Plângere contravenţională. Sentința nr. 1575/2013. Judecătoria BACĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1575/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 20-02-2013 în dosarul nr. 17473/180/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 1575/2013
Ședința publică de la 20 Februarie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE E. L. A.
Grefier L. G.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petent P. I., petent și pe intimat I. B. - SECȚIA 1 POLIȚIE B. (PV ., NR._/25.06.2012), având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din 15.02.2013, discuțiile fiind consemnate în încheierea din aceiași zi.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul_ din data de 19.12.2012, petentul P. I. a solicitat în contradictoriu cu intimatul I. B. - SECȚIA 1 POLIȚIE B., anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 25.06.2012.
În motivarea plângerii, petentul a arătat, în esență, că nu se face vinovat de faptele reținute în procesul verbal sus-menționat, acesta nefiind prezent în magazinul în care se pretinde că a adresat cuvinte urâte vânzătoarei.
Sub aspectul nulității, petentul a arătat că nu i s-a adus la cunoștință faptul ca va fi sancționat contravențional, că nu este credibil că agentul care a întocmit procesul verbal de constatare a contravenției să fie și cel care îl afișează și că a folosit același martor atât la întocmire cât și la afișare, că evenimentele la care a participat nu sunt din data de 20.06.2012 ci din data de 22.06.2012 când numitul Brâdușoiu M. a sustras fiicei sale, numita C. A., un telefon mobil, sens în care s-a întocmit un alt proces verbal care a fost anulat de către instanță.
În drept, petentul nu și-a întemeiat acțiunea.
În dovedirea acțiunii, petentul a depus, în copie: procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din 25.06.2012 fila 6, proces verbal de afișare a procesului verbal contestat fila 7, răspuns P. de pe lângă Judecătoria B. fila 8, jurisprudență filele 9-10, proces verbal de constatare a contravenției contravenient C. A. fila 11, chitanțe de plată a impozitului pe anul 2012 fila 26, adeverință Primăria comunei Tănăsoaia, județul V. fila 27, cerere către Primăria Municipiului B. fila 35.
În conformitate cu prevederile art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției este scutită de taxa judiciară de timbru, iar conform dispozițiilor art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995, este scutită și de plata timbrului judiciar.
Prin întâmpinarea formulată în termenul legal și depusă prin serviciul registratură la data de 24.01.2013, intimata pe cale de excepție a solicitat respingerea plângerii ca tardiv formulată, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii și menținerea procesului verbal ca fiind legal și temeinic întocmit.
În motivare a arătat că în data de 22.06.2012, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, lucrătorii de poliție s-au sesizat din oficiu că pe . Magazinului Lory, se aflau mai multe persoane în stare de conflict și că, procedându-se la legitimarea acestora, s-a stabilit că numita B. C. a relatat că în timp ce se afla în interiorul magazinului Lory a fost agresată și amenințată de o persoană de sex feminin iar la ieșirea din magazin a fost agrestă de una de sex masculin, cea din urmă fiind petentul.
Sub aspectul legalității, intimata a arătat că procesul verbal contestat îndeplinește toate condițiile impuse de lege.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art.115 - 118 Cod procedură civilă, Legea nr.61/1991 și OG nr.2/2001.
În dovedirea întâmpinării, intimata a depus: raport agent constatator fila 14, declarație B. C. fila 15, declarație B. Săulea filele 16-17, în original și copie procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din 25.06.2012 fila 29, 31, proces verbal de îndeplinire a procedurii de citare fila 31-31.
În temeiul art.242 alin.2 Cod procedură civilă, intimata a solicitat judecarea cauzei in lipsă.
La termenul din 15 februarie 2013, instanța a încuviințat pentru ambele părți, apreciindu-le legale, concludente, pertinente și utile soluționării cauzei, proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 25.06.2012 de către agentul constatator al intimatului, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în suma de 500 lei.
S-a reținut că în data de 22.06.2012, ora 21.40, în municipiul B., pe . în interiorul și în dreptul magazinului Lory, petentul în vădită stare de ebrietate, a provocat scandal fără motiv, provocând-o la scandal pe numita B. C., faptă prevăzută de art.3 pct.24 din Legea nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, în continuare Legea nr.61/1991 și sancționată de art.4 alin.1, lit. b) din același act normativ, astfel cum rezultă din cuprinsul . nr._ din 25.06.2012 fila 6, raport agent constatator fila raport agent constatator fila 14, declarație B. C. fila 15, declarație B. Săulea filele 16-17.
