Pretenţii. Sentința nr. 6786/2015. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 6786/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 07-12-2015 în dosarul nr. 6786/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6786

Ședința publică din 7 decembrie 2015

Președinte: M. C. F.

Grefier: D. M.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul M. A. reprezentat prin P., în contradictoriu cu pârâta M. E., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare a cauzei a răspuns pârâta M. E., lipsă find reclamantul.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Acțiunea este scutită de taxă judiciară, potrivit art. 30 din OUG nr. 80/2013.

S-a făcut referatul cauzei, după care,

Instanța procedează la identificarea pârâtei prin verificarea cărții de identitate a acesteia.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Pârâta învederează că este de acord să achite în totalitate pretențiile reclamantului.

În temeiul art. 394 Cod procedură civilă instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Constată că prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria A. în data de 21.07.2015 sub nr._, reclamantul M. A. reprezentat prin P., în contradictoriu cu pârâta M. E., a solicitat instanței ca prin hotărârea care se va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 2,187,92 lei reprezentând rată lunară restantă în sumă de 1.454.55 lei, dobândă rată în sumă de 500,71 lei și penalități de întârziere în sumă de 232,66 lei, calculate la data de 31.05.2015 pentru perioada februarie 2014 - mai 2015.

În motivare, se arată că în fapt, în baza Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, a H.G. nr. 20/1996, republicată, pentru aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului și a contractului de vânzare-cumpărare nr. 6426/2011 între M. A. și pârâta din prezenta cauză s-a încheiat contractul de rate nr. 4892/12.04.2011, având ca obiect acordarea unui împrumut în sumă de 36.085 lei pe o perioadă de 20 ani.

Se menționează că numitul M. Geza Kalman care a fost beneficiar al împrumutului a decedat în cursul anului 2011.

Pentru perioada februarie 2014 - mai 2015 pârâta nu a achitat rata lunară și dobânda aferentă pe care o datora în conformitate cu clauzele contractului de rate nr. 4892/12.04.2011, cu toate că a fost emisă Somația nr._/31.10.2014 în vederea achitării sumelor restante.

Cu referire la penalitățile de întârziere reclamantul arată că temeiul în care solicită și plata majorărilor de întârziere este punctul (6) din contractul de rate: "neplata ratelor

În drept reclamantul a invocat: prevederile art. 1270 și următoarele din Codul civil, Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, H.G. nr. 20/1996, republicată, pentru aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului și Cntractul de rate nr. 4892/12.04.2011.

În probațiune reclamantul a depus înscrisuri (f.5-8): copia fișei de calcul a ratelor, dobânzii și a majorărilor de întârziere; copia certificată a contractului de rate nr. 4892/12.04.2011; copia certificată a contractului de vânzare-cumpărare nr. 6426/2011; somația de plata a chiriei nr._/31.10.2014 și confirmarea de primire a acesteia; Pârâta nu a formulat întâmpinare, s-a prezentat însă în cadrul dezbaterilor învederând că este de acord cu pretențiile reclamantului.

Analizând actele și lucrările dosarului respectiv din Contractul de rate nr. 4892/2011,Fișa de calcul contract rate nr. 4892/2011, Somația nr._/31.10.2014, instanța reține în fapt următoarele.

P. Contractul de rate nr. 4892/2011 încheiat între Statul Român reprezentat prin M. A. reprezentat prin P., și pârâta M. E., reclamantul a acordat pârâtei beneficiare un împrumut în sumă de 36.085 lei pe un termen de 20 de ani, pentru care s-a stabilit la punctul 1 alin. 1 din contract o rată lunară în sumă de 150 lei, rată care potrivit prevederilor stipulate la punctul 1 alin. 2 din contract, se achită împreună cu dobânda aferentă până cel târziu în ultima zi a fiecărei luni pentru luna curentă.

Conform prevederilor stipulate la punctul 2 alin. 2 din Contractul de rate nr. 4892/2011, achitarea ratelor și a dobânzilor aferente se face în contul Municipiului A. deschis la Trezoreria Municipiului A., iar conform prevederilor stipulate la punctul 5 din Contractul de rate nr. 4892/2011, dobânda pentru creditul acordat reprezintă jumătate din dobânda de referință stabilită lunar de Banca Națională a României, conform art.9 alin.3 din Legea nr. 112/1995.

Potrivit Fișei de calcul contract rate nr. 4892/2011pârâta a înregistrat restanțe în achitarea ratelor pe perioada cuprinsă între februarie 2014- mai 2015, în sumă de 1454,55 lei și penalități de întârziere în sumă de 232,66 lei, la care se adaugă dobânda contractuală neachitată în sumă de 500,71lei, astfel că pârâta datorează reclamantului în total suma de 2.187,92 lei.

Pârâta a fost somată să efectueze plata ratelor restante prin Somația nr._/31.10.2014, însă aceasta nu s-a conformat, motiv pentru care reclamanta a promovat în instanță prezenta cerere de chemare de chemare în judecată.

În ședința publică din data de 09.11.2015 pârâta depune la dosar chitanța nr. AR XWF_/12.10.2015 în sumă de 500 lei și chitanța nr. AR XWF_/21.09.2015 în sumă de 1500 lei, ambele fiind emise de Municipiului A.-Direcția Venituri–Serviciul Urmărire Venituri, reprezentând contravaloarea ratelor și a dobânzilor achitate în temeiul Contractului de rate nr. 4892/2011.

În cauză sunt incidente prevederile Contractului de rate nr. 4892/2011, art.1270 Cod civil, art. 1516 și art. 1548 Cod civil.

Conform prevederilor art.1270 Cod civil, „ Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante. “

Conform art. 1516 Noul cod civil - „creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației.”

Conform prevederilor art.1548 Cod Civil – „culpa debitorului unei obligații contractuale se prezumă prin simplul fapt al neexecutării”.

Întrucât pârâta și-a îndeplinit parțial obligațiile contractuale prevăzute la punctul 1 alin. 1și 2 Contractul de rate nr. 4892/2011, achitând suma de 2000 lei din totalul sumei datorate de 2.187,92 lei, instanța în temeiul prevederilor art. 1270 Cod civil coroborat cu prevederile stipulate la punctul 1 alin. 1 și alin. 2 din Contractul de rate nr. 4892/2011, va obliga pârâta la plata sumei de 187,92 lei către reclamantă reprezentând diferență din penalitățile de întârziere aferente perioadei februarie 2015 – mai 2015, iar în consecință va admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M. A. reprezentat prin P. în contradictoriu cu pârâta M. E., având ca obiect pretenții.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M. A. reprezentat prin P. în contradictoriu cu pârâta M. E. domiciliată în A. . jud. A. având C.N.P._.

Obligă pârâta la plata sumei de 187,92 lei către reclamantă reprezentând diferență din penalitățile de întârziere aferente perioadei februarie 2015 – mai 2015.

Respinge cererea ca rămasă fără obiect pentru diferența pretențiilor în sumă de 2000 lei.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria A..

Pronunțată în ședința publică din 07.12.2015.

Președinte, Grefier,

C. F. M. M. D.

Red. MCF.dact.DM/24.12.2015/Ex.4/2 .> Se comunică:

- reclamantului - M. A. reprezentat prin P. cu sediul în A. . jud. A.

- pârâta M. E. domiciliată în A. . jud. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 6786/2015. Judecătoria ARAD