Plângere contravenţională. Sentința nr. 3152/2013. Judecătoria BACĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 3152/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 04-04-2013 în dosarul nr. 158/180/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3152/2013
Ședința publică din data de 04 Aprilie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE S. M.
Grefier A. P.
Pe rol judecarea cauzei civile formulate de către petenta C. A.-C. în contradictoriu cu intimat I. B. - POLIȚIA MUN. B. BIROUL RUTIER (P.V. . NR._/04.01.2013), având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns petenta C. A. – C. și martorul G. I. V., lipsă fiind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța procedează la audierea martorului G. I. V., sub prestare de jurământ, declarația acestuia fiind consemnată la dosar, fila 30.
La întrebarea instanței, petenta arată că nu a mai fost sancționată contravențional. Totodată, arată că mai propune un martor pentru a fi audiat, fiind în sală.
Instanța constată imposibilitatea audierii celui de-al doilea martor propus de petentă, având în vedere faptul că acesta a asistat în sală la audierea martorului G. I. V..
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Având cuvântul, petenta solicită admiterea plângerii și anularea procesului – verbal, întrucât apreciază că nu a încălcat nicio regulă de circulație, nefiind niciun pieton pe carosabil; cu toate acestea, arată că amenda a fost aplicată pentru neacordare de prioritate la trecerea de pietoni.
În temeiul art. 150 C.pr.civ, instanța declară dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
La data de 27.06.2012, sub nr._ /2012, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei B., plângerea formulată de petenta C. A.-C., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/04.01.2013, încheiat de intimatul I. B., solicitând anularea acestuia.
În motivarea plângerii, petentul a arătat în esență că a fost sancționat pentru neacordare de prioritate unui pieton angajat in traversare, insa nu se face vinovat de săvârșirea faptei deoarece nici o persoana nu traversa și nici nu iși manifesta aceasta intenție.
De asemenea, a invocat că nu s-au respectat garanțiile consacrate în jurisprudența CEDO, sancțiunea contravențională fiind aplicată abuziv.
În drept, s-au invocat dispozițiile OG nr. 2/2001 și OUG nr. 195/2002.
În susținerea plângerii, petentul a depus la dosar în copie procesul verbal de contravenție și a solicitat administrarea probei testimoniale în cadrul căreia a fost audiat martorul G. I. V..
Cererea este scutită de plata taxei de timbru, conform disp. art.15, lit. I, din Legea nr.146/1997, privind taxele judiciare de timbru.
Intimata I. B., legal citată, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal de contravenție, arătând că petentul a condus auto cu nr._, strr. Calea Mărășești, din mun. B. și la intersecția cu . nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați regulamentar in traversare, faptă prevăzută de art 135 lit. h din HG 1391/2006 si sancționata de aer. 100 alin 3 lit.b din OUG 195/2002.
In apărare, intimata a depus la dosar raportul agentului constatator și declarația martorului G. I. V..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție CP nr._ din 04.01.2013, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 280 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 135 lit.h din HG 1391/2006 si sancționata de aer. 100 alin 3 lit.b din OUG 195/2002, aplicându-se și sancțiunea tehnico - administrativă de reținere a permisului de conducere.
S-a reținut că în ziua de 04.01.2013, ora 12:40, petenta C. A.-C. a condus auto cu nr._ pe . mun. B., iar la intersecția cu . nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați regulamentar in traversare.
Verificând legalitatea și temeinicia procesului verbal . nr._ din 16.06.2012, în conformitate cu art.34 din O.G.2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea prevederilor legale care reglementează condițiile necesare pentru încheierea sa valabilă.
Cu privire la temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 135 lit. h din HG nr.1391/2006, conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere și pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.
Conform art.100, alin 3, din OUG nr.195/2002, neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.
Potrivit art. 1 din OG nr.2 /2001 “constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege […]”.De asemenea, potrivit art. 1169 C.civ., cel care face o propunere înaintea judecății trebuie sa o dovedească. În materie contravențională procesul verbal de contravenție face dovada deplină cu privire la starea de fapt și de drept reținută, până la proba contrarie.
Situația de fapt reținuta prin procesul verbal contestat a fost răsturnată de petent prin administrarea probei testimoniale, martorul G. I. – V., audiat nemijlocit, a avut o poziție constantă, declarând atât cu ocazia verificărilor efectuate de agentul rutier (conform declarației depuse la fila 26, dosar), cât și la termenul din 04.04.2013, faptul că bătrâna nu era pe trecerea de pietoni.
Prin urmare, întrucât petenta a probat o altă situație de fapt decât cea reținută de către agentul constatator, având în vedere toate aceste considerente instanța va admite plângerea formulată și va anula procesul – verbal de contravenție.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de către petenta C. A.-C., cu domiciliul în B., CALEA MĂRĂȘEȘTI, nr. 191, ., J. B. în contradictoriu cu intimat I. B. - POLIȚIA MUN. B. BIROUL RUTIER, cu sediul în B., J. B..
Anulează procesul – verbal . nr._/04.01.2013.
Exonerează petenta de la plata amenzii de 280 lei.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 04 Aprilie 2013.
Președinte, S. M. | ||
Grefier, A. P. |
Red./tehnored. S.M./04.05.2013
Tehnored. A.P.14.05.2013/4 ex.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1575/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2273/2013.... → |
---|