Plângere contravenţională. Sentința nr. 7222/2013. Judecătoria BACĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 7222/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 27-11-2013 în dosarul nr. 20110/180/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BACĂU
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7222/2013
Ședința publică din 27 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: I. B.
Grefier: I. S.
Pe rol fiind pronunțarea cauzei civile privind petenta . și intimat C.N.A.D.N.R C., având ca obiect plângere contravențională CJ DS_ .
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 20 noiembrie 2013 când din lipsă de timp pentru deliberare a fost amânată pronunțarea cauzei la data de 27 noiembrie 2013 .
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cerere înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la data de 28.12.2011 sub nr_ 2010 petenta . a formulat în contradictoriu cu intimata C. SA-C. plângere împotriva procesului verbal . nr_ din 31.10.2011 solicitând anularea acestuia. Totodată a solicitat și repunerea în termen.
În motivare a arătat că procesul verbal a fost comunicat de reprezentanții intimatei la 10.11.2011 însă a ajuns la sediul societății la 16.12.2011, existând astfel incertitudinea comunicării concrete a procesului verbal. Petenta a mai arătat că martorul pentru dovada comunicării este secretara de la SDN Bacău, ori acesta trebuia să fie identificat cu cartea de identitate.
Petenta susține că prin necomunicare, înmânarea și completarea greșită a procesului verbal de contravenție i-a încălcat dreptul la apărare.
Cererea nu a fost întemeiată în drept.
În probațiune a depus la dosar procesul verbal . nr_ din 31.10.2011 și procesul verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare a procesului verbal de contravenție.
Intimata nu a formulat întâmpinare însă a depus la dosar autorizație de control, certificat calificat și planșe foto.
La termenul din data de 14.03.2012 instanța a dispus audierea martorului semnatar al procesului verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare.
La termenul din data de 17.10.2012 instanța a procedat la audierea martorului B. L..
La același termen instanța a invocat excepția tardivității plângerii contravenționale.
Prin sentința civilă nr 8166 din 24.10.2012 instanța a admis excepția tardivității plângerii contravenționale si a respins plângerea contravențională ca tardivă.
Prin decizia civilă nr 1033 din 28.05.2013 s-a admis recursul formulat de petenta recurentă, s-a casat sentința recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare.
În motivare s-a reținut că procesul verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare a procesului verbal poartă nr C.-D. Iași nr.6431 din 10.11.2011. Intimata nu a depus la dosar recipisa de la oficiul poștal care să ateste data comunicării respectiv a primirii corespondenței de către destinatar, singurul mijloc prin care se poate aprecia asupra tardivității formulării plângerii, iar procesul verbal de la fila 5 dosar fond nu îi este opozabil recurentului.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Bacău la data de 17.10.2013.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal . nr_ din 31.10.2011 petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 750 lei conform art 8 alin 2 din OG 15/2002 pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art 8 alin 1 din același act normativ reținându-se că la data de 06.05.2011 auto cu nr_ aparținând petentei a circulat pe DN 2 km 243+100 mp fără a deține rovinietă valabilă. Totodată petenta a fost obligata la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 96 euro.
Instanța de recurs a statuat că proces verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare a procesului verbal ce poartă nr C.-D. Iași nr.6431 din 10.11.2011 nu este opozabil petentei, ori această problemă de drept are caracter obligatoriu pentru instanța de fond conform art 315 alin 1 C.proc.civ. totodată a reținut că intimata nu a depus la dosar recipisa de la oficiul poștal care să ateste data comunicării respectiv a primirii corespondenței de către destinatar, singurul mijloc prin care se poate aprecia asupra tardivității formulării plângerii.
Sub aspectul legalității procesului verbal, instanța constată că au fost respectate condițiile formale prevăzute de OG 2/2001 privind întocmirea procesului verbal, neintervenind vreo cauza de nulitate absolută. Acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității conform art 16 si art 17 din OG 2/2001, fiind încheiat cu respectarea prevederilor legale.
