Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 473/2013. Judecătoria BACĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 473/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 06-12-2013 în dosarul nr. 10788/180/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BACĂU
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 473 CC
Ședința din Camera de Consiliu de la 06 Decembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. M. P.
Grefier E. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant E.ON E. ROMÂNIA SA CU SEDIUL PROCESUAL ALES și pe pârât V. I., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată faptul că prezenta cauză se află la primul termen de judecată.
În temeiul art. 250 din Noul Cod de procedură civilă coroborat cu art.265 din Noul Cod de procedură civilă, instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosarul cauzei, apreciind-o ca fiind admisibilă potrivit legii și poate conduce la soluționarea procesului.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cerere înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la data de 19.07.2013 sub nr._ reclamanta E.ON E. ROMÂNIA SA a chemat în judecată pe pârâtul V. I. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâtul la achitarea sumei de sumei de 337,41 lei, din care suma de 317,81 lei cu titlu de contravaloare energie electrică furnizată în perioada mai 2011-ianuarie 2013 și suma de 19,60 lei cu titlu de penalități de întârziere, calculate de la data scadenței până la 11.02.2012.; totodată, reclamanta a solicitat și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.
În motivare, reclamantul a arătat că s-a obligat față de pârât să furnizeze energie electrică la punctul de consum din Pâncești nr.83, ., iar pârâtul și-a asumat obligația corelativă de a achita la termen facturile emise pentru energia consumată. A precizat reclamanta că deși și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract, pârâtul nu a achitat la termen facturile, înregistrând astfel un debit restant de 317,81 lei, la care a calculat și penalități în cuantum de 19,60 lei.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1489, 1530 Cod civil, art. 1025-1032 din Noul Cod de procedură civilă.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar o . înscrisuri: împuternicire, certificat de radiere, certificat de înregistrare E.ON E. ROMÂNIA SA, situație centralizată a datoriilor, situația facturilor neîncasate, centralizator calcul penalități, invitație la conciliere, confirmare de primire, chitanță de plată, facturi fiscale (filele 5-35).
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru de 50 lei.
Procedând conform dispozițiilor art.1028 din Noul Cod de procedură civilă, instanța a comunicat pârâtului V. I. formularul de răspuns însoțit de un exemplar de pe formularul de cerere și înscrisurile depuse de reclamantă, însă pârâtul nu a depus la dosarul cauzei în termenul prevăzut de lege formularul de răspuns completat.
În cauză, instanța a încuviințat și administrat, la cererea reclamantei, proba cu înscrisuri, respectiv cele depuse de aceasta la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, între părți s-au desfășurat relații de natură contractuală prin care reclamanta s-a obligat să furnizeze energie electrică pârâtului la punctul de consum din ., . urmă revenindu-i obligația corelativă de a achita integral și la termen contravaloarea energiei furnizate.
Deși reclamanta nu a depus la dosarul cauzei un contract în formă scrisă, instanța reține că pârâtul nu a contestat existența raporturilor contractuale dintre părți, acordul de voință al părților fiind dovedit prin plata de către acesta din urmă a unor facturi anterioare de consum (chitanța de la fila 17).
În derularea raporturilor contractuale, reclamanta a emis facturile fiscale nr._/27.05.2011, nr._/30.11.2011, nr._/31.01.2012, nr._/31.03.2012, nr._/31.05.2012, nr._/31.07.2012,_/30.09.2012, nr._/30.11.2012 și nr._/31.01.2013 (filele 18-35), în valoare totală de 317,81 lei. La acest debit, reclamanta a calculat și penalități, prin raportare la cuantumul dobânzii legale, în cuantum de 19,60 lei (centralizatorul de la filele 12-13).
Reclamanta a încercat să rezolve litigiul prin conciliere directă, convocând pârâtul la conciliere cu adresa atașată la dosar (filele 14-16).
În drept, în ceea ce privește aplicarea legii în timp, având în vedere că este vorba de raporturi juridice care au luat ființă și s-au derulat sub imperiul vechiului cod civil, instanța apreciază că în speță sunt aplicabile dispozițiile legale ale legii în vigoare la data la care s-au desfășurat, respectiv vechiul cod civil.
