Pretenţii. Sentința nr. 3894/2013. Judecătoria BACĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 3894/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 07-05-2013 în dosarul nr. 17926/180/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BACĂU
JUDEȚUL BACĂU
SENTINȚA CIVILĂ NR.3894
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 07.05.2013
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: P. A. M.
GREFIER: R. O. A.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect “ pretenții “ formulată de reclamanta E.ON E. R. SA în contradictoriu cu pârâta .
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 30.04.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată când, din lipsă de timp pentru deliberare, a fost amânată pronunțarea la data de 07.05.2013.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la data de 27.12.2012 sub nr._, reclamanta E.ON E. ROMÂNIA S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S. S.R.L. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâta la achitarea sumei de 5234,67 lei din care suma de 4955,58 lei reprezentând contravaloare gaze naturale consumate și neachitate și suma de 279,09 lei contravaloare penalități; totodată, reclamanta a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu (filele 4-6).
În motivare, reclamanta a arătat că în baza contractului cadru de furnizare a gazelor naturale s-a obligat față de pârâtă să furnizeze gaze naturale la punctul de consum M. situat la sediul pârâtei din Bacău, ..5, . pârâta și-a asumat obligația corelativă de a achita la termen prețul acestora. A precizat reclamanta că deși și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract și a furnizat energie electrică, pârâta nu a achitat la termen facturile, înregistrând astfel un debit restant de 5234,67 lei, reprezentând contravaloare gaze naturale consumate și neachitate în cuantum de 4955,58 lei facturată în perioada februarie-mai 2012 și contravaloare penalități în cuantum de 279,09 lei calculate până la 05.10.2012.
Reclamanta a arătat că a încercat soluționarea amiabilă a litigiului conform dispozițiilor art.7201 Cod procedură civilă, convocând pârâta la conciliere directă, însă aceasta nu a dat curs invitației.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1720, 1480 Cod civil, art. 7201, 112, 274 alin.1 Cod procedură civilă, art.46 Cod comercial, Decizia 182/2005, legea nr.123/2012.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar o . înscrisuri: împuternicire, certificat de radiere, certificat de înregistrare E.ON E. ROMÂNIA SA, situație centralizată a datoriilor, situația facturilor neîncasate, centralizator calcul penalități, invitație la conciliere, confirmare de primire, contract de furnizare a gazelor naturale nr._ din 09.04.2010, facturi fiscale (filele 7-22).
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru de 426 lei și timbru judiciar de 3 lei.
Pârâta S.C. C. S. S.R.L. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiat, arătând că a procedat la achitarea debitului de 5234,67 lei solicitat de reclamantă prin cererea de chemare în judecată. Pârâta arătat că a achitat către reclamantă și contravaloarea taxelor judiciare suportate de aceasta în dosar, respectiv suma de 429 lei (fila 33).
În drept, pârâta a invocat dispozițiile art-115-118 Cod procedură civilă.
În combaterea cererii, pârâta a depus la dosar, în copie, două ordine de plată pentru sumele de 429 lei și 5500 lei.
Prin precizările depuse la termenul din 30.04.2013, reclamanta E.ON E. ROMÂNIA S.A. a solicitat instanței să se ia act că pârâta a achitat debitul ce face obiectul prezentului dosar ulterior promovării acțiunii (fila 38).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Între părți a fost încheiat, pe perioadă determinată, Contractul de furnizare a gazelor naturale nr._ din 09.04.2010, prin care reclamanta s-a obligat să furnizeze pârâtei la punctul de consum din Bacău, ..5, .+1 iar aceasta din urmă s-a obligat să achite integral și la termen contravaloarea energiei furnizate iar în caz de întârziere la plată să achite și penalități de întârziere (filele 15-27).
În derularea raporturilor contractuale, reclamanta a emis o . facturi fiscale (filele 18-22), în valoare totală de 4955,58 lei (centralizatorul de la fila 10), la acest debit, reclamanta calculând și penalități conform contractului, în cuantum de 279,09 lei (centralizatorul de la fila 11).
Reclamanta a încercat să rezolve litigiul prin conciliere directă, potrivit procedurii prevăzute de art. 7201 Cod procedură civilă, convocând pârâta la conciliere cu adresa atașată la dosar (filele 12-14).
Ulterior introducerii acțiunii, pârâta a făcut dovada, prin înscrisurile depuse la dosar a faptului că a achitat atât debitul solicitat prin cererea introductivă de instanță, cât și cheltuielile efectuate de reclamantă în acest dosar cu taxele judiciare. Astfel, din O.P. nr.18/23.01.2013 rezultă că pârâta a achitat către reclamantă suma de 429 lei, sumă ce reprezintă contravaloarea taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar (fila 34) iar din O.P. nr.8/15.01.2013 rezultă că pârâta a achitat către reclamantă suma de 5500 lei, sumă ce reprezintă debitul din prezenta cauză. Aceste plăți au fost confirmate de reclamantă prin precizările depuse la dosar (fila 38).
Având în vedere aceste aspecte, reținând că pârâta S.C. C. S. S.R.L. a achitat atât debitul principal în sumă de 5234,67 lei, reprezentând contravaloare gaze naturale facturate și penalități de întârziere, precum și taxele judiciare achitate de reclamantă în prezentul dosar, instanța va respinge cererea formulată de reclamanta E.ON E. ROMÂNIA S.A. ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea având ca obiect pretenții formulată de reclamanta . SA cu seidul în mun.Bacău . nr.22, jud.Bacău în contradirctoriu cu pârâta . cu sediul în mun.Bacău ..5/B/P+1, ca rămasă fără obiect.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 07.05.2013.
P. GREFIER
P. A. M. R. O. A.
A.M.P.06.06.2013/O.A.R.06.06.2013/4 ex.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1762/2013.... | Anulare act. Sentința nr. 1783/2013. Judecătoria BACĂU → |
---|