Anulare act. Sentința nr. 6821/2013. Judecătoria BACĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6821/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 05-11-2013 în dosarul nr. 17565/180/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BACĂU
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6821/2013
Ședința publică din 05 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: I. B.
Grefier: I. S.
Pe rol pronunțarea cauzei civile privind reclamanții R. E. L., I. I., I. L. V., I. M. și pârâta S.C. V. R. S.A., având ca obiect anulare act .
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 23 octombrie 2013, când din lipsă de timp pentru deliberare a fost amânată pronunțarea la data de 30 octombrie 2013 și la data de 05 noiembrie 2013 .
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cerere înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la data de 20.12.2012 sub nr_ reclamanții R. E. L., I. I., I. L. V. si I. M. au chemat în judecată pe pârâta . solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate caracterul abuziv al prevederilor de la punctele 3.5 din contractele de credit nr_ din 18.10.2007 si nr_ din 03.08.2007 cu referire la art 5.a din condițiile speciale ale convenției, respectiv prevederile referitoare la comisionul de risc, să constate caracterul abuziv al prevederilor de la art 2.f referitoare la posibilitatea băncii de modificare a dobânzii de referință, să oblige pârâta să modifice contractele în sensul eliminării comisionului de risc și a posibilității băncii de a modifica, după bunul său plac, nivelul dobânzii, să oblige pârâta să restituie sumele încasate abuziv, să oblige pârâta la plata dobânzii legale aferente sumelor încasate abuziv.
În motivare au arătat că reclamanta R. E. L. a încheiat cu pârâta convenția de credit nr_ din 18.10.2007 prin care a primit un credit de_ euro, iar reclamanții I. I. si I. L. V., în calitate de împrumutători si I. M., în calitate de codebitor au încheiat convenția de credit nr_ din 03.08.2007 prin care au beneficiat de un credit de_ franci elvețieni.
Reclamanții susțin că cele două contracte prezintă clauze abuzive, respectiv clauza prin care li se impune un comision de risc si clauza prin care banca are dreptul de a modifica unilateral dobânda de referință, condițiile creditelor nefiind negociate sau prezentate corect de reprezentanții pârâtei. Se arată că pentru a declara abuzivă o prevedere a unui contract conform art 4 din Legea 193/2000, trebuie să se respecte două condiții: clauza respectivă să fie una nenegociată si să inducă un dezechilibru puternic între drepturile și obligațiile părților.
Reclamanții arată că în speță cele două clauze nu au fost negociate, acest lucru observându-se și din faptul că banca folosește un formular electronic, ambele contracte au exact aceleași prevederi, art 4 alin 3 din Legea 193/2000 creând o prezumție a nenegocieirii și produc un dezechilibru foarte puternic între părți. Se arată de reclamanții că în calitate de împrumutători suportă toate riscurilor contractului, respectiv dobânda, care deși ar trebuie să fie fixă este variabilă în funcție de voința băncii și fluctuațiile pieței financiare, au plătit și plătesc dobândă, pot plăti comision de penalizare și dobândă penalizatoare, plătesc comision de risc, comision de analiză dosar, comision de gestiune, comision de rezervă, comision de plată în avans, au constituit garanții materiale, respectiv apartamentele pe care le-au ipotecat, contractul de credit este titlu executoriu ceea ce face ca banca să poată executa direct contractul în timp ce împrumutătorii, dacă ar avea o pretenție de la banca trebuie să o acționeze în justiție, în cazul în care se întârzie plata, împrumutătorul poate fi trimis în Centrala Riscurilor Bancare, banca primește mai mult decât dublul banilor împrumutați și este asigurată pentru credite neperformante. Astfel, susțin reclamanții banca are toate pârghiile pentru a recupera banii împrumutați, nefiind necesar comisionul de risc. În privința modalității prin care banca poate revizui structura ratei dobânzii, se arată că aceasta ar trebui cuprinsă în mod clar în contract, să fie circumscrisă unor ipoteze clare, iar consumatorul să poată verifica modalitatea prin care s-a făcut revizuirea, formularea „schimbări semnificative pe piața monetară” nefiind clară și lăsând loc de interpretare.
În drept au invocat prevederile Legii 193/2000 și OG 21/1992.
