar M. D. și D. V., împreună - 5500 lei. În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, instanța va obliga reclamanta, căzută în pretenții, la plata acestor sume.
În legătură cu cererea chemaților în garanție de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de ei, instanța o apreciază ca neîntemeiată și o va respinge ca atare. Între reclamantă și chemații în garanție nu există un raport procesual direct, aceștia din urmă fiind introduși în cauză de către pârâți. Pârâții sunt cei care au ales să-și formuleze o apărare activă, prin chemarea în garanție și, în consecință, doar ei pot fi, eventual, la cerere, obligați să suporte costurile implicate de acest demers.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea pentru pretenții formulată de reclamanta B. de E.-I. a României împotriva pârâților D. M., D. V. și P. V..
Respinge cererea formulată de pârâți împotriva chemaților în garanție B. T., I. Siberstein, Ș. B., P. D. M., P. J. și B. E..
Obligă reclamanta să plătească pârâților cheltuieli de judecată după cum urmează: pârâtului P. V. 5000 lei iar pârâților M. D. și D. V., împreună, 5500 lei.
Respinge cererea chemaților în garanție privind obligarea reclamantei la cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 25 aprilie 2012.
Președinte Grefier
R. A. M. B.
Red/dact/RA/MB
14 ex/12 .
Se comunică:
-B. de E.-I. a României – București, Spl. Independenței, nr. 15, sector 5
-D. M. – București, sector 2, .
-D. V. –București, .. 41
-P. V. – București, sector 1, .. 47, parter, .> -B. T. – C., ., ., .
-I. Siberstein–București, sector 4, .. 4, ., .> -Ș. B. – București, sector 2, .
-P. D. M. – București, sector 2, .. 42-46, .
-P. J. – București, sector 5, Splaiul Independenței, nr. 15
-B. E. – București, sector 1, . C., nr. 12
-S. V. – la cabinet avocat I. D. M. – București, .. 21, ., ., sector 3
-V. I. – București, sector 5, Splaiul Independenței, nr. 15
| ← Suspendare provizorie. Încheierea nr. 8683/2012. Judecătoria ARAD | Autorizarea intrării în încăperi. Art. 384 ind.1 al. 2... → |
|---|
