Plângere contravenţională. Sentința nr. 1265/2013. Judecătoria BACĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1265/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 12-02-2013 în dosarul nr. 417/180/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BACĂU
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA NR.1265
Ședința publică de la 12 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. S.
Grefier S. M.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent T. G. și pe intimat I. DE P. JUDETEAN BACAU (PROCES VERBAL . NR._/29.12.2012), având ca obiect plângere contravetionala
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc partile.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:
Instanta constata ca prin compartimentul registratura s-a depus intampinare de catre intimata.
Instanta constata faptul ca s-a solicitat judecata in lipsa.
Nemaifiind alte probe de administrat, instanta constata terminata cercetarea judecatoreasca si trece la deliberare.
I N S T A N T A
- deliberand -
Deliberând asupra prezentei plângeri contravenționale, notează următoarele:
La data de 11.01.2013, sub nr. de dosar_, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău plângerea formulată de către petentul T. G. împotriva procesului-verbal . nr._ din 29.12.2012 încheiat de către agentul constatator al intimatei IPJ Bacău serviciul rutier.
În motivarea plângerii, petentul a invocat netemeinicia și nelegalitatea procesului verbal contestat. În motivarea plângerii se arată că prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, se reține că ar fi condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe DN 15 în localitatea Hemeiuși și a fost înregistrat cu aparatul radar montat pe autospeciala cu nr. MAI_ circulând cu viteza de 94 km/oră în localitate încălcând astfel dispozițiile art. 49 alin. 1 din OUG 195/2002 art. 108 alin. 1 lit. d pct. 3 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. A fost sancționat și în baza art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG 195/2002 pentru încălcarea dispozițiilor art. 35 alin. 2 din OUG 195/2002.
Pe fondul plângerii se arată că nu a condus autovehiculul cu viteza cu care agentul de poliție susține ca ar fi fost înregistrat de aparatul radar, fapt pentru care solicită ca intimatul să facă dovada temeiniciei acestuia și să depună la dosar înregistrarea video a aparatului radar, certificatul de omologare al aparatului radar, dovada verificării metrologice a acestuia, ordinul de serviciu în baza căruia a acționat și autorizația de operator radar, dovezi care să susțină temeinicia actului pe care îl contestă. De asemenea natura și gravitatea sancțiunii aplicate trebuie analizate prin raportare la obiectul și scopul art. 6 din Convenția drepturilor omului (hotărârea Szott – Medinska și alții împotriva Poloniei din 09.10.2003).
În subsidiar, se solicită instanței să analizeze gravitatea sancțiunii aplicate în raport de pericolul social al faptei, modul și mijloacele de săvârșire, precum și de scopul urmărit prin aplicarea sancțiunii și urmările produse și să dispună înlocuirea sancțiunii aplicate cu cea a avertismentului întrucât în temeiul art. 7 alin. 3 din OG 2/2001 „avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune”.
În dovedirea acțiunii, petentul a depus înscrisuri.
În drept au fost invocate dispozițiile legale ale art. 6 CEDO, OUG 195/2002, OG nr. 2/2001.
Potrivit dispozițiilor art. 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, acțiunea este scutită de taxă judiciară de timbru, iar conform art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995, în prezenta cauză timbrul judiciar nu se aplică.
Legal citată, intimata a depus întâmpinare prin care a arătat că la data de
29.12.2012, orele 16,18, petentul a condus autovehiculul marca „BMW” cu numărul de înmatriculare_ pe DN 15 interiorul localității Hemeiuș județul Bacău, cu viteza de 91 km/h, viteză stabilită de paratul radar și înregistrată video, depășind astfel viteza legală admisă în localitate cu 41 km/h, faptă prevăzută de art. 49 alin. 1 din OUG 195/2002 și sancționată de art. 102 alin. 2 din OUG 195/2002. Totodată, la controlul efectuat, s-a constatat că petentul nu avea asupra sa cartea de identitate, permisul de conducere și certificatul de înmatriculare al autovehiculului condus, faptă prevăzută de art. 147 pct. 1 din HG 1391/2006 și sancționată de art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG 195/2002.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 29.12.2012, orele 16,18, petentul a condus autovehiculul marca „BMW” cu numărul de înmatriculare_ pe DN 15 interiorul localității Hemeiuș județul Bacău, cu viteza de 91 km/h, viteză stabilită de paratul radar și înregistrată video, depășind astfel viteza legală admisă în localitate cu 41 km/h, faptă prevăzută de art. 49 alin. 1 din OUG 195/2002 și sancționată de art. 102 alin. 2 din OUG 195/2002. Totodată, la controlul efectuat, s-a constatat că petentul nu avea asupra sa cartea de identitate, permisul de conducere și certificatul de înmatriculare al autovehiculului condus, faptă prevăzută de art. 147 pct. 1 din HG 1391/2006 și sancționată de art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG 195/2002.
Împotriva petentului s-a luat măsura principală de sancționare cu 9 puncte amendă în cuantum de 630 lei și „avertisment”, individualizat pentru fiecare faptă, în concurs de contravenții, cu posibilitatea achitării jumătății minimului prevăzut în 48 ore, în conformitate cu prevederile art. 16 alin. 1 din OG 2/2001 și măsura complementară de aplicare a unui număr de 6 puncte de penalizare conform art. 108 alin. 1 lit. d pct. 3 din OUG 195/2002.