În drept, potrivit art.3 pct.24 din Legea nr.61/1991, constituie contravenție provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice care potrivit art.4 alin.1, lit. b) din același act normativ, se sancționează cu amenda de la 200-1000 lei.
La termenul de judecată din 15.02.2013, instanța a constatat că intimata a invocat excepția tardivității formulării plângerii contravenționale împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din 25.06.2012, excepție de fond, absolută și peremptorie, asupra căreia instanța se va pronunța cu prioritate, în temeiul art.137 Cod procedură civilă și pe care o va respinge pentru considerentele ce vor fi arătate mai jos.
În fapt procesul verbal de constatare a contravenției a fost comunicat la data de 25.06.2012 prin afișare, astfel cum rezultă din procesul verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare a procesului verbal contestat fila 7.
Cu toate acestea, astfel cum rezultă din chitanțele de plată a impozitului pe anul 2012 fila 26, adeverință Primăria comunei Tănăsoaia, județul V. fila 27, cerere către Primăria Municipiului B. fila 35, petentul locuiește fără forme legale în ., luând la cunoștință de procesul verbal contestat la data de 12.12.2012 când a mers la autoritățile locale să-și plătească impozitul pe anul 2012; totodată, plângerea împotriva procesului verbal contestat a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.12.2012, astfel cum rezultă din rezoluția de primire a dosarului.
Potrivit art.31 din OG nr.2/2001, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia; mai mult de atât, termenul de 15 zile este unul de prescripție calculându-se pe zile libere.
Pentru toate acestea, instanța va respinge excepția tardivității formulării plângerii invocată de către intimată în condițiile în care de cuprinsul procesului verbal contestat petentul a luat la cunoștință la data de 12.12.2012 când a mers la autoritățile locale să-și plătească impozitul pe anul 2012, iar împotriva acestuia s-a formulat plângere contravențională la data de 19.12.2012, deci cu respectarea termenului legal de 15 zile în care poate fi formulată plângere contravențională.
După ce a constatat că plângerea a fost introdusă înlăuntrul termenului prevăzut la art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, verificând, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 25.06.2012, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, respectiv a prevederilor art. 16 și 17 din același act normativ, neexistând cazuri de nulitate ce ar putea fi invocate din oficiu.
În ceea ce privește motivul de nulitate constând în aceea că petentului nu i s-a adus la cunoștință faptul ca va fi sancționat contravențional că în cuprinsul procesului verbal s-a consemnat că acesta nu a dorit să asiste la întocmirea procesului verbal contestat, apare ca neîntemeiat în condițiile în care potrivit prevederilor art.13 alin.1 din OG nr.2/2001, aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei, cu alte cuvinte, agentul constatator are la dispoziție un termen de 6 luni, care curge de la constatarea săvârșirii pretinsei fapte, în care trebuie să întocmească procesul verbal de constatare a contravenției, nefiind obligatoriu ca pretinsul contravenient să fie de față la întocmirea acestuia, singura cerință fiind ca lipsa contravenientului să fie atestată de către un martor asistent, obligație îndeplinită în speță, astfel cum rezultă din cuprinsul procesului verbal contestat, martor asistent B. Săulea.
În ceea ce privește motivul de nulitate constând în aceea că nu este credibil că agentul care a întocmit procesul verbal de constatare a contravenției să fie și cel care îl afișează, apare ca neîntemeiat în condițiile în care niciuna din dispozițiile legale nu se opune acestei identități de agent constatator, astfel cum rezultă din OG nr.2/2001.
În ceea ce privește motivul de nulitate constând în aceea că s-a folosit același martor atât la întocmite cât și la afișare, apare ca neîntemeiat în condițiile în care cerința esențială, astfel cum se desprinde din conținutul OG nr.2/2001 fiind ca atunci când procesul verbal se întocmește în lipsa contravenientului, acest aspect să fie confirmat de către un martor asistent, potrivit art. 19 alin.1 din OG nr.2/2001, iar atunci când procesul verbal se comunică prin afișare, de asemenea, acest aspect să fie confirmat de către un martor asistent, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 27 din OG nr.2/2001, neexistând niciun impediment ca martorii să fie identici.
