Plângere contravenţională. Sentința nr. 6574/2013. Judecătoria BACĂU

Sentința nr. 6574/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 21-10-2013 în dosarul nr. 6201/180/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr. 6574/2013

Ședința publică de la 21 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. C. P.

Grefier E. L.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petent I.P.J. B. PV . NR._/24.07.2005 și pe intimat V. N., având ca obiect înlocuire amendă cu muncă.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 09.10.2013, care s-au consemnat în încheierea de ședință din acea zi.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub numărul_ /18.04.2013 pe rolul Judecătoriei B. petentul I. B. a solicitat în contradictoriu cu intimatul V. N. înlocuirea amenzii contravenționale aplicate acestuia cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.

În fapt, petentul arată că procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/24.07.2005 i-a fost restituit deoarece amenda aplicată nu a putut fi încasată până la această dată, pe considerentul nedeținerii de bunuri urmăribile de către contravenient și lipsei posibilității încasării debitului și executării silite.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.9 și art.391 din OG nr.2/2001 și Decizia CCR nr.1354/10.12.2008.

Cererea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Legal citat intimatul nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat apărări în scris.

În susținerea cererii, petentul a depus înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/24.07.2005 încheiat de Inspectoratul Județean de Poliție B. intimatul V. N. a fost sancționat cu amendă de 100 lei conform art.2 pct. 33 din Legea nr. 61/1991. Din probele administrate în cauză rezultă faptul că sancțiunea a rămas definitivă prin aceea că împotriva procesului-verbal nu a fost exercitată calea de atac prevăzută de lege, iar amenda nu a fost achitată și nu există posibilitatea executării silite întrucât intimatul nu are venituri sau bunuri urmăribile.

Conform OG 2/2001, art. 391, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată.

În cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore. Hotărârea prin care s-a aplicat sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității este supusă recursului.

Având în vedere starea de fapt prezentată și dispozițiile legale pertinente instanța reține că sunt întrunite condițiile pentru înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea obligării intimatei la prestarea unei activități în folosul comunității. D. pentru care, în condițiile în care numărul mediu de ore prestate lunar de un angajat este potrivit legii de 176 (22 zile, media zilelor lunare lucrătoare înmulțite cu 8, numărul orelor de lucru zilnice), echivalentul unei ore de muncă prin raportare la salariul minim brut lunar pe economie, în prezent 800 lei, este de aprox.5 lei. Împărțind amenda contravențională de 100 lei aplicată intimatului la acest echivalent orar rezultă un număr de 20 de ore.

Având în vedere dispozițiile art.391 alin 2 din OG 2/2001, instanța va admite sesizarea și va dispune înlocuirea amenzii contravenționale de 100 lei aplicată intimatului prin procesul – verbal de constatare a contravenției . nr._/24.07.2005 încheiat de I. B. cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 20 de ore, pe raza comunei Dragomirești, județul V.(potrivit Bazei de date privind evidența informatizată a persoanelor aflată la dispoziția instanței, intimatul are ultimul domiciliul pe raza acestei comune).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite sesizarea formulată de petentul I. B. cu sediul în B., .. 2, jud. B., CUI 4187255în contradictoriu cu intimatul V. N. domiciliat în com. Dragomirești, ., CNP_.

Dispune înlocuirea amenzii contravenționale de 100 lei aplicată intimatului prin procesul – verbal de constatare a contravenției . nr._/24.07.2005 încheiat de I. B. cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 20 de ore, pe raza comunei Dragomirești, județul V..

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21.10.2013.

Președinte,

A. C. P.

Grefier,

E. L.

RED. P.A.C./21.11.2013

TEHNORED. L.E./21.11.2013

4 EX.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 6574/2013. Judecătoria BACĂU