Contestaţie la executare. Sentința nr. 2219/2013. Judecătoria BACĂU

Sentința nr. 2219/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 13-03-2013 în dosarul nr. 197/180/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BACĂU

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2219

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN:13.03.2013

INSTANȚĂ CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE:P. N. E.

GREFIER: P. L.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect “contestație la executare ” formulată de contestatoarea E. C. în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BACĂU.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatoarea, lipsă fiind intimata.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei, de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul cauzei, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual, după care:

Contestatoarea depune la dosarul cauzei decizia de impunere din oficiu și înștiințarea de poprire, arătând că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Contestatoarea având cuvântul solicită admiterea contestației și anularea somației și a titlului executoriu, nepărându-i-se normal să i se pună poprire pe alocația copiilor.

S-au declarat dezbaterile închise,trecându-se la deliberare.

INSTANȚA

-deliberând-

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău, sub nr_ /08.01.2013, contestatoarea E. C. a formulat în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BACĂU contestație la executare împotriva formelor de executare :somație și titlu executoriu emise în dosarul de executare nr._/4/_ /_.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că a fost somată să execute titlul executoriu reprezentând obligații fiscale în valoare de 2822 lei., însă nu a fost înștiințată în prealabil despre existenta acestor obligații.

În drept, contestația nu a fost motivată.

În susținerea cererii, contestatoarea a atașat înscrisuri.

Contestația a fost timbrată cu 236 lei taxă judiciară de timbru și 0,75 lei timbru judiciar.

Intimata nu a formulat întâmpinare ,însă a înaintat la solicitarea instanței dosarul de executare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 14.12.2012, au fost emise titlul executoriu nr._ și somația nr. 4/_ /_ pentru suma de 2822 lei, reprezentând contribuție de asigurări sociale de sănătate datorate de pers. care realizează venituri din activități independente, stabilită potrivit deciziei de impunere din oficiu nr. 405/01.11.2012 și a deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. 405/01.11.2012 (filele 20-22 ds).

Potrivit art.45 din OG nr.92/2003 „Actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii. Actul administrativ fiscal ce nu a fost comunicat potrivit art. 44 nu este opozabil contribuabilului și nu produce nici un efect juridic.

Acest text de lege impune în sarcina organului fiscal obligația de a efectua procedura comunicării pentru a se putea proceda la executarea creanței stabilite prin actul administrativ emis. Reprezentând o condiție de opozabilitate ,nerespectarea cerinței de comunicare a actului atrage lipsa dreptului de a solicita executarea ,nefiind astfel generată obligația de plată.

În cazul de fată ,din actele dosarului de executare depus de intimată nu rezultă faptul că aceasta si-ar fi îndeplinit obligația de a comunica contestatoarei debitoare cele două acte administrative emise și anume decizia de impunere din oficiu nr. 405/01.11.2012 și a deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. 405/01.11.2012.

Nefiind comunicate, titlurile de creanță fiscale anterior menționate nu sunt executorii și prin urmare nu constituie o bază legală pentru emiterea actelor de executare.

Reținând că deciziile de impunere ce au stat la baza emiterii titlului executoriu și somației contestate în prezenta cauză nu a fost comunicate contestatoarei în condițiile legii, în temeiul art.174 alin.3 și art.45 alin.2 din OG nr.92/2003, instanța va admite contestația și va dispune anularea titlului executoriu nr._ și a somației nr. . 4/_ /_ emise de intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite contestația la executare formulată de contestatoarea E. C. domiciliată în Bacău, ..42, ., jud. Bacău în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BACĂU cu sediul în Bacău, ..33, jud. Bacău. .

Anulează somația nr._ /_ și titlul executoriu nr._.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 13.03.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

P.N.E./P.L.- EX. 4

13/22.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2219/2013. Judecătoria BACĂU