În probațiune au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și au depus la dosar contractele de credit nr_ din 18.10.2007 si nr_ din 03.08.2007, grafice de rambursare, practică judiciară.
La termenul din data de 13.03.2013 reclamanții au formulat precizări la acțiune prin care au arătat că dintr-o eroare materială au invocat în mod greșit în cererea de chemare în judecată al doilea capăt de cerere că solicită constatarea abuzivă a clauzei prevăzute la art 2.d, corect fiind art 3.d. Au mai arătat că solicită restituirea comisionului de risc inclusiv pentru luna martie 2013, respectiv suma de 2053,41 euro pentru R. E. L. si 8379,95 CHF pentru I. I., I. L. V. si I. M.. În privința celui de-al patrulea capăt de cerere, au arătat că este un capăt de cerere accesoriu reprezentând o repunere în situația anterioară.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, excepția prematurității acțiunii, excepția lipsei de obiect, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Totodată a solicitat disjungerea cauzei privind pe reclamanții I. arătând să există două convenții de credit diferite și nu există drepturi sau obligații comune.
În privința excepției netimbrării cererii arată că sunt inaplicabile dispozițiile art 15 lit j din Legea 146/1997.
În ceea ce privește excepția prematurității, pârâta susține că nu s-a parcurs procedura prealabilă prevăzută de art 720 indice 1 C.proc.civ.
În privința excepției lipsei ca obiect, se arată că nu există art 2.d în convențiile menționate, iar în cazul în care reclamanții își modifică acțiunea solicitând constatarea abuzivă a clauzelor de la art 3.d, solicită respingerea ca tardivă a cererii completatoare. Pârâta, în susținerea excepției, arată că în conformitate cu dispozițiile art 95 din OUG 50/2010 a propus reclamanților un act adițional aferent fiecărei convenții prin care a eliminat practic clauzele referitoare la art 5 lit a si art 3 lit d, fiind modificată astfel denumirea de comision de risc în comision de administrare, actele adiționale fiind acceptate tacit.
Pe fondul cauzei, în ceea ce privește comisionul de risc, pârâta arată că reclamanții au optat pentru un credit garantat cu ipotecă asupra unor bunuri mobile astfel încât nu este susținută afirmația că banca ar avea încheiată o convenție de asigurare în cazul apariției riscului de neplată. Mai arată că toate clauzele referitoare la dobândă, comisioane sau costuri sunt elemente care formează costul total al creditului și împreună cu marja de profit a băncii formează prețul contractului de credit. Astfel, arată pârâta, clauza referitoare la comisionul de risc nu poate face obiectul analizei caracterului abuziv întrucât face parte din prețul contractului, iar Legea 193/2000 exclude de la analiza caracterului abuziv clauzele care fac parte din obiectul contractului, conform art 4 din legea menționată ce reprezintă o transpunere a art 4 din Directiva 93/13.
Mai arată pârâta că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a fi considerate clauze abuzive întrucât comisionul de risc a fost negociat având în vedere că reclamanții au semnat convenția si au stabilit condițiile speciale împreună cu un reprezentant al băncii, nu au fost racolați de bancă ci singuri au venit si au optat pentru un produs, nu există o convenție încheiată cu vreo societate de asigurare pentru riscul de neplată, se consideră aceste clauze abuzive la mai bine de 6 ani de la încheierea convenției. Totodată arată că această clauză cu privire la comisionul de risc nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și nu este contrară bunei credințe. Astfel, susține pârâta, reclamanții nu au făcut dovada și nu au explicat modul în care se manifestă acest dezechilibru, dat fiind că din partea acestora nu există nici un risc de a obține plata sumelor, în timp ce pentru bancă subzistă riscul de a nu mai primi sumele acordate si costurile sau profitul preconizat. Mai arată că această clauză a fost prevăzută în mod transparent, este clară, face parte din prețul contractului, a fost cunoscută și însușită de părți prin semnarea contractului.
