Plângere contravenţională. Sentința nr. 2931/2013. Judecătoria BACĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 2931/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 29-03-2013 în dosarul nr. 2106/180/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2931/2013
Ședința publică de la 29 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. B.
Grefier: L.-R. V.
Pe rol este judecarea cauzei civile privind pe petentul B. I. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. B. – SERVICIUL RUTIER, având ca obiect PLÂNGERE CONTRAVENȚIONALĂ.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 22.03.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru termenul de astăzi.
INSTANȚA
1. Obiectul acțiunii și susținerile petentului
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.02.2013, petentul B. I. a formulat plângere contravențională prin care a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/21.01.2013 și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, petentul a invocat, în esență, următoarele:
a) agentul constatator a menționat că fapta este prevăzută de art. 52 lit. 13 din Legea 38/2003, respectiv art. 52 lit. g din aceeași lege și este sancționată de art. 55/3/a, însă nu există art. 52 lit. 13, iar art. 52 are mai multe alineate, astfel încât în primul caz, actul indicat nu există, iar în al doilea caz, nu este menționat alineatul. În concluzie, nu a fost respectat art. 16 alin. 1 din OG 2/2001, care prevede că procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu indicarea actului normativ care stabilește și sancționează contravenția.
b) situația de fapt reținută în procesul-verbal nu corespunde realității, întrucât la momentul controlului, petentul nu era în timpul serviciului, ci se îndrepta spre casă, în mașină fiind un prieten de-al său. Petentul a recunoscut că aparatul de taxat nu era pornit și că lampa nu se afla în funcțiune, însă nu mai era în timpul serviciului și, deși avea obligația de a scoate lampa la terminarea programului, nu a procedat în acest fel, mecanismul de prindere fiind greoi și petentul fiind grăbit.
c) a solicitat înlocuirea amenzii cu avertisment, întrucât sancțiunea aplicată nu este proporțională cu gravitatea faptei.
În dovedire a depus copie după cartea de identitate, copie după procesul-verbal și extras din Legea 38/2003.
2. Apărările formulate de intimat
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului-verbal și a sancțiunii aplicate. A invocat, în esență, următoarele:
a) agentul constatator a consemnat corect textele legale, menționând art. 52 alin.3 lit. r și q din Legea 38/2003
b) petentul nu a depus nicio diligență pentru a dovedi contrariul celor consemnate în procesul-verbal.
În dovedire a depus originalul procesului-verbal și raportul agentului constator.
3. Situația de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate
În procesul-verbal . nr._/21.01.2013 (fila 9), s-a reținut că „ în data de 21.01.2013, ora 16:55, pe . condus auto marca L. cu numărul_, în regin taxi, fără a avea aparatul de taxat și lampa în funcțiune, deși transporta persoane. Totodată, persoana transportată se afla pe scaunul din dreapat față, celelalte locuri fiind libere.”
S-a reținut că faptele sunt prevăzute de art. 52 lit. r și art. 52 lit. q din Legea 38/2003 și sancționate de art. 55 alin. 3 lit. a din Legea 38/2003.
S-a stabilit o amendă de 1.000 de lei, iar petentul a semnat procesul-verbal în care s-a menționat: „Nu am de făcut obiecțiuni cu privire la cele consemnate ”.
Instanța reține că situația de fapt descrisă în procesul-verbal se coroborează cu raportul agentului constatator (fila 18), din care rezultă că petentul efectua transport de persoane în regim taxi fără a avea în funcțiune aparatul de taxat și lampa aprinsă în poziția corespunzătoare „ocupat” și transporta o persoană pe scaunul din față, deși bancheta din spate era liberă. Agentul l-a legitimat pe contravenient în persoana lui B. I., iar acesta nu a făcut obiecțiuni cu privire la cele consemnate.
4.Reglementări incidente
A. Legea nr. 38 /2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere
ART. 52
(3) Principalele obligații ale taximetriștilor sunt următoarele:
r) să nu execute activitate de transport în regim de taxi fără a avea aparatul de taxat și lampa taxi în funcțiune pentru poziția de operare respectivă;
q) să nu transporte clienți pe bancheta din față decât în cazul în care îi atenționează în prealabil că au obligația să poarte centura de siguranță;
ART. 55
Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni, și se sancționează după cum urmează:
3. cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei:
a) aplicabilă taximetriștilor … pentru nerespectarea prevederilor art. 20 alin. (7) și art. 52 alin. (3) lit. g), p), r), s) și v)…
B. O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor
ART. 7
(1) Avertismentul constă în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale.
(2) Avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.
ART. 21
(3) Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
5. Motivarea soluției
A. Cu privire la indicarea greșită în procesul-verbal a textului care sancționează contravenția
Instanța constată că în procesul-verbal de contravenție a fost indicat art. 52 lit. r din Legea nr.38/2003, fiind omisă indicarea alineatului 3. Instanța apreciază că prin această omisiune nu s-a cauzat petentului nicio vătămare, întrucât niciun alineat al articolului 52 nu mai are această literă, „r”, astfel încât nu există posibilitatea de a se face vreo confuzie cu privire la textul indicat, fiind evident că litera r se găsește doar la alineatul 3. Având în vedere că acest text este ușor de identificat, instanța apreciază că nu se impune anularea procesului-verbal pentru acest motiv.
