Plângere contravenţională. Sentința nr. 5996/2013. Judecătoria BACĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5996/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 27-09-2013 în dosarul nr. 3919/180/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BACĂU
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 5996/2013
Ședința publică de la 27 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C. D.
Grefier M. Z.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe petent T. I. și pe intimat I. B. PV CP_/04.02.2013, având ca obiect plângere contravetionala
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părtile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care.
In tem.art.94 pct.4 NCPC raportat la art.32 alin.2 din OG 2/2001 instanta constata ca este competenta pentru solutioanrea cauzei.
Nefiind alte cereri de formulat,instanta constata dosarul in stare de judecata si trece la deliberare.
INSTANȚA
-deliberand-
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău sub nr._ /06.03.2013, petentul T. I. a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenție ., n._, încheiat la data de 04.08.2013 de I.P.J. Bacău, solicitând anularea acestuia.
În motivare, petentul a arătat că în procesul-verbal nu este specificată . traversat-o, fiind menționată doar zona Peco-Lukoil. De asemenea, la rubrica unde trebuie specificat „refuză” sau nu „poate să semneze” nu este specificată nicio variantă, ceea ce duce la concluzia că fapta consemnată nu a avut loc nefiind corect încadrată în timp, nu este localizată concret.
În dovedire, petentul a depus copie după procesul-verbal contestat.
I.P.J. Bacău a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii, arătând că aplicarea sancțiunii și întocmirea procesului-verbal de contravenție a fost făcută în mod nemijlocit de agentul constatator și că procesul-verbal conține toate elementele obligatorii, nefiind semnalate incidente din cele prevăzute expres de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 care ar conduce la nulitatea absolută.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție ., nr._, încheiat la data de 24.08.2013 s-a aplicat petentului o amendă contravențională în cuantum de 150 de lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 167 lit. d din H.G. nr. 1391/2006.
S-a reținut în sarcina petentului că în data de 24.02.2013, în calitate de pieton s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis, în zona Peco-Lukoil, deși avea trecere de pietoni la aproximativ 30 m.
Verificând legalitatea procesului-verbal, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, a căror nesocotire atrage nulitatea absolută. În ceea ce privește nulitatea invocată de petent, instanța reține că indicarea locului săvârșirii contravenției este prevăzută în art. 16 din O.G. nr. 2/2001, ceea ce presupune că nulitatea atrasă de nerespectarea acestei obligații este una virtuală, condiționată de dovedirea de către petent a unei vătămări ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului. E adevărat că locul săvârșirii contravenției prezintă importanță mai ales în determinarea instanței competente, dar în cauză s-a precizat că fapta a fost săvârșită în municipiul Bacău, astfel că stabilirea competenței nu este influențată de omisiunea agentului constatator cu privire la numele străzii. Totodată, instanța reține că petentul nu a produs nicio dovadă care să ridice îndoieli cu privire la fapta ce i se impută și cu privire la locul săvârșirii, motiv pentru care instanța apreciază că procesul-verbal este legal întocmit. Nici faptul că nu se precizează că contravenientul refuză sau nu poate să semneze nu este de natură a atrage nulitatea procesului-verbal, agentul constatator încheind actul de sancționare cu respectarea dispozițiilor art. 19 din O.G. nr. 2/2001, respectiv împrejurarea că petentul este în imposibilitate de a semna a fost atestată de un martor.
Pe fondul plângerii, instanța reține în conformitate cu jurisprudența CEDO că procedura de judecată privind contravențiile se supune regulilor prev. de art. 6 din Convenție, inclusiv cele referitoare la sarcina probei, statul trebuind să asigure o protecție procedurală adecvată. Măsurile pozitive pe care statul este obligat a le lua în acest sens constau mai ales în a-l informa pe acuzat, în cel mai scurt termen posibil, despre natura și cauza acuzației ce i se aduce, de a-i acorda timpul și înlesnirile cerute pentru pregătirea apărării, de a-i asigura dreptul de a se apăra el însuși sau beneficiind de asistența unui apărător, de a i se permite audierea martorilor acuzării și de a se obține citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării. Totuși, Curtea în cauza Jussila împotriva Finlandei, după ce operează o distincție între „infracțiuni” ca nucleu dur al dreptului penal și restul „faptelor penale”, altele decât infracțiunile, stabilește că „garanțiile procesual-penale recunoscute de art. 6 din Convenție nu se vor aplica în cazul „faptelor penale”, altele decât infracțiunile, cu toată strictețea.
Fără îndoială că prezumția de nevinovăție garantată de art. 6 par. 2 din Convenție privește și problema sarcinii probei, însă statele părți la Convenție pot stabili în dreptul lor intern diferite reguli procedurale privind sarcina probei, cu atât mai mult cu cât art.6 par. 2 permite existența unor prezumții de fapt sau de drept. În cauza Salabiaku împotriva Franței, Curtea a stabilit că prezumția de nevinovăție nu este una absolută, de vreme ce în fiecare sistem de drept sunt operante prezumții de drept sau de fapt, iar Convenția nu le interzice în principiu, atâta timp cât statele respectă anumite limite și nu încalcă drepturile apărării. Și în cauza A. împotriva României, Curtea constată că finalitatea art.6 din Convenție nu este de a înlătura prezumțiile ca cea de legalitate, din materie contravențională, ci de a determina statele „să includă aceste prezumții în limite rezonabile luând în calcul gravitatea mizei și păstrând dreptul la apărare.”
Având în vedere natura procesului-verbal de contravenție de act administrativ de constatare, instanța consideră că acesta se bucură de prezumția de temeinicie, specifică actelor administrative, înzestrate cu această calitate datorită încrederii în faptul că organul emitent, autoritatea, consemnează exact faptele pe care le constată „ex propriis sensibus”, fără alte adăugiri sau denaturări ale realității. În cauză, instanța apreciază că limita care nu trebuie depășită în folosirea prezumției de temeinicie este dată tocmai de constatarea personală a faptei de către agent, ceea ce nu împiedică însă instanța să administreze toate probele de natură să conducă la aflarea adevărului.
Or, petentul nu a făcut dovada că cele reținute în sarcina sa nu corespund realității, motiv pentru care în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001 va respinge plângerea ca nefondată.
Având în vedere că la data introducerii plângerii era în vigoare art. 36 alin. 2 din O.G. n. 2/2001, instanța va obliga petentul și la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petentul T. I. din B. ./B/4 jud.B. împotriva procesului-verbal ., nr._, încheiat la data de 24.02.2013 de către I.P.J. Bacău ca nefondată.
Obligă petentul la plata sumei de 30 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, ce va fi depus la Judecătoria Bacău.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Septembrie 2013
Președinte, M. C. D. | ||
Grefier, M. Z. |
DM 08.10.2013
M.Z. 09 Octombrie 2013 ex. 4
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 288/2013. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 131/2013. Judecătoria... → |
|---|