În privința clauzei stipulate la art 3.d cu privire la posibilitatea băncii de a ajusta unilateral dobânda, pârâta arată că a fost negociată și nu este de natură a crea un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, întrucât ajustarea dobânzii poate avea loc doar în cazul intervenirii unor fluctuații semnificative pe piața monetară, iar nedefinirea noțiunii de schimbări semnificative în contract nu conferă băncii o poziție privilegiată dat fiind că se va interpreta de la caz la caz dacă modificarea dobânzii este determinată de o schimbare pe piața monetară. Mai arată că această clauză a fost modificată prin actul adițional.
În drept a invocat dispozițiile art 969 C.civ, Legea 193/2000, OUG 50/2010, Lege 288/2010.
Pârâta a invocat excepția prescripției pentru sumele achitate anterior datei de 29.11.2009.
La dosar părțile au depus înscrisuri.
Prin încheierea din data de 24.04.2013 instanța a luat act că reclamanții solicită constatarea ca fiind abuzivă a clauzei prevăzute de art 3.d, a respins cererea de disjungere a cauzei, a respins excepția prematurității acțiunii, a respins excepția netimbrării cererii ca neîntemeiată, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune ca neîntemeiată, a respins excepția tardivității completării la acțiune, a calificat excepția lipsei de obiect ca o apărare de fond. La același termen a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri.
Reclamanții au formulat precizări la termenul din data de 05.06.2013 prin care au arătat că solicită restituirea comisionului de risc si a celui de administrare.
La termenul din data de 23.10.2013 instanța a respins proba cu expertiza contrabilă solicitată de pârâtă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamanta R. E. L. a încheiat cu pârâta . convenția de credit nr_ din 18.10.2007 prin care a beneficiat de un credit in valoare de_ euro pe o perioadă de 300 luni. Conform art 3 lit a din condițiile speciale ale convenției rata dobânzii a fost stabilită la 5,95% pe an. La art 3 lit d s-a stipulat că banca își rezervă dreptul de a revizui structura ratei dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzi ce urma a fi aplicată de la data comunicării. Totodată s-a mai prevăzut la art 5 lit a că reclamanta datorează un comision de risc de 0,165% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit, acest comision de risc fiind definit în condițiile generale ale convenției la art 3.5 ca fiind comisionul pentru punerea la dispoziție a creditului.
În baza convenției menționate s-a emis un grafic de rambursare începând cu data de 22.10.2007 pe o perioadă de 300 luni.
Reclamanții I. I., I. L. V. în calitate de împrumutați si I. M., în calitate de codebitor, au încheiat cu pârâta . convenția de credit nr_ din 03.08.2007 prin care au beneficiat de un credit in valoare de_ CHF pe o perioadă de 144 luni. Conform art 3 lit a din condițiile speciale ale convenției rata dobânzii a fost stabilită la 4,25% pe an. La art 3 lit d s-a stipulat că banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzi ce urma a fi aplicată de la data comunicării. Totodată s-a mai prevăzut la art 5 lit a că reclamanții datorează un comision de risc de 0,17% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit, acest comision de risc fiind definit în condițiile generale ale convenției la art 3.5 ca fiind comisionul pentru punerea la dispoziție a creditului.
În baza convenției menționate s-a emis un grafic de rambursare începând cu data de 27.08.2007 pe o perioadă de 144 luni.
Ulterior banca a emis un act adițional la convenția de credit nr_ din 18.10.2007 încheiată cu reclamanta R. E. L. prin care s-a dispus modificarea /completarea convenției inițiale în vederea aplicării dispozițiilor OUG 50/2010, astfel, în condițiile speciale la art 3 lit a s-a stipulat o rată variabilă a dobânzii curente EURIBOR la 3 luni plus marja de 4,721 puncte procentuale, dobânda anuală efectivă fiind de 7,69% pe an conform art 3 lit e; art 3 lit d a fost modificat, iar la art 5 lit a s-a eliminat comisionul de risc fiind introdus comisionul de administrare în cuantum de 0,165% pe lună aplicat la soldul creditului, datorat și plătibil pe toată durata creditului. S-a prevăzut că acest comision se datorează pentru administrarea de către bancă a creditului din perspectiva riscurilor asumate prin punerea sumei principale la dispoziția împrumutatului, vizând administrarea riscului de credit și a riscului de piață. În baza actului adițional s-a emis un nou grafic de rambursare.