Aplicarea sancțiunilor și întocmirea procesului verbal de contravenție a fost făcută în mod nemijlocit cu ajutorul mijlocului tehnic certificat și verificat metrologic marca - Autovision Compact – Montat pe autospeciala din dotarea Poliției și înmatriculat sub numărul MAI_ (fost auto_ ), în conformitate cu prevederile art. 109 alin. 2 din OUG 195/2002.
Sub aspectul temeiniciei, instanța de judecată reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției face dovada situației de fapt și a încadrării juridice până la proba contrară.
Analizând temeinicia procesului-verbal, potrivit art.34 din OG 2/2001 instanța administrează orice alte probe prevăzute de lege necesare verificării acesteia și hotărăște asupra sancțiunii.
Persoana sancționată contravențional se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile prin care să se stabilească vinovăția sa. Această prezumție nu neagă, însă, valoarea probatorie a procesului-verbal de contravenție legal întocmit, în care sunt consemnate aspecte constatate personal, în mod direct, de către agentul constatator, care este o persoană învestită cu exercitarea autorității de stat.
Instanța reține faptul că, inclusiv în cauza A. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că instanțele pot folosi prezumțiile pentru stabilirea vinovăției unei persoane, dacă aceste prezumții sunt folosite în limite rezonabile, luându-se în calcul gravitatea mizei și păstrându-se dreptul la apărare (paragraful 60).
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța trebuie să analizeze, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o ”acuzație în materie penală”, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative, respectiv natura faptei, caracterul penal al textului ce definește contravenția, conform legislației interne, și natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.
Calificarea faptei ca ”acuzație în materie penală” are drept consecințe incidența în respectiva cauză a prezumției de nevinovăție de care se bucură petentul și a obligației autorităților statului de a proba faptele reținute în sarcina acesteia. Însă, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragraf 113).
Potrivit dispozițiilor art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Instanța mai reține că procesul verbal analizat reprezintă un act administrativ care, în anumite condiții, se bucură de prezumția de temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cat și în practica instanțelor judecătorești, astfel că poate fi calificată drept o prezumție prevăzută de lege, în sensul pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului îl dă acestui concept (a se vedea Hotărârea A. împotriva României din 4 octombrie 2007). Prezumția de temeinicie menționată este însă una relativă, legea permițând, deci, răsturnarea ei prin proba contrară.
De altfel, instanța are obligația de a respecta prezumția de nevinovăție care presupune, totodată, nemijlocire și contradictorialitate.
În prezenta cauză, instanța apreciază că sancțiunea principală a amenzii contravenționale în cuantum de 402 lei (cu posibilitatea achitării sumei de 201 lei în 48 de ore) aplicate unei persoane fizice pentru o contravenție la regimul circulației, este suficient de gravă pentru a determina instanța să concluzioneze în sensul că față de petent a fost formulată o „acuzație în materie penală” în sensul dat acestei sintagme de jurisprudența CEDO. Pe cale de consecință, prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul, se impune cu forță superioară.
De asemenea, instanța amintește că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Prin urmare, instanța constată că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 29.12.2012 reprezintă un mijloc de probă și conține constatările personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
Astfel, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât acesta nu aduce probe sau nu prezintă o explicație rațională pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia ori nu invocă alte împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa. Faptul că de față nu au fost și alte persoane nu prezintă relevanță (în speța de față) deoarece fapta contravențională a fost înregistrată cu aparatura tehnică cu care era echipat autoturismul agentului constatator.
Pe cale de consecință, în măsura în care petentul invocă împrejurări ce pot constitui cauze exoneratoare de răspundere, sarcina probei acestor împrejurări îi revine acesteia.
În consecință, instanța consideră că petentul nu a fost făcută nicio dovadă care să răstoarne prezumția de legalitate și veridicitate a procesului-verbal contestat, deși îi revenea această obligație potrivit dispozițiilor art. 129 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă. Astfel, instanța apreciază că petentul se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa.
Instanța reține că securitatea rutieră este un obiectiv important al organelor statului, iar pentru realizarea acestuia, statul poate uza de forța sa de constrângere. În concret, după administrarea probatoriului depus de intimată în susținerea acuzației sale, instanța apreciază că sancțiunea principală aplicată este una echitabilă și proporțională cu fapta contravenientului, menită să descurajeze conduita ilicită a participanților la trafic, în scopul asigurării unui climat de siguranță rutieră, iar sancțiunea complementara a suspendării exercițiului dreptului de a conduce autovehicule a fost legal aplicata, justificată prin pericolul social al concret al contravenției, care ar fi putut produce urmări mai grave, cum ar fi accidentarea pietonilor.
Instanța constată că probele administrate susțin prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal de constatare a contravenției și se coroborează aceasta, formând convingerea instanței, mai presus de orice îndoială rezonabilă, cu privire la vinovăția petentului, astfel încât, în lumina considerațiilor expuse, apreciind că plângerea petentului nu este întemeiată, instanța urmează să o respingă.
În temeiul art.275 și următoarele din Codul de procedură civilă, instanța reține că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul T. G., domiciliat în București sector 6 . . . împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din 29.12.2012 în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Bacău – Serviciul Rutieir.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.02.2013.
Președinte
S. V.
Grefier
M. S.
Red.Tehn.S.V.03.04.2013
..04.2013
Ex.4
| ← Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 4155/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5067/2013.... → |
|---|
