Reziliere contract. Sentința nr. 7421/2013. Judecătoria BACĂU

Sentința nr. 7421/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 05-12-2013 în dosarul nr. 11615/180/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7421/2013

Ședința publică din data de 05 Decembrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE S. M.

Grefier A. P.

Pe rol judecarea cauzei civile formulate de către reclamant M. B.,UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ,REPREZENTATA DE PRIMARUL MUNICIPIULUI B. în contradictoriu cu pârât P. V., având ca obiect reziliere contract.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

În temeiul art. 131 N.C.pr.civ, corob. cu art. 107 N.C.pr.civ., instanța se declară competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Instanța constată faptul că la fila 26, dosar, reclamantul a comunicat poziția sa procesuală în sensul că nu insistă în judecarea cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat și constatând că părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, instanța declară dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 06.08.2013, sub nr._, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială B. a solicitat acestei instanțe, în contradictoriu cu pârâtul P. V. pronunțarea unei hotărâri prin care să fie obligat acesta din urmă la plata sumei de 857 lei, reprezentand taxa de inchiriere teren ocupat cu garaj, potrivit Contractului de inchiriere nr. 3827/07.07.2000, pentru perioada de timp 2011 - 2013, din care suma de 196 lei reprezinta majorari de intarziere, calculate pana la data de 19.06.2013, calculate pana la plata efectiva a acestuia, rezilierea contractului de inchiriere nr. 3827/07.07.2000, ridicarea constructiei-garaj de pe terenul inchiriat si lasarea acestuia liber de orice sarcina. In cazul in care paratul nu v-a elibera terenul de buna voie, a solicitat autorizarea reclamantei sa aduca la indeplinirea obligatia paratului de a ridica constructia si de a elibera terenul pe cheltuiala acestuia.

A arătat reclamanta în motivarea cererii, scutită de la plata taxei de timbru, că la data de 07.07.2000, intre autoritatea executiva a Consiliului Local al Municipiului Bacau, cu sediul in Bacau, ., Jud. Bacau, reprezentata de primar in calitate de locator, pe de o parte si P. V. in calitate de locatar, pe de alta parte, a intervenit Contractul de Inchiriere nr. 3827, avand ca obiect preluarea folosintei suprafetei de teren de 16.5 m.p., ce face parte din proprietatea Municipiului Bacau, situat in Bacau, .. 33, cu destinatie garaj.

În dovedirea cererii reclamanta a depus la dosarul cauzeiînscrisuri

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile din art. 1164,1165,1166cod civ.

Pârâta, legal citată, nu s-a prezentat în instanță si nu a formulat intampinare.

Analizând înscrisurile de la dosar precum și susținerile părților, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 406 C.pr.civ, „Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.”

La fiele 26-27, dosar, reclamanta a comunicat poziția sa procesuală, prin adresa nr. 5815/14.10.2013 aratand că pârâtul a achitat în totalitate debitul restant, conform chitanței nr._/14.10.2013.

Pe cale de consecintă, în temeiul art 406 NCPC, instanța va lua act de renunțarea reclamantei la judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea principală formulată de către reclamant M. B. - UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ B. PRIN PRIMAR, cu sediul în B., jud. B. în contradictoriu cu pârât P. V., cu domiciliul în B., .. 33, ., J. B., având ca obiect pretenții, ca rămasă fără obiect.

Ia act de renunțarea la judecată formulată reclamanta UAT B. la cererile având ca obiect ,,reziliere contract ’’și,, obligație de a face’’.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 05.12.2013.

Președinte,

S. M.

Grefier,

A. P.

Red./tehnored. S.M./20.12.2013

./4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reziliere contract. Sentința nr. 7421/2013. Judecătoria BACĂU