Conform dispozițiilor art. 969 din Codul civil convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante iar conform art. 1073 din Codul civil, creditorul are dreptul la îndeplinirea exactă a obligației iar, în caz contrar, are dreptul la dezdăunări.
În ceea ce privește domeniul aplicabil procedurii speciale a cererilor de valoare redusă, instanța reține că potrivit art. 1025 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, procedura cererilor de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.
Potrivit art.1028 din același act normativ, reclamantul declanșează procedura cu privire la cererile cu valoare redusă prin completarea formularului de cerere și depunerea sau trimiterea acestuia la instanța competentă, prin poștă sau prin orice alte mijloace care asigură transmiterea formularului și confirmarea primirii acestuia. Formularul de cerere se aprobă prin ordin al ministrului justiției și conține rubrici care permit identificarea părților, valoarea pretenției, indicarea probelor și alte elemente necesare soluționării cauzei. Odată cu formularul de cerere se depun ori se trimit și copii de pe înscrisurile de care reclamantul înțelege să se folosească.
Conform art.1029 alin.1 și 2, procedura cu privire la cererile cu valoare redusă este scrisă și se desfășoară în întregul ei în camera de consiliu. Instanța poate dispune înfățișarea părților, dacă apreciază acest fapt ca fiind necesar sau la solicitarea uneia dintre părți. Instanța poate să refuze o astfel de solicitare în cazul în care consideră că, ținând cont de împrejurările cauzei, nu sunt necesare dezbateri orale. Refuzul se motivează în scris și nu poate fi atacat separat.
Potrivit art. 1029 alin.3, 4, după primirea formularului de cerere completat corect, instanța va trimite de îndată pârâtului formularul de răspuns, însoțit de o copie a formularului de cerere și de copii de pe înscrisurile depuse de reclamant. În termen de 30 de zile de la comunicarea actelor sus menționate, pârâtul va depune sau trimite formularul de răspuns completat corespunzător, precum și copii de pe înscrisurile de care înțelege să se folosească. Pârâtul poate să răspundă prin orice alt mijloc adecvat, fără utilizarea formularului de răspuns.
Potrivit art.1030 alin.2, în cazul în care nu se primește niciun răspuns de la partea interesată în termenul stabilit la art. 1.029 alin. 4, 6 sau 8, instanța se va pronunța cu privire la cererea principală sau la cererea reconvențională în raport cu actele aflate la dosar.
În temeiul acestor prevederi legale, reținând faptul că pârâtul nu a făcut dovada achitării debitului restant, instanța constată că acțiunea formulată de reclamantă este întemeiată, motiv pentru care o va admite și va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 337,41 lei, din care suma de 317,81 lei cu titlu de contravaloare energie electrică furnizată în perioada mai 2011-ianuarie 2013 și suma de 19,60 lei cu titlu de penalități de întârziere, calculate de la data scadenței până la 11.02.2012.
Constatând că pârâtul a căzut în pretenții, în baza art.453 Cod procedură civilă instanța îl va obliga pe acesta și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea având ca obiect „pretenții-cerere cu valoare redusă” formulată de reclamanta S.C. E.ON E. ROMANIA S.A. cu sediul în mun. Bacău . nr.22, jud.Bacău în contradictoriu cu pârâtul V. I., cu domiciliul în ., ..
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 337,41 lei, din care suma de 317,81 lei cu titlu de contravaloare energie electrică furnizată în perioada mai 2011-ianuarie 2013 și suma de 19,60 lei cu titlu de penalități de întârziere, calculate de la data scadenței până la 11.02.2012.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru.
Executorie de drept.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cale de atac ce se va depune la Judecătoria Bacău.
Pronunțată în ședința publică din 06.12.2013.
Președinte, pt. Grefier plecat la altă instanță
A. M. P. E. B.
semnează Grefier șef,
Red./Tehnored.A.M.P.
4 ex./ 06.01.2014
← Fond funciar. Sentința nr. 4589/2013. Judecătoria BACĂU | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6090/2013.... → |
---|