Validare poprire. Sentința nr. 3186/2013. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 3186/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 17-04-2013 în dosarul nr. 3186/2013

ROMANIA

JUDECATORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3186

Ședința publica din 17 aprilie 2013

Președinte: R. A.

Grefier: L. M.

S-a luat în examinare cererea de validare a popririi, formulată de creditoarea R. I. SA în contradictoriu cu debitoarea B. R. și terțul poprit B. A..

La apelul nominal se prezintă nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea este legal timbrată cu suma de 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbrul judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care

Constatând că nu au fost formulate alte cereri și că nu mai sunt alte probe de administrat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și, pe baza actelor de la dosar, trece la soluționarea ei.

INSTANȚA

Constată că, prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.03.2013, creditoarea R. I. SA a chemat în judecată pe debitoarea B. R. și terțul poprit B. A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună validarea popririi înființată în dosarul execuțional nr. 13/2012 a B. M. C. – F., asupra veniturilor debitoarei – garante B. R., în mâinile terțului poprit B. A..

Suma pentru care a solicitat validarea este de 9849,14 lei, compusă din 9552,3 lei cu titlu de sultă datorată de terțul poprit B. A. debitoarei urmărite B. R. și 296,84 lei cheltuielile de judecată, sumă corespunzătoare obligației din sarcina debitorului B. A. din cheltuielile de judecată stabilite de instanță la suma de 593,68 lei ca fiind datorate în solidar de debitorul B. A. și debitoarea – garantă B. R.. La această sumă a solicitat să se adauge cheltuilelile de judecată din acest proces.

Față de faptul că, terțul poprit B. A. nu a înțeles să se conformeze dispoziției de poprire, instituită în baza art. 454 Cod de procedură civilă, și urmare a faptului că debitoarea – garantă B. R. este beneficiara sumei de bani cu titlu de sultă datorată de B. A., a solicitat admiterea cererii și validarea popririi înființate prin adresa executorului judecătoresc M. C. – F..

A solicitat și amendarea terțului poprit, ca urmare a refuzului de virare a sumei datorate debitoarei – garante B. R., făcându-se vinovat de suspendarea de facto a executării silite.

În drept a invocat dispozițiile art. 148, 453, 782- 789 Noul Cod de procedură civilă.

În probațiune a depus titlurile executorii Sentința civilă nr. 9631 din 25.10.2012 din dosar_ a Judecătoriei A., definitivă, investită cu formulă executorie și Sentința civilă nr. 512 din 23.01.2013 din dosar nr._ a Judecătoriei A., irevocabilă; adresa B. M. C. F. de înființare a popririi trimisă terțului poprit, dovada de primire și procesul – verbal de predare; adresa de înștiințare a înființării popririi transmisă debitoarei, dovada de primire și procesul verbal de predare.

Debitorul și terțul poprit deși legal citați, nu au formulat cereri sau apărări în scris și nu au depus întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține, în fapt, următoarele:

În baza contractului de credit nr. RQ_21/23.04.2008, ce constituie titlu executoriu, executorul judecătoresc M. C.-F., a înființat prin adresa din 30.01.2013 emisă în dosarul execuțional nr. 13/2012, la cererea creditoarei R. I. SA prin S. A., poprirea asupra sumei datorată de terțul poprit B. A. debitoarei B. R., până la concurența sumei de 9849,14 lei.

Terțul poprit are o datorie față de creditoare. Astfel, d-nul B. A. a fost obligat prin sentința civilă nr. 9631/25.10.2012 a Judecătoriei A. să plătească debitoarei suma de 9552,3 lei cu titlu de sultă iar creditoarei cea de 296,84 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Ca urmare, în temeiul art. 460 Cod procedură civilă, instanța va admite cererea, va valida poprirea înființată de executorul judecătoresc și va obliga terțul poprit să plătească direct creditoarei suma datorată debitoarei.

Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de creditoarea R. I. SA, prin S. A., cu sediul în A., . Teiuș, nr. 5 contradictoriu cu debitoarea B. R., domiciliată în Pecica, . și cu terțul poprit B. A., domiciliat în Pecica, . și, în consecință:

Validează poprirea înființată de B. M. C. F. prin adresa din 30.01.2013 emisă în dosarul execuțional nr. 13/2012 și obligă terțul poprit să plătească creditoarei suma de 9849,14 lei.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 17 aprilie 2013.

Președinte Grefier

R. A. L. M.

Red./tehn./RA/LM

17.05.2013/5 ex./3 .="BodyText"> Se comunică:

R. I. SA – A., . Teiuș, nr. 5, jud. A.

B. R. – Pecica, ., jud. A.

B. A. – Pecica, ., jud. A..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 3186/2013. Judecătoria ARAD