Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 3767/2015. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 3767/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 3767/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3767

Ședința publică din 30 iunie 2015

Președinte: A. O.

Grefier: N. B.

S-a luat în examinare, cererea formulată de petenta P. C. V., reprezentată prin P., în contradictoriu cu intimatul Tore M. F., având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale.

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei.

Se constată depuse, din partea petentei, prin serviciul registratură, în data de 11.06.2015, note de ședință și înscrisuri.

Nemaifiind alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

JUDECĂTORIA

În deliberare asupra cauzei, constată următoarele.

P. cererea de chemare în judecată, înregistrată la această instanță sub nr._, la data de 20.03.2015, petenta P. C. V., reprezentată prin P. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Tore M. F., înlocuirea sancțiunii amenzilor contravenționale aplicate intimatului prin procesele verbale_/06.09.2009, . nr._/12.09.2011 și . nr._/24.12.2009, cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.

În motivarea cererii se arată că intimatul figurează în evidențele Serviciului financiar contabil din cadrul Primăriei comunei V., cu un debit în valoare de 880 lei, reprezentând amenzi contravenționale, aplicate conform proceselor verbale mai sus menționate.

În vederea recuperării debitelor constând în amenzi aplicate intimatului, petenta a demarat procedura executării silite, întocmind și comunicând acestuia următoarele titluri executorii: nr. 284/12.05.2014 și nr. 537/25.06.2013. Demersurile efectuate au rămas însă fără niciun rezultat, pârâtul nedeținând bunuri mobile sau imobile, care să poată fi valorificate sau alte venituri obținute legal, care să acopere cuantumul amenzilor.

Petenta învederează că toate demersurile efectuate de aceasta în vederea recuperării creanțelor pe calea executării silite constituie acte de întrerupere a cursului prescriției, prevăzute de art. 131 C. pr. fisc..

În ceea ce privește dovada insolvabilității debitorului, petenta învederează că nu deține un proces verbal de insolvabilitate, însă se află în imposibilitatea recuperării creanțelor fiscale datorate de acesta. Petenta menționează că a făcut toate demersurile în vedere recuperării creanței fiscale datorate de pârât. Astfel, a emis adrese către Bancpost, Banca Comercială Română, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank, Piraeus Bank, CEC Bank, UniCredit Ț. Bank, fiindu-i comunicat din partea acestor bănci că debitorul nu deține conturi la unitățile respective. Ulterior, s-a constatat că pârâtul figurează cu contract individual de muncă la ., dispunându-se înființarea popririi asupra veniturilor acestuia, dar până în prezent nu au fost înregistrate plăți.

Se arată că, având în vedere prevederile art. 9 alin. 1 – 5 și art. 39 ind. 1 din OG nr. 2/2001, în cazul persoanelor fizice cărora li s-au aplicat amenzi contravenționale de orice fel, dar care nu au fost achitate și nici nu pot fi executate, datorită inexistenței mijloacelor materiale ale contravenientului, este posibilă înlocuirea sancțiunii amenzii, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, motiv pentru care petenta a promovat prezenta cerere.

Totodată, având în vedere cuantumul amenzilor contravenționale cu care a fost sancționat intimatul de-a lungul perioadei, petenta solicită să se dispună prestarea de către acesta a unei activități în folosul comunității pe o durată cuprinsă între 50 și 300 de ore, respectiv de maxim 3 ore pe zi sau 8 ore în cazul în care intimatul nu are un loc de muncă sau un program de lucru care să-l împiedice la prestarea acestei activități.

În drept se invocă dispozițiile art. 194 și urm. N. c. pr. civ., art. 9 alin. 1-5 și art. 39 ind. 1 din OG nr. 2/2001, art. 3 din OG nr. 55/2002.

P. notele de ședință depuse la data de 11.06.2015, petenta arată că nu deține procesul verbal de insolvabilitate al debitorului și că acesta figurează cu contract individual de muncă la ..

Intimatul, legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nu a depus la dosar întâmpinare.

În probațiune se depun la dosar înscrisuri, semnate pentru conformitate cu originalul.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele.

În susținerea prezentei cereri petenta se prevalează de aceea că intimata figurează în evidențele serviciului financiar – contabil cu un debit în valoare de 880 lei, reprezentând amenzi contravenționale.

Potrivit art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001, în cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale va sesiza instanța în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.

În cauză nu s-a probat survenirea uneia dintre ipotezele de aplicare a textului legal, anume inexistența posibilității executării silite. Astfel, deși a procedat la demersuri de identificare a veniturilor intimatului, petenta nu a făcut dovada încercării de identificare a altor bunuri ce pot face obiectul executării silite; mai mult, deși a luat la cunoștință petenta de faptul că intimatul realizează venituri periodice, nu a urmat toate căile legale pentru satisfacerea creanței de care se prevalează, limitându-se la comunicarea adresei de înființare a popririi Ca urmare, dat fiind aceea că nu se poate prevala petenta de o stare de insolvabilitate a intimatului, constatare ce intră de altfel în sfera atribuțiile sale și despre care declară că nu a adus-o la îndeplinire, va fi respinsă prezenta cerere, subliniindu-se totodată, față de argumentele aduse, că înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea obligării la prestarea unei munci în folosul comunității nu este o modalitate alternativă de executare a sancțiunii, ci una subsidiară.

În baza art. 453 C. pr. civ., se va lua act că numai partea care a căzut în pretenții a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de înlocuire a amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, formulată de petenta P. comunei V., reprezentată prin P., cu sediul în V., ., jud. A., în contradictoriu cu intimatul Tore M. F., cu domiciliul în V., ., ., având CNP_, ca nefondată.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria A..

Pronunțată în ședință publică azi, 30.06.2015.

Președinte Grefier

A. O. N. B.

Red./tehn./AO/NB/15._

4 ex./ 2 . comunică cu:

- petenta P. C. V., reprezentată prin primar, cu sediul în V., ., jud. A.

- intimatul Tore M. F., cu domiciliul în V., ., .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 3767/2015. Judecătoria ARAD