De asemenea a emis un act adițional la convenția de credit nr_ din 03.08.2007 încheiată cu reclamanții I. prin care s-a dispus modificarea /completarea convenției inițiale în vederea aplicării dispozițiilor OUG 50/2010, astfel, în condițiile speciale la art 3 lit a s-a stipulat o rată fixă a dobânzii de 4.25% pe an, art 3 lit d a fost modificat, iar la art 5 lit a s-a eliminat comisionul de risc fiind introdus comisionul de administrare în cuantum de 0,17% pe lună aplicat la soldul creditului, datorat și plătibil pe toată durata creditului. S-a prevăzut că acest comision se datorează pentru administrarea de către bancă a creditului din perspectiva riscurilor asumate prin punerea sumei principale la dispoziția împrumutatului, vizând administrarea riscului de credit și a riscului de piață. În baza actului adițional s-a emis un nou grafic de rambursare.
Pe fondul cauzei, instanța reține că raporturile contractuale dintre reclamanți și pârâtă intră sub incidența Legii nr.193/2000, fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un comerciant (pârâta S.C. V. ROMANIA S.A.) și consumatori (reclamanți), astfel cum aceste două categorii sunt definite de art. 2 din amintita lege.
Instanța reține că după apariția OUG 50/2010 pârâta a emis acte adiționale prin care au intervenit modificări cu privire la clauzele cuprinse la art 3 lit d si art 3.5 rap la art 5.a din ambele convenții.
La data comunicării actului adițional clienților, O.U.G. nr. 50/2010 avea următoarea formă:
Art. 95 (1) Pentru contractele aflate în curs de derulare, creditorii au obligația ca, în termen de 90 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanțe de urgențã, sã asigure conformitatea contractului cu dispozițiile prezentei ordonanțe de urgențã.
(2) Modificarea contractelor aflate în derulare se va face prin acte adiționale în termen de 90 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanțe de urgențã.
(3) Creditorul trebuie sã poatã face dovada cã a depus toate diligențele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor adiționale.
(4) Se interzice introducerea în actele adiționale a altor prevederi decât cele din prezenta ordonanțã de urgențã. Introducerea în actele adiționale a oricãror altor prevederi decât cele impuse de prezenta ordonanțã de urgențã sunt considerate nule de drept.
(5) Nesemnarea de cãtre consumator a actelor adiționale prevãzute la alin. (2) este consideratã acceptare tacitã.
În prezenta cauză, banca pârâtă a făcut dovada faptului că a informat consumatorul cu privire la semnarea actelor adiționale, fiind depus la dosar, în copie, actul adițional ce cuprinde noua formă a clauzei „3d”.
Potrivit art. 95 alin. (5) din O.U.G. nr. 50/2010 „nesemnarea de cãtre consumator a actelor adiționale prevãzute la alin. (2) este consideratã acceptare tacitã”.
Conform art II alin 2 din Legea 288/2010 actele adiționale nesemnate de către consumatori, considerate acceptate tacit până la data intrării în vigoare a prezentei legi, își vor produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate, cu excepția cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Tăcerea valorează consimțământ atunci când legea acordă acesteia o asemenea valoare. Reclamanții, deși a primit un exemplar al actului adițional, nu au procedat la semnarea actului adițional, motiv pentru care devin aplicabile dispozițiile art. 95 alin. (5) din O.U.G. nr. 50/2010, astfel încât în prezent clauzele atacate au formele prevăzute în actele adiționale la convențiile de credit.
În ceea ce privește clauza cuprinsă la art 5lit a din condiții speciale rap la art 3 pc 5 din condiții generale, cu privire la comisionul de risc instanța reține că inițial se făcea vorbire de comision de risc ulterior acesta fiind redenumit comision de administrare, conținutul fiind în esență același. Astfel se apreciază că este vorba de același comision având însă o denumire diferită. De astfel și pârâta prin întâmpinare a arătat că în conformitate cu dispozițiile art 95 din OUG 50/2010 prin actele adiționale aferente fiecărei convenții s-a modificat astfel denumirea de comision de risc în comision de administrare. În aceste condiții instanța reține că deși în prezent nu mai există denumirea marginală de comision de risc ci aceea de comision de administrare, convenția inițială de credit a produs consecințe juridice și continuă să producă aceste consecințe și prin actul adițional, prin urmare instanța este îndreptățită să verifice caracterul abuziv al acestor clauze.