În ceea ce privește motivul de nulitate constând în aceea că evenimentele la care a participat nu sunt din data de 20.06.2012 ci din data de 22.06.2012 când numitul Brâdușoiu M. a sustras fiicei sale, numita C. A., un telefon mobil, sens în care s-a întocmit un alt proces verbal care a fost anulat de către instanță, apare ca neîntemeiat în condițiile în care aceasta apare ca fiind o simplă eroare materială deoarece din întregul material probator existent la dosar, rezultă cu certitudine că pretinsele fapte reținute în sarcina petentului datează din 22.06.2012. Mai mult de atât, această susținere a petentului nu se găsește printre cazurile de nulitate necondiționate de vătămare, astfel încât pentru ca acest caz să ducă la anularea procesului verbal contestat, petentul trebuia să facă dovada unei vătămări care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal contestat, probă pe care petentul nu a făcut-o deși sarcina probei îi revenea.
Sub aspectul temeiniciei, instanța de judecată reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției face dovada situației de fapt și a încadrării juridice până la proba contrară.
Analizând temeinicia procesului-verbal, potrivit art.34 din OG 2/2001 instanța administrează orice alte probe prevăzute de lege necesare verificării acesteia și hotărăște asupra sancțiunii.
Persoana sancționată contravențional se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile prin care să se stabilească vinovăția sa. Această prezumție nu neagă, însă, valoarea probatorie a procesului-verbal de contravenție legal întocmit, în care sunt consemnate aspecte constatate personal, în mod direct, de către agentul constatator, care este o persoană învestită cu exercitarea autorității de stat.
Instanța reține faptul că, inclusiv în cauza A. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că instanțele pot folosi prezumțiile pentru stabilirea vinovăției unei persoane, dacă aceste prezumții sunt folosite în limite rezonabile, luându-se în calcul gravitatea mizei și păstrându-se dreptul la apărare (paragraful 60).
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța trebuie să analizeze, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o ”acuzație în materie penală”, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative, respectiv natura faptei, caracterul penal al textului ce definește contravenția, conform legislației interne, și natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.
Calificarea faptei ca ”acuzație în materie penală” are drept consecințe incidența în respectiva cauză a prezumției de nevinovăție de care se bucură petentul și a obligației autorităților statului de a proba faptele reținute în sarcina acestuia. Însă, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragraf 113).
Potrivit dispozițiilor art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Instanța mai reține că procesul verbal analizat reprezintă un act administrativ care, în anumite condiții, se bucură de prezumția de temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cat și în practica instanțelor judecătorești, astfel că poate fi calificată drept o prezumție prevăzută de lege, în sensul pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului îl dă acestui concept (a se vedea Hotărârea A. împotriva României din 4 octombrie 2007). Prezumția de temeinicie menționată este însă una relativă, legea permițând, deci, răsturnarea ei prin proba contrară.
De altfel, instanța are obligația de a respecta prezumția de nevinovăție care presupune, totodată, nemijlocire și contradictorialitate.
În prezenta cauză, instanța apreciază că sancțiunea principală a amenzii contravenționale în cuantum de 500 lei aplicată unei persoane fizice pentru o contravenție la regimul normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, este suficient de gravă pentru a determina instanța să concluzioneze în sensul că față de petent a fost formulată o „acuzație în materie penală” în sensul dat acestei sintagme de jurisprudența CEDO. Pe cale de consecință, prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul, se impune cu forță superioară.
De asemenea, instanța amintește că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Prin urmare, instanța constată că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 25.06.2012 reprezintă un mijloc de probă și conține constatările personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit, instanța apreciază că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
Astfel, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât acesta nu aduce probe sau nu prezintă o explicație rațională pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia ori nu invocă alte împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
În ceea ce privește susținerea petentului conform căreia cu privire la incidentul din 22.02.2012 a mai fost sancționat dar că instanța i-a anulat procesul verbal contestat, sens în care se impune și admiterea acestei plângeri, apare ca neîntemeiat în condițiile din sentința civilă nr.8779/2012 procesul verbal a fost anulat pentru neîntrunirea elementelor constitutive ale contravenției și nu că fapta nu ar fi existat.
Mai mult de atât, instanța observă că atât prin cererea de chemare în judecată cât și prin atitudinea exprimată în fața instanței de judecată, petentul a făcut referire la incidentul petrecut cu numitul B. M. cu privire la care se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, pe când prezenta cauză vizează contestarea unui proces verbal în legătură cu numita B. C. la care petentul nu a făcut nicio referire.
În cauza dedusă judecății, instanța constată că petentul nu a făcut dovada unei situații contrare celei reținute în procesul-verbal de contravenție, existând la dosar doar susținerile acestuia în contra prezumției de temeinicie a actului contestat.