Totodată instanța reține că petenta nu a invocat nici un motiv de nelegalitate al procesului verbal iar la o analiză formală a acestuia nu a fost identificată nicio cauză de nulitate care să fie analizată din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei, instanța apreciaza că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional este un mijloc de proba care nu face dovada vinovatiei petentei, ci dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Petenta beneficiaza de o prezumtie de nevinovatie care insa nu este absoluta, dupa cum nu este absoluta nici prezumtia de legalitatea si temeinicie a procesului verbal.
In privinta probatoriului art. 34 din OG nr. 2/2001 dispune că instanța va administra orice probe prevăzute de lege pentru a stabili temeinicia și legalitatea procesului-verbal.
De aici rezultă că afirmatiile contestatoarei pot avea o valoare probatorie, dacă se coroborează cu alte mijloace de probă, ori cel puțin cu anumite date cuprinse în procesul-verbal, și dacă în urma aprecierii nemijlocite a sincerității declarației, instanța și-a format convingerea intimă că petenta a relatat adevărul.
In cauza petenta nu a facut nicio dovada a împrejurărilor contrarii celor consemnate în procesul verbal, desi era singura in masura sa probeze acestea prin depunerea autorizatiei prevazute de lege.
Instanța reține că petenta a invocat în susținerea plângerii că procesul verbal nu a fost comunicat corespunzător, respectiv prin mandat poștal sau prin alt mijloc, comunicarea ajungand la subscrisa la data de 16.12.2013.
În ceea ce privește comunicarea procesului verbal, instanța reține că potrivit art 26 alin 1 din OG 2/2001, în forma in vigoare la acea data, în ipoteza în care contravenientul este prezent, o copie de pe procesul verbal se înmaneaza acestuia iar în cazul în care contravenientul nu este prezent sau refuza sa semneze procesul verbal, comunicarea se face în termen de o luna de la data incheirii lui, prin posta cu aviz de primire sau prin scrisoare recomandata asa cum reise din dispozitiile art 26 alin 3 coroborat cu art 27 și art 25 alin 3 din OG 2/2001.
Prin decizia nr 8/2013 pronunțată de Inalta Curte de Casatie si Justitie in solutionarea unui recurs în interesul legii s-a statuat că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare,modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire. Cerința comunicării procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată este îndeplinită și în situația refuzului expres al primirii corespondenței, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcționarul poștal.
În speță, instanța reține că intimata nu a făcut dovada că a comunicat sau a încercat comunicarea procesului verbal, inițial, în interiorul termenului de o lună de la data intocmirii actului sancționator, prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire și că in subsidiar ar fi făcut comunicarea procesului verbal prin afișare, datorită imposibilității de comunicare prin poștă. Totodată, comunicarea prin afișare realizată de intimată la data de 10.11.2012 nu este opozabilă petentei, după cum a stabilit instanța de recurs.
Conform art 14 alin 1 din OG 2/2001 executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii. În urma modificărilor legislative intervenite pe durata derulării dosarului, a fost adăugat art 14 alin 2 conform căruia prescripția executării sancțiunilor contravenționale poate fi constatată chiar și de instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale. Instanța reține că în speță petenta deși nu a invocat expresis verbis prescripția, motivarea sa a vizat acest aspect. În orice caz, prescripția poate fi avută în vedere de instanță și din oficiu, nefiind insă o veritabilă excepție procesuală, ci o apărare.
D. fiind că în speță, intimata nu a făcut dovada comunicării valabile a procesului verbal in termen de o lună de la intocmire, a intrevenit prescripția executării sancțiunii contravenționale.
Instanța apreciază că prescripția executării sancțiunii, deși nu vizează legalitatea sau temeinicia procesului verbal, fiind un element extrinsec, vizează totuși valabilitatea procesului verbal.
În aceste condiții, instanța va admite plângerea și va anula procesul verbal atacat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de petenta . cu sediul în Bacău, . . în contradictoriu cu intimata C. – C., cu sediul în București, str...401 sector 6 .
Anulează procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din 31.10.2011 .
Cu recurs în 15 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședința publică, azi, 27 Noiembrie 2013 .
Președinte, I. B. | ||
Grefier, I. S. |
Red/Tehnored I.B 20.12.2013
Ex.4
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6861/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2476/2013.... → |
---|