Potrivit art. 4 alin. 1,2 din Legea nr. 193/2000, o clauzã contractualã care nu a fost negociatã direct cu consumatorul va fi consideratã abuzivã dacã, prin ea însãși sau împreunã cu alte prevederi din contract, creeazã, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pãrților. O clauzã contractualã va fi consideratã ca nefiind negociatã direct cu consumatorul dacã aceasta a fost stabilitã fãrã a da posibilitate consumatorului sã influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000 prevede, de asemenea, că faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
Așadar, pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale, este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții și anume: clauza pretins abuzivă să nu fi fost negociată între comerciant și consumator; această clauză să genereze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe.
Deși pârâta a susținut că prevederile contractuale a căror nulitate absolută se cere a fi constatată nu au caracter abuziv întrucât sunt clauze negociate, instanța nu este de acord cu această susținere.
Astfel, analizând secțiunea Condiții Generale ale convențiilor de credit intervenite între părți, instanța constată că art. 5 lit a (care are conținut identic în ambele convenții) instituia obligația clienților de a achita un comision de risc, modificat ulterior prin actul adițional, în comision de administrare, care reprezintă același lucru. Astfel, se stipulează că acest comision se datorează de împrumutat pentru punerea la dispoziție a creditului. Nu rezultă din nicio probă negocierea acestei clauze în sensul posibilității inserării sau nu a obligației de plată a unei asemenea sume, reclamanții neputând astfel influența nașterea unei asemenea obligații în sarcina lor, conform art. 4 alin.2 din Legea nr. 193 din 2000.
Instanța apreciază că, în prezenta cauză, clauza referitoare la comisionul de risc nu poate fi considerată ca fiind negociată direct cu reclamanții întrucât contractele încheiate cu aceaștia au fost unul tip, preformulat, cu clauze nenegociabile.
Împrejurarea invocată de pârâtă prin întâmpinare, și anume că reclamanții s-au prezentat din propria inițiativă la bancă, că au optat pentru un produs, au fost de acord, prin semnarea convențiilor, cu plata comisionului de risc, nu poate determina lipsa de incidență a prevederilor Legii nr.193/2000. A valida un astfel de raționament ar echivala cu lipsirea, în mare parte, de aplicabilitate a dispozițiilor acestui act normativ, în condițiile în care, prin edictarea sa, legiuitorul a urmărit să protejeze tocmai consumatorii care deja au încheiat contracte ce ar putea conține clauze abuzive. Codul civil consacră principiul libertății contractuale, dar art. 969 C.civ. conferă putere de lege doar convențiilor legal făcute, Legea nr.193/2000 reglementând tocmai situații în care clauze contractuale consimțite de parte prin asumarea contractului nu au caracter legal, fiind considerate abuzive.
Pentru a fi incidente prevederile art. 4 alin.1 din Legea nr. 193/2000 în privința dispoziției de la pct. 5 lit. a din „condițiile speciale” ale convențiilor de credit, se impune și ca această clauză să fi creat, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Potrivit pârâtei, comisionul de risc prevăzut la pct. 5 lit.a din „condițiile speciale” ale convențiilor de credit reprezintă un element al prețului băncii, ori instanța nu contestă faptul că acordarea de credite reprezintă o operațiune ce implică anumite riscuri pentru împrumutător, dar apreciază că aceste riscuri trebuie analizate raportat la situația fiecărui împrumutat în parte, urmând a fi avuți în vedere factori precum solvabilitatea probabilă viitoare a clientului sau garanțiile acordate pentru aprobarea împrumutului.
Mai mult, nu este stipulată în contract posibilitatea restituirii către împrumutată a valorii, cel puțin parțiale, a comisionului de risc la finalul perioadei de derulare a convenției, dacă se constată că riscurile pentru a căror acoperire a fost prevăzut acest comision nu s-au produs.
