Acordare personalitate juridică. Încheierea nr. 2656/2013. Judecătoria ARAD

Încheierea nr. 2656/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 01-04-2013 în dosarul nr. 2656/2013

ROMANIA

JUDECATORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

ÎNCHEIERE NR. 2656

Ședința publica din data de 01.04.2013

Președinte: S. S.

Grefier: M. T.

S-a luat în examinare cererea formulată de petenta Asociația Composesoratului Foștilor Urbariași din U. prin reprezentant T. A., în calitate de președinte, pentru înscrierea în Registrul asociațiilor și fundațiilor, ținut la grefa Judecătoriei A., în vederea dobândirii personalității juridice a Asociația Composesoratului Foștilor Urbariași din U..

La apelul nominal se prezintă reprezentanta petentei, doamna T. A..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea este legal timbrată cu suma de 19 lei reprezentând taxă judiciară de timbru conform art.4 lit. b din Legea nr.146/1997 și 0,30 lei timbru judiciar, conform OG 32/1995 modificată prin Legea nr.123/1997.

S-a făcut referatul cauzei după care, în temeiul art.131 Cod procedură civilă raportat la art.56 al.2 din O.G.nr.26/2000 instanța își constată propria competență generală, materială și teritorială și se constată că s-a depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței, certificat de cazier judiciar, copie certificată a actelor de identitate ale membrilor fondatori și extras CF la zi.

Văzând că nu mai sunt alte cereri ori probe de administrat, în baza art.394 Cod procedură civilă instanța declară încheiată faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentanta petentei solicită admiterea cererii.

INSTANȚA

Constată că la data de 21.03.2013, pe rolul Judecătoriei A. s-a înregistrat, sub numărul de dosar_, cererea formulată de petenta Asociația Composesoratului Foștilor Urbariași din U., prin reprezentant legal T. A., în calitate de președinte, solicitându-se înscrierea, în Registrul asociațiilor și fundațiilor, ținut de grefa Judecătoriei A., în vederea dobândirii personalității juridice a Asociației Composesoratului Foștilor Urbariași din U..

Cererea este însoțită de actul constitutiv al Asociației Composesoratului Foștilor Urbariași din U. cu încheierea de atestare avocațială nr.44/20.03.2013 a Cabinetului Individual Avocat F. A. – Baroul A., Statutul Asociației Composesoratului Foștilor Urbariași din U. cu încheierea de atestare avocațială nr.44/20.03.2013 a Cabinetului Individual Avocat F. A. – Baroul A., dovada disponibilității denumirii, contract de comodat încheiat la data de 20.03.2013, extras CF, certificatele de cazier fiscal ale membrilor fondatori.

Procedând la verificarea legalității cererii și a documentelor anexate, în conformitate cu dispozițiile art.8 al.2 raportat la art.9 din O.G.nr.26/2012, în data de 22.03.2013 a dispus citarea reprezentantului asociației în cameră de consiliu în data de 26.03.2013, ora 10.00.

Față de înscrisurile depuse prin serviciul registratură al instanței la data de 22.03.2013, respectiv dovada disponibilității denumirii „Asociația Composesoratului Foștilor Urbariași din U.” (f.22) – cea anexată cererii introductive atestând o altă denumire (f.11) – și dovada existenței patrimoniului inițial în cuantum de 1.000 lei (f.23), în ședința camerei de consiliu instanța a comunicat în scris neregularitățile ce urmează a fi îndreptate până la termenul de judecată din 01.04.2013, atrăgând, totodată, atenția, asupra dispozițiilor art.10 al.2 din O.G.nr.26/2000.

La data de 26.03.2013, prin serviciul registratură al instanței, au fost depuse certificat de cazier judiciar, copie certificată a actelor de identitate ale membrilor fondatori și extras CF la zi

Văzând documentația depusă, precum și dispozițiile art. 6 și 7 din OG 26/2000 cu privire la asociații și fundații, considerând că în condițiile în care actul constitutiv și statutul îndeplinesc dispozițiile legale mai sus arătate privind datele de identificare ale asociaților, exprimarea voinței de asociere, denumirea asociației, sediul asociației, durata de funcționare pe perioadă nedeterminată, patrimoniul inițial, în numerar, componența nominală a membrilor, obiectul și scopul asociației, cererea formulată este întemeiată, astfel că instanța o va admite.

În condițiile prevăzute de art. 10 și 12 din OG 26/2000 instanța va dispune înscrierea în Registrul asociațiilor și fundațiilor ținut la J. A. a Asociației Composesoratului Foștilor Urbariași din U. conform actului constitutiv al Asociației Composesoratului Foștilor Urbariași din U. cu încheierea de atestare avocațială nr.44/20.03.2013 a Cabinetului Individual Avocat F. A. – Baroul A. și Statutului Asociației Composesoratului Foștilor Urbariași din U. cu încheierea de atestare avocațială nr.44/20.03.2013 a Cabinetului Individual Avocat F. A. – Baroul A..

Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite cererea formulată de petenta Asociația Composesoratului Foștilor Urbariași din U., și în consecință:

Dispune înscrierea în Registrul asociațiilor și fundațiilor ținut la J. A. a asociației „Asociația Composesoratului Foștilor Urbariași din U.”, persoană juridică română, de drept privat, fără scop patrimonial, cu sediul în A., ., județul A..

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare cu petenta și de la comunicare cu Ministerul Public.

Pronunțată în ședință publică, azi 01.04.2013.

PreședinteGrefier

S. StepanMarcela T.

Red./dact./S.S./M.T./02.04.2013/5 ex/ 2 . comunică cu:

- Asociația Composesoratului Foștilor Urbariași din U., cu sediul în A., ., județul A.

- P. de pe lângă J. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acordare personalitate juridică. Încheierea nr. 2656/2013. Judecătoria ARAD