Plângere contravenţională. Sentința nr. 6538/2013. Judecătoria BACĂU

Sentința nr. 6538/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 18-10-2013 în dosarul nr. 6837/180/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BACĂU

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 6538/2013

Ședința publică de la 18 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. C. D.

Grefier M. Z.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe petent G. M. și pe intimat P. L. A MUN BACAU PV BR NR._/23.04.2013, având ca obiect plângere contravetionala .

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părtile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

In tem.art.94 pct.4 NCPC raportat la art.32 alin.2 din OG 2/2001 instanta constata ca este competenta pentru solutionarea cauzei.

Instanta constata ca întampinarea a fost depusa la dosar dupa expirarea termenului legal, astfel incat decade intimata din dreptul de a depune întampinare.

Nefiind alte cereri de formulat,instanta constata dosarul in stare de judecata si trece la deliberare.

INSTANȚA

-deliberand-

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău sub nr._ /08.05.2013, petenta G. M. a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenție ., nr._, încheiat la data de 23.04.2013 de către Poliția locală a municipiului Bacău, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea acestuia și exonerarea de plată a amenzii aplicate.

În motivare, petenta a arătat că în data de 23.04.2013, în jurul orei 1635 și-a găsit autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ imobilizat pe drumul cu sens unic de pe .-vis de Ateneul Bacău, deși parcase regulamentar în zona în care liniile deși continue arătau posibilitatea legală de a parca, fapt dovedit de păstrarea liniilor care confirmă existența locurilor de parcare. Mai arată petenta că instalarea indicatorului invocat de polițistul local s-a făcut „peste N.”, într-un loc care nu este vizibil pentru toți participanții la trafic, fapt care intră în contradicție cu prevederile art. 65 alin. 1 din Anexa nr. 1 la Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002.

De asemenea, cu prilejul deblocării vehiculului a avut obiecțiuni la procesul-verbal, însă agentul constatator nu a dispus consemnarea acestora, așa cum obligă dispozițiile art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001. Totodată, este de neconceput să fie restrânse și limitate în mod abuziv locurile de parcare în condițiile în care numărul mașinilor a crescut surprinzător de mult, iar într-un stat european există obligația pentru toate autoritățile administrației publice de a răspunde cerințelor impuse de interesul social și anume acela de a cea cât mai multe posibilități de parcare și nu de le distruge și pe cele deja existente.

În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 16 alin. 7, art. 31 din O.G. nr. 2/2001, art. 65 alin. 1 din Anexa n. 1 la Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002.

În dovedire, petenta a depus înscrisuri.

Deși plângerea și precizările depuse de petentă au fost comunicate intimatei la data de 25.06.2013, iar aceasta avea obligația de a depune întâmpinare la data de 22.07.2013, intimata Poliția locală Bacău a depus întâmpinare la data de 17.10.2013, astfel că instanța a constatat în temeiul art. 208 NCPC decăderea intimatei din acest drept.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal constatator ., nr._, încheiat la data de 23.04.2013 s-a constatat că vehiculul cu nr. de înmatriculare_ se afla staționat pe . de acțiune a indicatorului „oprirea interzisă”, cu adiționalul „blocări/ridicări autovehicule (vis-a-vis de Ateneu) din mun. Bacău. Față de cele constatate și având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Bacău nr. 233/2006, cu modificările și completările ulterioare s-a dispus aplicarea dispozitivului de blocare la roata stângă/dreaptă față/spate. Se mai precizează că în momentul aplicării dispozitivului de blocare, conducătorul autovehiculului/remorcii nu se afla la fața locului.

Măsura blocării autovehiculelor staționate neregulamentar pe drumurile publice ori pe domeniul public sau privat al municipiului Bacău este reglementată prin Anexa la HCL nr. 233/2006, modificată și completată prin HCL nr. 352/2009 și reprezintă, din punct de vedere juridic, o sancțiune complementară aplicabilă în cazul săvârșirii contravenției prev. de art. 101 alin. 1 pct. 16 din O.U.G. nr. 195/2002 (oprire neregulamentară) și nicidecum o măsură principală administrativă, aplicată de polițistul local. Orice măsură prin care se aplică unei persoane fizice sau juridice o constrângere de natură pecuniară pentru a determina subiectul de drept să se conformeze unei anumite conduite nu poate fi decât o sancțiune, iar faptul că acest lucru se realizează prin măsura blocării roților unui autovehicul nu poate schimba natura juridică a acesteia de sancțiune complementară. De altfel, imobilizarea autovehiculului (iar blocarea roților poate fi considerată o astfel de imobilizare) este prevăzută ca sancțiune complementară de art. 96 lit. d din O.U.G. nr. 195/2002.

Potrivit art. menționat, sancțiunile contravenționale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege și se aplică prin același proces-verbal prin care se aplică și sancțiunea principală a amenzii sau avertismentul. Prin urmare, sancțiunile complementare nu pot avea existență autonomă, ele nu pot fi aplicate decât alături de o măsură contravențională principală. Or, în cauză nu s-a încheiat un proces-verbal de contravenție prin care să se rețină în sarcina petentei săvârșirea contravenției privind staționarea neregulamentară pe drumurile publice, prevăzută de O.U.G. nr. 195/2002 sau în anumite condiții și de diferite Hotărâri ale Consiliului Local, astfel că aplicarea unei sancțiuni complementare în lipsa reținerii unei sancțiuni contravenționale principale este nelegală. Procesul-verbal de constatare ., nr._, încheiat la data de 23.04.2013 nu poate fi considerat proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, dat fiind că nu respectă cerințele esențiale prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, lipsind în primul rând numele contravenientului, având doar valoarea unui înscris constatator al aplicării sancțiunii complementare.

Față de aceste considerente și având în vedere faptul că nu s-a încheiat un proces-verbal de contravenție și nu s-a aplicat o sancțiune principală, instanța va admite plângerea și va anula procesul-verbal contestat ca fiind în mod vădit nelegal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea formulată de petenta G. M. din Bacău . ,. jud.Bacău împotriva procesului-verbal ., nr._, încheiat la 23.04.2013 de Poliția locală a mun. Bacău.

Anulează procesul-verbal sus menționat și exonerează petenta de plata amenzii.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, ce va fi depus la Judecătoria Bacău.

Pronunțată în ședința publică de la 18 Octombrie 2013

Președinte,

M. C. D.

Grefier,

M. Z.

MD 19.11.2013

M.Z. 20.11. 2013 ex.4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 6538/2013. Judecătoria BACĂU