Întoarcere executare. Sentința nr. 5050/2013. Judecătoria BACĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 5050/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 26-06-2013 în dosarul nr. 6340/180/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BACĂU
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 5050/2013
Ședința publică de la 26 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. I. Ș.
Grefier G. P.
Pe rol se află judecarea cauzei civile ce are ca obiect întoarcere executare, acțiune formulată de reclamanta S.C. G. R. asigurare REASIGURARE S.A. în contradictoriu cu pârâtul P. A. M..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța, având în vedere lipsa părților, lasă cauza la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei au lipsit părțile.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bacău, invocate din oficiu.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău, sub nr._ /22.04.2013, reclamanta S.C. G. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A. a formulat în contradictoriu cu pârâtul P. A. M. cerere de întoarcere a executării silite, solicitând obligarea pârâtului la restituirea sumei de_ lei și întoarcerea sumei de_ lei în patrimoniul reclamantei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr.119/10.09.2012 Tribunalul Bacău a dispus la cererea pârâtului în cauza nr._ ** obligarea reclamantei la plata sumei de_ lei cu titlu de daune morale și prestații lunare periodice în cuantum de 1500 lei/lună, ca urmare a vătămărilor suferite de pe urma accidentului de circulație produs în data de 1.08.2010. Sentința fiind executorie, deși reclamanta a declarat apel în termen legal, la data de 11.01.2013 s-a încheiat contractul de tranzacție având ca obiect încetarea executării silite pornite împotriva reclamantei, aceasta din urmă achitându-și toate obligațiile. La data de 21.02.2013, prin decizia nr.21/2013, Curtea de Apel Bacău a admis apelul reclamantei și a schimbat în parte sentința civilă nr.119/10.09.2012, în sensul că a obligat reclamanta să plătească pârâtului suma de_ lei în loc de_ lei. Deși a notificat pe pârât să restituie diferența încasată, acesta a refuzat să respecte dispoziția deciziei Curții de Apel Bacău. Instanța judecătorească care a desființat titlul executoriu sau actele de executare nu a dispus prin aceeași hotărâre și asupra restabilirii situației anterioare.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.404 ind.1-404 ind.3 C.p.c.
În susținerea cererii, reclamanta a depus înscrisuri.
Cererea a fost timbrată cu_ lei taxă judiciară de timbru(fila 35) și cu 5 lei timbru judiciar.
La data de 15.05.2013, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bacău.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bacău, având în vedere decizia nr.5/2012 a ÎCCJ.
La solicitarea instanței, a fost atașat dosarul nr.402/2012 al B. MAXIMUM(filele 46-64).
Analizând actele și lucrările dosarului, sub aspectul excepției invocate din oficiu, instanța reține următoarele:
Prezenta cerere având ca obiect întoarcere executare silită s-a întemeiat pe dispozițiile art. 404 ind.1-404 ind.3 C.p.c.
Conform deciziei ÎCCJ nr.5/2012 pronunțată într-un recurs în interesul legii, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 404^2 alin. 3 din Codul de procedură civilă, instanța judecătorească competentă potrivit legii să soluționeze cererea de întoarcere a executării silite prin restabilirea situației anterioare este instanța de executare, respectiv judecătoria.
În considerentele deciziei nr.5/2012, ÎCCJ reține că „în aplicarea art. 404^2 alin. 3 din Codul de procedură civilă, cel interesat solicită restabilirea situației anterioare nu pe cale accesorie, ci pe calea unui proces distinct. Or, în condițiile în care sediul materiei este cuprins în cartea a V-a "Despre executarea silită", secțiunea a VI^1-a "Întoarcerea executării", se apreciază că natura juridică a întoarcerii executării - astfel cum a fost definită atât în doctrină, cât și în literatura de specialitate, dar și în practica judiciară - "de executare silită în sens invers" determină și instanța competentă pentru soluționarea ei în acest caz, și anume instanța de executare - judecătoria, așa cum rezultă din dispozițiile art. 373 alin. 2 din Codul de procedură civilă. Întrucât competența de încuviințare a executării silite revine, potrivit art. 373 alin. 2 din Codul de procedură civilă, judecătoriei, ca instanță de executare, rezultă că, în virtutea principiului simetriei, competența de soluționare în primă instanță a cererii de întoarcere a executării revine tot judecătoriei, ca instanță de executare, potrivit dispozițiilor art. 400 alin. 1 din Codul de procedură civilă. Totodată, în virtutea aceluiași principiu, al simetriei, dacă executarea nu s-a putut obține decât prin ordinul unei instanțe judecătorești, atunci și revocarea unei executări - înțeleasă ca o a doua executare în sens invers - se poate obține doar prin ordinul aceleiași instanțe, fiind singura care cunoaște în detaliu modul de săvârșire a procesului de executare silită”.
Cu toate că ÎCCJ stabilește judecătoria drept instanță competentă din punct de vedere material, decizia nr.5/2012 cuprinde și aprecieri privind competența teritorială, prin folosirea noțiunii de instanță de executare, astfel încât prin interpretarea dispozițiilor art.373 alin.2 C.p.c. rezultă că din punct de vedere teritorial competența soluționării cererii de întoarcere a executării silite revine judecătoriei în circumscripția căreia se va face executarea.
Executarea silită a sentinței civile nr.119/10.09.2012 a Tribunalului Bacău a demarat prin cererea de executare silită adresată de pârât către B. MAXIMUM, prin raportare la locul unde urma să se efectueze executarea silită și anume sediul reclamantei-debitoare, aflat în Sectorul 1 București, respectiv prin încheierea de încuviințare a executării silite pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2012(fila 57).
Suma de_ lei, ce face obiectul prezentei cauze, a fost achitată de reclamanta-debitoare în cadrul executării silite ce forma obiectul dosarului execuțional nr.402/2012 al B. MAXIMUM, prin încheierea contractului de tranzacție din 11.01.2013 având ca obiect încetarea executării silite începute, astfel încât competența de soluționare a cererii având ca obiect întoarcere executare revine instanței de executare, respectiv Judecătoriei Sectorului 1 București.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art.158 alin.3 C.p.c., instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bacău, invocată din oficiu și, pe cale de consecință, va declina competența de soluționare a cauzei civile ce are ca obiect întoarcere executare, acțiune formulată de reclamanta S.C. G. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A. în contradictoriu cu pârâtul P. A. M., în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bacău, invocată din oficiu.
Declină competența de soluționare a cauzei civile ce are ca obiect întoarcere executare, acțiune formulată de reclamanta S.C. G. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A. în contradictoriu cu pârâtul P. A. M., în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.06.2013.
Președinte, R. I. Ș. | ||
Grefier, G. P. |
Tehn. Ș.R.I./P.G.
27.06./27.06.2013
2 ex.
← Somaţie de plată. Sentința nr. 4633/2013. Judecătoria BACĂU | Uzucapiune. Sentința nr. 929/2013. Judecătoria BACĂU → |
---|