Totodată, în procesul-verbal a mai fost indicat art. 52 lit. q din Legea 38/2003. Și în acest caz, litera q este prezentă doar la alineatul 3, astfel încât nu există nicio confuzie cu privire la textul indicat. În plus, petentului nu i s-a produs nicio vătămare, întrucât agentul constatator, deși a reținut că fapta prevăzută la art. 52 lit.q este sancționată de art. 55 alin.3 lit. a, acesta nu a aplicat nicio sancțiune pentru această faptă, nici avertismentul, astfel cum în mod greșit s-a arătat în întâmpinare și în raportul agentului. Instanța verifică doar conținutul procesului-verbal și constată că nu s-a aplicat decât sancțiunea de 1.000 de lei, sancțiune care corespunde faptei prevăzute la art. 55 alin.3 lit. a coroborat cu art. 52 alin.3 lit. r.
Deși la art. 52 alin.3 lit. q s-a prevăzut obligația taximetristului de a nu transporta clienți pe bancheta din față decât în cazul în care îi atenționează în prealabil că au obligația să poarte centura de siguranță, încălcarea acestei obligații nu constituie contravenție, în întreaga Lege 38/2003 neexistând vreun text care să prevadă că încălcarea acestei obligații constituie contravenție și se sancționează. Astfel fiind, agentul a arătat încălcarea în procesul-verbal a acestei obligații, dar fără a dispune vreo sancțiune, fiind vorba despre o simplă împrejurare în care a fost comisă fapta.
B. Cu privire la temeinicia procesului-verbal
Instanța constată că petentul a fost sancționat cu amendă de 1.000 de lei pentru săvârșirea faptei prevăzute la art. 52 alin. 3 lit. r din Legea nr. 38/2003, constând în executarea activității de transport în regim de taxi fără a avea aparatul de taxat și lampa taxi în funcțiune pentru poziția de operare respectivă. Fiind o faptă comisivă, este în sarcina intimatului să probeze săvârșirea acesteia de către petent. Instanța apreciază că fapta este pe deplin probată cu raportul agentului constatator și cu mențiunile din procesul-verbal de constatare a contravenției, întrucât petentul nu a făcut nicio obiecțiune la momentul semnării procesului-verbal, iar în fața instanței, deși a avut posibilitatea să ceară administrarea altor probe pentru a dovedi o altă situație de fapt, acesta nu a dovedit cele susținute.
Astfel, petentul a susținut fără a proba, că era în afara programului de lucru, iar persoana de pe locul din dreapta față era un amic de-al său. D. fiind că aceste susțineri nu sunt probate prin niciun mijloc de probă, instanța apreciază că situația de fapt reținută în procesul-verbal corespunde adevărului, iar procesul-verbal este temeinic încheiat.
C. Cu privire la înlocuirea amenzii cu avertismentul
Avertismentul se aplică, astfel cum prevede art. 7 alin. 2 din OG 2/2001, când fapta este de gravitate redusă. La aprecierea gravității faptei, instanța are în vedere criteriile prevăzute la art. 21 alin. 3 din OG 2/2001, respectiv împrejurările în care a fost săvârșită fapta, scopul urmărit, urmarea produsă, circumstanțele personale ale contravenientului.
Instanța va respinge cererea de înlocuire a amenzii cu avertismentul, întrucât fapta săvârșită prezintă un grad sporit de pericol social, având în vedere că petentul efectua transport de persoane fără a utiliza aparatul de taxat și fără a avea în funcțiune lampa taxi, faptă de natură a aduce atingere dreptului consumatorului de a achita prețul corespunzător cursei efectuate, și nu un altul, care este de cele mai multe ori, mai mare. Instanța apreciază că relațiile sociale încălcate, referitoare la protejarea consumatorului, sunt atât de importante încât conferă faptei un grad ridicat de pericol social concret, iar aplicarea unui simplu avertisment nu este suficientă pentru sancționarea conduitei culpabile a petentului.
Reținând că procesul-verbal a fost legal și temeinic întocmit, instanța va respinge plângerea ca neîntemeiată și va menține procesul-verbal contestat și sancțiunea aplicată, a amenzii de 1.000 de lei.
6. Calea de atac
Conform art. 34 alin. 2 din OG2/2001, prezenta sentință poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de petentul B. I., domiciliat în B., ., ., jud. B., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. B. – SERVICIUL RUTIER, cu sediul în B., .. 3-5, jud. B., având ca obiect plângerea contravențională privind procesul-verbal . nr._/21.01.2013.
Menține valabil procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției indicat.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică la 29.03.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red, A.B. 17.04.2013, 4 ex
Se comunică 1 ex. petentului și 1 ex intimatului
← Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 98/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4186/2013.... → |
---|