Instanța mai reține și faptul că, în momentul în care a fost încheiată convenția de credit în discuție, consumatorul a acționat de pe o poziție inegală în raport cu bancă, contractul încheiat fiind unul de adeziune, cu clauze prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea contractantului de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze. Consumatorul nu a avut posibilitatea să negocieze nicio clauză din contract, întregul act juridic fiindu-i impus, în forma respectivă, de către bancă. Conform art.4 alin. ultim din Legea nr.193/2000, băncii pârâte îi revenea obligația de a dovedi că a negociat în mod direct clauzele respective cu reclamanta, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.
Totodată, clauzele în discuție, sub aspectul conținutului și efectelor servesc doar intereselor pârâtei, încalcând principiile previzibilității, bunei-credințe și corectei informări ce guvernează raporturile contractuale.
Comisionul de risc este perceput pentru gestionarea și a altor riscuri decât riscul de neplată și anume riscul de neexecutare a garanției, riscul de urmărire a garanției, riscul de depreciere/pieire a garanției, de neîncasare a valorii asigurării și orice alte riscuri care există în legătură cu un credit acordat.
Desfășurarea activității comerciale are ca obiectiv obținerea unui profit, însă implică și suportarea anumitor riscuri și pierderi. Or, din drepturile și obligațiile generate de convenția de credit intervenită între părți, instanța reține că toate riscurile acestui contract au fost stabilite în sarcina împrumutaților.
Având în vedere considerentele de mai sus, instanța apreciază că prin stipularea comisionului de risc redenumit ulterior comision de administrare, raportat la circumstanțele speței, s-a creat, în detrimentul reclamanților și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților semnatare ale convenției de credit deduse analizei.
Totodată, analizând conținutul contractelor încheiate de către părți, instanța constată că nu sunt menționate destinația comisionului de risc și nici justificarea perceperii acestuia, astfel încât pentru acordarea creditului, împrumutătorul percepe dobândă și comision fără evidențierea distincției dintre acestea, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193 din 2000 ce impun exprimarea clauzelor într-un limbaj ușor inteligibil, această interpretare răspunzând și aprecierilor făcute de pârâte în acest sens.
În plus, acest text afirmă că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu produsele și serviciile oferite in schimb, însă în cazul de față, după cum s-a arătat, banca nu a oferit niciun produs sau serviciu în schimbul perceperii acestui comision, el reprezentând un beneficiu unilateral. Includerea sa expresă în „prețul contractului” ar fi dat posibilitatea consumatorului să aprecieze în mod clar asupra naturii sale și ar fi dus la scoaterea sa din discuția cu privire la clauzele abuzive. Însă, deși el pare a fi destul de evident un element al prețului, problema este tocmai faptul că Banca a încercat să-i ofere o altă justificare decât dreptul său de a face profit, ceea ce evidențiază și mai mult caracterul deloc ușor inteligibil al clauzei care îl prevede. În consecință, Banca nu poate beneficia de efectul exclusiv al art. 4 alin. 6, tocmai din cauza modalității sale de exprimare și explicare a comisionului de risc. În aceste condiții, nu se poate reține nici încălcarea drepturilor de proprietate ale băncii, această susținere a pârâtei fiind neîntemeiată
Prin urmare clauza de la punctul 5 lit. a din „condițiile speciale„ ale convențiilor de credit rap la art 3 pc 5 din condiții speciale este abuzivă, fiind lovită de nulitate absolută, ceea ce decurge din interesul de ordine publică ocrotit, respectiv protecția consumatorului.
Față de aceste împrejurări, instanța va constata caracterul abuziv al clauzei înscrise la art 3.5 cu referire la art 5.a din convenția de credit nr_ din 18.10.2007 încheiată cu reclamanta R. E. L. și convenția de credit nr_ din 03.08.2007 încheiată cu reclamanții I. I., I. L. V. si I. M. privind comisionul de risc redenumit comision de administrare.
În ceea ce privește clauza prevăzută la art 3.d cu privire la posiblitatea băncii de ajustarea a ratei dobânzii, instanța reține că prin implementarea tacită a actelor adiționale, noua formă a clauzei „3d” din ambele convenții este conformă cu prevederile O.U.G. nr. 50/2010 și modificarea a intervenit cu respectarea condițiilor prevăzute de lege la momentul comunicării către clienți a actelor adiționale prin care banca a modificat forma inițială a contractelor.