Pe cale de consecință, în măsura în care petentul invocă împrejurări ce pot constitui cauze exoneratoare de răspundere, sarcina probei acestor împrejurări îi revine acestuia.
Cu toate acestea, sub aspectul temeiniciei, petentul deși avea sarcina probei în temeiul art.129 Cod procedură civilă, nu a făcut dovada unei situații contrare celei reținute în cuprinsul procesului verbal contestat, de unde se concluzionează că petentul sub aspectul temeiniciei se face vinovat de fapta reținută în sarcina sa, și anume de săvârșirea faptei prevăzute de art.3 pct.24 din legea 61/1991 și sancționată de art.4 alin.1 lit. b) din același act normativ.
În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța apreciază că s-a realizat o corectă individualizare a sancțiunii aplicate petentului.
Opinia instanței se fundamentează, pe de o parte, pe dispozițiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite, iar, pe de altă parte, pe dispozițiile art. 21 alin. 3 din același act normativ, conform cărora, la aplicarea sancțiunii, trebuie să se țină cont de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Orice faptă contravențională prezintă un grad de pericol social abstract, specific oricărei fapte contravenționale asemănătoare, precum și un grad de pericol social concret, raportat la împrejurările în care a fost săvârșită fapta, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, la scopul urmărit, la urmarea produsă, precum și la circumstanțele personale ale contravenientului și la celelalte date înscrise în procesul-verbal. Gradul de pericol social abstract este apreciat și stabilit de legiuitor, la momentul incriminării faptei contravenționale și se reflectă în special în modul de sancționare a faptei prevăzut de legiuitor prin actul normativ de incriminare.
Din înscrisurile depuse la dosar, instanța reține că pericolul social al faptei reținute ca fiind săvârșite de către petent este unul ridicat, aducându-se atingere unor norme sociale de o importanță deosebită, respectiv cele privind normele de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, faptul că petentul a refuzat să se legitimeze la solicitarea îndreptățită a unui reprezentant al statului arătând lipsa de considerație pe care acesta a manifestat-o față de instituțiile statului.
În ceea ce privește posibilitatea de înlocuire amenzii cu sancțiunea avertismentului, instanța consideră că scopul educativ, dar și cel preventiv al sancțiunii poate fi atins doar prin aplicarea amenzii în cuantumul stabilit de către agentul constatator, în acest fel asigurându-se atât prevenția generală, cât și cea specială.
Această concluzie se impune și prin antecedența contravențională a petentului, care nu se fală la primul contact cu legea contravențională, astfel cum rezultă din fișa Ecris atașată la dosar, din atitudinea nesinceră a petentului afișată în fața instanței cât și din modul în care a înțeles să săvârșească fapta, în loc public și în vădită stare de ebrietate.
Față de aceste aspecte, în lipsa unor dovezi care să releve împrejurări deosebite de săvârșire a faptei, care să justifice reținerea unui grad de pericol social concret redus al faptei, instanța nu poate reține că în speță s-ar impune reindividualizarea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate.
Așadar, fiind menținută prezumția de validitate și legalitate a procesului verbal contestat, nefiind înlăturată forța probantă de care se bucură acesta, dar fiind înlăturată prezumția de nevinovăție a petentului, căreia într-adevăr i-a conferit relevanță Curtea Europeană a Drepturilor Omului și în materie contravențională, prin oferirea posibilității fiecărei părți implicate în a-și dovedi susținerile și, ținând seama că prin procesul verbal de contravenție acesteia i-a fost aplicată sancțiunea amenzii în mod legal, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța va considera că plângerea formulată de petent împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 25.06.2012 este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge, și implicit va menține procesul verbal de constatare a contravenției.
În temeiul art.275 și următoarele din Codul de procedură civilă, instanța urmează să rețină că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția tardivității formulării plângerii contravenționale invocată de către intimată prin întâmpinare.
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul P. I. domiciliat în B., ., ., județul B. în contradictoriu cu intimata I.P.J.B.-Secția 1 Poliție cu sediul în B., ..2, județul B., împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din 25.06.2012.
Menține procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din 25.06.2012.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Definitivă și irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.02.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. E. LoredanaLaura G.
Red.Tehno.
E., LG, 27.02.2013
2 ex.
| ← Partaj judiciar. Sentința nr. 6887/2013. Judecătoria BACĂU | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3152/2013.... → |
|---|
