Plângere contravenţională. Sentința nr. 1908/2013. Judecătoria BACĂU

Sentința nr. 1908/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 01-03-2013 în dosarul nr. 352/180/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1908/2013

Ședința publică de la 01 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: A. B.

Grefier: L.-R. V.

Pe rol este judecarea cauzei civile privind pe petentul I.P.J. B. – SECȚIA 6 POLIȚIE RURALĂ T. în contradictoriu cu intimatul D. I., având ca obiect ÎNLOCUIRE AMENDĂ CONTRAVENȚIONALĂ.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 22.02.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru termenul de astăzi.

INSTANȚA

1. Obiectul cererii și susținerile petentului

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.01.2013, Inspectoratul de Poliție Județean B.-SECȚIA 6 POLIȚIE RURALĂ T. a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicată prin procesul-verbal . nr._/20.08.2010 cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității în ceea ce îl privește pe D. I., motivat de faptul că nu există posibilitatea de executare silită a amenzii de către organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale în raza căreia domiciliază contravenientul.

În drept au fost invocate următoarele dispoziții: art. 9 și art. 39] din OG 2/2001, modificată prin Legea nr. 293/28.09.2009 și Decizia Curții Constituționale nr. 1354/ 10.12.2008.

În dovedire au fost anexate înscrisuri.

2. Apărările formulate de intimat

Deși intimatul a fost legal citat, nu a depus întâmpinare și nu a formulat nicio apărare.

3. Situația de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate

Prin procesul-verbal . nr._/20.08.2010 (fila 7), D. I. a fost sancționat cu amendă de 200 de lei. Conform art. 39 din OG 2/2001, organul din care face parte agentul constatator, Postul de Poliție Colonești, a înaintat procesul-verbal către Primăria Comunei Colonești în vederea executării silite a amenzii. Primăria Comunei Colonești a emis titlul executoriu nr. 115/08.10.2010 (fila 9), a comunicat intimatului la data de 13.10.2010 (fila 17 verso) somația cu același număr (fila 8), în vederea executării amenzii de 200 de lei.

Ulterior, Primăria Comunei Colonești a constatat prin că D. I. nu figurează în evidențele sale cu bunuri mobile și imobile, neputând efectua executarea silită.

Din adresa emisă de Casa Județeană de Pensii B. (filele 10-12), din adresa emisă de Inspectoratul Teritorial de Muncă B. (filele 12 verso și 19-21) și din adresa emisă de Administrația Finanțelor Publice B. (filele 13 și 22-24) reiese că intimatul nu figurează cu venituri urmăribile.

4. Dreptul aplicabil

OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor

ART. 9

(3) În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.

(6) Hotărârea prin care s-a aplicat sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității este supusă recursului.

ART. 39

(1) Punerea în executare a sancțiunii amenzii contravenționale se face astfel:

a) de către organul din care face parte agentul constatator, ori de câte ori nu se exercită calea de atac împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției în termenul prevăzut de lege;

b) de către instanța judecătorească, în celelalte cazuri.

(2) În vederea executării amenzii, organele prevăzute la alin. (1) vor comunica din oficiu procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii, neatacat cu plângere în termenul legal, în termen de 30 de zile de la data expirării acestui termen, ori, după caz, dispozitivul hotărârii judecătorești irevocabile prin care s-a soluționat plângerea, în termen de 30 de zile de la data la care hotărârea a devenit irevocabilă, astfel:

a) pentru sumele care se fac venit integral la bugetele locale, organelor de specialitate ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază teritorială domiciliază contravenientul persoană fizică sau, după caz, își are domiciliul fiscal contravenientul persoană juridică;

b) pentru sumele care se fac venit integral la bugetul de stat, organelor de specialitate ale unităților subordonate Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, în a căror rază teritorială își are domiciliul fiscal contravenientul persoană juridică.

(3) Executarea se face în condițiile prevăzute de dispozițiile legale privind executarea silită a creanțelor fiscale.

ART. 39^1

(2) În cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.

5. Motivarea soluției

Conform art. 9 alin.3 din OG 2/2001, instanța va verifica dacă sunt îndeplinite cele două condiții legale pentru înlocuirea amenzii: contravenientul să nu fi achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și să nu existe posibilitatea executării silite.

A. Cu privire la prima condiție

Potrivit art. 39 alin.2 din OG 2/2001, sancțiunea contravențională rămâne definitivă fie prin neatacarea procesului-verbal cu plângere în termenul legal, fie prin hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea.

Instanța constată că amenda de 200 de lei aplicată prin procesul-verbal . nr._/20.08.2010 a rămas definitivă prin neatacarea procesului-verbal cu plângere în termenul legal și că termenul de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii a expirat fără să se fi efectuat plata. Prin urmare, prima condiție este îndeplinită.

B. Cu privire la a doua condiție

Din dovezile depuse la dosar reiese că s-a început executarea silită prin comunicarea somației, însă din lipsa bunurilor urmăribile, nu s-a putut continua procedura de executare silită. În aceste condiții, instanța apreciază că nu există posibilitatea executării silite a amenzii, fiind îndeplinită și cea de-a doua condiție.

Având în vedere îndeplinirea celor două condiții legale pentru înlocuirea amenzii, instanța va admite cererea și, în temeiul art. 391 alin.2 din OG 2/2001, va înlocui amenda cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o perioadă de 20 de ore. La stabilirea perioadei, instanța are în vedere cuantumul amenzii neachitate, de 200 de lei.

6. Calea de atac

Conform art. 9 alin. 6 din OG2/2001, prezenta sentință poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de petentul I.P.J. B. – SECȚIA 6 POLIȚIE RURALĂ T., cu sediul în B., .. 2, jud. B., având ca obiect ÎNLOCUIREA AMENZII CONTRAVENȚIONALE.

Înlocuiește amenda contravențională de 200 de lei aplicată prin procesul-verbal . nr._/20.08.2010 lui D. I., domiciliat în comuna Colonești, ., cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o perioadă de 20 de ore.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică la 01.03.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. A.B., 28.03.2013, 4 ex

Se comunică 1 ex petentului și 1 ex intimatului

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1908/2013. Judecătoria BACĂU