Astfel instanța reține că această clauza „3d” a fost modificată și nu mai există în prezent în forma criticată de reclamanti, motiv pentru care va respinge ca rămas fără obiect capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al acestei clauze.
În ceea ce privește capătul de cerere privitor la obligarea pârâtei să modifice contractele în sensul eliminării comisionului de risc și a posibilității băncii de a modifica, după bunul său plac, nivelul dobânzii, instanța reține că aceasta decurge din aprecierea caracterului abuziv al clauzelor contractuale. D. fiind că, față de cele expuse anterior, numai clauza cu privire la comisionul de risc redenumit comision de administrare a fost apreciată abuzivă, instanța va obliga pârâta să modifice contractele menționate în sensul eliminării comisionului de risc redenumit comision de administrare și va respinge capătul de cerere privitor la obligarea pârâtei la eliminarea posibilității de a modifica nivelul dobânzii ca rămas fără obiect, având în vedere soluția adoptată de instanță cu privire la această din urmă clauză.
Cu privire la capătul de cerere privitor la restituire sumelor percepute de bancă în temeiul clauzelor apreciate de instanță ca fiind abuzive, se reține că sancțiunea nulității produce efecte retroactive, astfel că plățile efectuate de reclamanți către pârâtă, cu titlu de comision de risc redenumit comision de administrare au caracterul de plată nedatorată, impunându-se restituirea acestora.
Prin urmare instanța va obliga pârâta să restituie reclamantei R. E. L. sumele încasate cu titlu de comision de risc redenumit ulterior comision de administrare în perioada octombrie 2007-martie 2013 și reclamanților I. I., I. L. V. si I. M. sumele încasate cu titlu de comision de risc redenumit ulterior comision de administrare în perioada august 2007-martie 2013, conform solicitărilor acestora.
În ceea ce privește obligarea pârâtei la plata dobânzii legale pentru sumele încasate cu titlu de comision de risc redenumit comision de administrare, instanța va respinge acest capăt de cerere ca neîntemeiată. Astfel, se reține că deși reclamanții au solicitat și dobândă legală pentru sumele plătite pârâtei, iar instanța le-a pus în vedere să facă precizări, nu au indicat perioada pentru care solicită daunele interese, motiv pentru care instanța nu se poate pronunța în acest sens.
Având în vedere principiul disponibilității, instanța va lua act că reclamanții nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții R. E. L., domiciliată în Bacău, ..14 . și I. I., I. L. V. și I. M., domiciliați în Bacău, ..39 ., în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în București, ..42 . 10 sector 2 .
Constată caracterul abuziv al clauzei înscrise la art.3.5 cu referire la art.5.a din convenția de credit nr._ din 18.10.2007 încheiată cu reclamanta R. E. L. și convenția de credit nr._ din 03.08.2007 încheiată cu reclamanții I. I., I. L. V. și I. M. privind comisionul de risc redenumit comision de administrare.
Respinge capătul de cerere privitor la constatarea caracterului abuziv al clauzei înscrise la art.3.d din contractele menționate cu privire la posibilitatea băncii de a modifica dobânda de referință ca rămas fără obiect .
Obligă pârâta să modifice contractele menționate în sensul eliminării comisionului de risc redenumit comision de administrare .
Respinge capătul de cerere privitor la obligarea pârâtei la eliminarea posibilității de a modifica nivelul dobânzii ca rămas fără obiect .
Obligă pârâta să restituie reclamantei R. E. L. sumele încasate cu titlu de comision de risc redenumit ulterior comision de administrare în perioada octombrie 2007 – martie 2013 și reclamanților I. I., I. L. V. și I. M. sumele încasate cu titlu de comision de risc redenumit ulterior comision de administrare în perioada august 2007 – martie 2013 .
Respinge capătul de cerere privitor la obligarea dobânzii legale ca neîntemeiat .
Ia act că reclamanții nu au solicitat cheltuieli de judecată .
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședința publică, azi, 05 Noiembrie 2013 .
Președinte, I. B. | ||
Grefier, I. S. |
Red/Tehnored I.B 16.12.2013
Ex.7
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 5036/2013. Judecătoria BACĂU | Fond funciar. Sentința nr. 4309/2013. Judecătoria BACĂU → |
|---|
