Plângere contravenţională. Sentința nr. 1752/2013. Judecătoria BACĂU

Sentința nr. 1752/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 26-02-2013 în dosarul nr. 11860/180/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 1752/2013

Ședința publică de la 26 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. C. V.

Grefier M. Z.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe petent . și pe intimat I.T.M. B., având ca obiect plângere contravetionala .

Dezbaterile in fond au avut loc in ședinta publica din 22.02.2013 si au fost consemnate in incheierea de sedinta din acea zi.

INSTANȚA

Deliberand asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 30.08.2012 și înregistrată sub nr._, petenta . a solicitat instanței admiterea plângerii contravenționale împotriva procesului - verbal . nr._ din 25.04.2012.

În motivarea cererii formulate, petenta a învederat faptul că amenda este nejustificată.

În susținerea cererii, petenta a anexat copii după procesul verbal . nr._ din 25.04.2012, înștiințare de plată, proces verbal de afișare.

Cererea a fost motivată în drept pe dispozițiile OG 2/2001.

Conform art. 36 din OG nr. 2/2001 coroborat cu art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele de timbru și art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, plângerea contravențională este scutită de taxă de timbru și timbru judiciar.

Legal citată, intimata I.T.M. B. a depus înscrisurile care au stat la baza încheierii procesului verbal, invocând excepția tardivității introducerii plângerii contravenționale.

A anexat copii după procesul verbal . nr._ din 25.04.2012, procesul verbal de control . nr._/24.04.2012.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 24.04.2012, petenta a fost sancționat cu amendă în cuantum de 8 000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 20 din Legea 319/2006.

F. de excepția invocată de intimată, procedând în conformitate cu dispozitiile art. 137 C.pr.civ., instanța se va pronunța cu prioritate asupra acesteia.

Potrivit disp. art. 31., alin. 1 din OG nr.2/2001, împotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere in termen de 15 zile de la data înmânarii sau comunicării acestuia, iar potrivit disp. art. 25, alin.1, din același act normativ invocat, comunicarea procesului-verbal si a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire.

La dosarul cauzei, intimata a depus copie după procesul verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare prin afișare la domiciliul petentei în prezența unui martor asistent, din care reiese că la data de 17.05.2012 s-a facut comunicarea.

Instanța constată că plângerea s-a formulat de către petentă la 30.08.2012, data înregistrării acesteia la sediul instanței.

Este vizibil faptul că petenta a formulat cererea cu mult după termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 din OG 2/2001, care a început să curgă de la data la care petenta a luat la cunoștință despre procesul verbal.

Față de cele arătate, ca urmare a admiterii excepției tardivității formulării plângerii contravenționale, instanța urmează să respingă plângerea petentei, . împotriva procesului - verbal . nr._ din 25.04.2012 în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă B..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția tardivității invocată de către intimată.

Respinge plângerea formulată de petenta ., cu sediul ales in Bacau,. . ., împotriva procesul verbal de contravenție . nr._ din 25.04.2012, în contradictoriu cu Inspectoratul Teritorial de Muncă B., ca fiind tardiv formulată.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 26 Februarie 2013

Președinte,

V. C. V.

Grefier,

M. Z.

Red VVC 28.03.2013

ZM 04.04.2013 ex. 4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1752/2013. Judecătoria BACĂU