Plângere contravenţională. Sentința nr. 2157/2013. Judecătoria BACĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 2157/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 11-03-2013 în dosarul nr. 1828/180/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BACĂU
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 2157/2013
Ședința publică de la 11 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C.
Grefier V. A. B.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent I.P.J.BACĂU-(SECȚIA 6.P..RURALĂ T.-PRIMĂRIA COLONEȘTI) și pe intimat V. A., având ca obiect plângere contravetionala înlocuire amendă cu muncă
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind: - petent - I.P.J.BACĂU-(SECȚIA 6.P..RURALĂ T.-PRIMĂRIA COLONEȘTI) - intimat - V. A.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Instanța, față de lipsa părților lasă cauza la a doua strigare.
La a doua strigare au lipsit părțile.
Instanța constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat și excepții de invocat în temeiul art 150 c.pr.civilă, instanța reține cauza spre judecare.
S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 01.02.2013 sub nr._, petenta IPJ Bacău a solicitat în contradictoriu cu intimat V. A., înlocuirea cu muncă în folosul comunității a amenzii contravenționale de 300 lei, aplicată prin procesul-verbal de contravenție . nr_ din 16.01.2012.
În drept au fost invocate dispozițiile Art. 9 alin. (3) din OG nr. 2/2001.
În susținerea plângerii, petenta a depus la dosar înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal . nr_ din 16.01.2012. încheiat de către IPJ Bacău a fost sancționat intimatul cu amendă contravențională în cuantum de 200 lei.
Din dispozițiile art 9 alin 3 din OG 2/2001 raportat la art 1 din OUG 55/2002 reies condițiile pentru admisibilitatea înlocuirii amenzilor cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității:
- amenda să nu fi fost achitată de către contravenient până la expirarea termenului de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii
- să nu existe posibilitatea executării silite a amenzii neachitate
Din adresa Primăriei Colonești cu nr. 176 din 18.09.2012 rezultă că intimatul nu figurează cu bunuri mobile sau imobile în vederea executării silite, că nu realizează venituri.
Adresa amintită nu formează convingerea instanței că împotriva intimatului a început o executare silită iar titlu executoriu și somația emisă (pentru care nu există o dovadă de comunicare) nu fac dovada că s-a încercat executarea debitului provenit din procesul verbal sus menționat conformă legislației ce reglementează executarea creanțelor bugetare întrucât faptul că nu realizează venituri pe raza comunei Colonești nu semnifică automat faptul că nu există nici o posibilitate în vederea executării silite a sancțiunii aplicate. Apreciind că înlocuirea sancțiunii amenzii cu prestarea muncii în folosul comunității este o situație de excepție, că nu s-a făcut de către petent dovada începerii executării silite, instanța urmează a respinge ca neîntemeiată cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge sesizarea privind pe petent I.P.J.BACĂU-(SECȚIA 6.P..RURALĂ T.-PRIMĂRIA COLONEȘTI) și pe intimat V. A. cu domiciliul în com. COLONEȘTI, ., având ca obiect înlocuire amendă cu muncă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Martie 2013
Președinte, M. C. | ||
Grefier, V. A. B. |
Tehnred.M.C./V.B. 14 Martie 2013
Ex.4
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3469/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4138/2013.... → |
---|