Somaţie de plată. Sentința nr. 702/2013. Judecătoria BACĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 702/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 29-01-2013 în dosarul nr. 16577/180/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BACĂU
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 702/2013
Ședința publică de la 29 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. C. Țimiraș
Grefier E. T.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe creditor . și pe debitor U. A. M., având ca obiect somație de plată
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată de creditoarea S.C. E. K. ROMÂNIA S.R.L., în contradictoriu cu debitoarea U. A. M. înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la data de 03 11 2012, sub nr. de dosar_/180/2012, s-a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea debitoarei, pe calea somației de plată, la suma de 1494,08 lei, reprezentând: contravaloarea serviciilor de telefonie mobilă prestate debitoarei în baza contractului încheiat în acest sens (494,55 lei), la plata penalităților convenționale pentru fiecare zi întârziere aferent debitului in sumă de 494,55 lei, contravaloarea taxei de reziliere (433 lei) precum și plata cheltuielilor de judecata .
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 39 lei taxă de timbru și 0,30 lei timbru judiciar.
În drept, creditoarea și-a întemeiat cererea pe prevederile O.G. 5/2001 privind procedura somației de plată, O.G. 9/2000, art. 969, art.1066 și urm. Cod civ, art. 379 și 274 Cod proc. civilă.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că între creditoarea cedentă S.C. ORANGE ROMÂNIA S.A. și debitoare s-au derulat raporturi contractuale, fiind încheiat contractul pentru serviciile ORANGE la data de 25 01 2010. Creditoarea S.C. ORANGE ROMÂNIA S.A. a prestat debitoarei servicii de telefonie mobilă, în derularea contractului emițând facturi fiscale atașate în copie la dosar, iar aceasta nu și-a îndeplinit obligația de plată, deși scadența stabilită convențional pentru fiecare factură în parte, a fost depășită.
În susținerea cererii de chemare în judecată, creditoarea a depus copii după facturile pretinse la plată, notificare în vederea concilierii, contractul încheiat cu debitoarea.
Debitoarea legal citată nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat in fața instanței.
In cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma probelor administrate în cauză, instanța reține că acțiunea formulată de creditoare, pe calea somației de plată, este admisibilă in parte pentru următoarele considerente:
În fapt, între S.C. ORANGE ROMÂNIA S.A. în calitate de prestator și U. A. M. în calitate de client, s-au stabilit raporturi contractuale concretizate în contractul de abonament de date mobile seria_/25 01 2010, debitul neachitat în urma prestării serviciilor fiind în valoare de 494,55 lei, conform facturilor depuse la dosar. Contractul depus la dosar face dovada deplină a raporturilor stabilite între părți și a asumării obligației de plată de către debitor. Reclamanta are calitatea de cesionară a creanțelor S.C. ORANGE ROMANIA S.A. față de debitele rezultate ca urmare a încheierii contractului de telefonie mobilă, conform înscrisurilor atașate la dosar.
Potrivit art. 1 din O.G. 5/2001 procedura somației de plată se desfășoară, la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin înscris ori alt mod admis de lege și care atestă drepturi și obligații privind executarea unor servicii, lucrări ori alte prestații.
Din textul enunțat anterior, instanța reține că sumele reprezentând contravaloarea serviciilor de telefonie mobilă prestate și neachitate sunt certe, lichide și exigibile, fiind stabilite printr-un înscris recunoscut de debitor.
În conformitate cu dispozițiile art. 1361 cod civil principala obligație a debitorului, în calitate de beneficiar al serviciilor furnizate de creditoare, este aceea de plată a prețului la ziua și locul determinat în contract (scadență la 14 zile calendaristice de la data emiterii facturii). Față de aceste prevederi coroborate cu dispozițiile articolului 969 C.Civ., care stipulează faptul că toate convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, instanța, având în vedere facturile fiscale depuse, constată faptul că debitoarea nu și-a îndeplinit obligația asumată prin contract, prin acordul său de voință, neexistând dovezi privind stingerea plății.
Având în vedere dreptul creditoarei de a obține îndeplinirea exactă a obligației, în conformitate cu dispozițiile articolului 1073 C.civ., instanța consideră temeinică acțiunea reclamantei cu privire la obligarea debitoarei la achitarea debitului.
In temeiul dispozițiilor O.G. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, instanța va obliga debitoarea și la plata către creditoare a dobânzii legale calculate asupra debitului, începând cu data scadenței facturilor și până la 27 10 2012.
In ceea ce privește taxa de reziliere pretinsă, precum și penalitățile convenționale ce fac obiectul capătului doi și patru din cererea de chemare în judecată, instanța reține că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate enunțate de O.G. 5/2001, nefiind însușite de către debitoare.
Astfel debitoarea a încheiat cu creditoarea contractul de abonament de date mobile seria_/25 01 2010 semnând aceste înscrisuri in calitate de beneficiar a serviciilor.
Insă niciunul dintre aceste documente nu precizează cuantumul penalităților de întârziere și nici pe cel al taxei de reziliere, punctul 5 din contract făcând referire la penalități de întârziere conform TCG. Ori deși se prezumă că acest înscris intitulat TCG exista la data semnării contractului și ar fi putut fi însușit de către debitoare prin semnare, nu s-a făcut această dovadă, la dosar neexistând înscrisul intitulat Termeni și Condiții Generale (TCG).
Prin urmare, instanța constată că acestea impun administrarea unui probatoriu mai amplu asupra fondului dreptului, verificări incompatibile cu procedura specială a somației de plată.
Fiind în culpă procesuală în temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, instanța urmează a dispune obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată, ocazionate de desfășurarea procesului și dovedite în cauză, constând in taxă de timbru și timbru judiciar, în cuantum de 39,30 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea privind pe creditor . SRL cu sediul în București, ..9-9 A, sector 2 în contradictoriu cu debitoarea U. A. M. domiciliată în munic. Bacău, ..1,., . .
Somează debitoarea ca in termen de 30 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii să plătească creditoarei suma de 494,55 lei debit principal ( c/val servicii prestate și neachitate ) și 71,98 lei dobânzi legale.
Respinge pretențiile reprezentând c/val penalități și taxă de reziliere, ca nefondate.
Obligă debitoarea să plătească creditoarei suma de 39,30 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de acțiune în anulare pentru debitoare în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Ianuarie 2013.
Președinte, C. C. Țimiraș | ||
Grefier, E. T. |
red. CCȚ/11.02.2013
Tehnored .
Ex.4
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1192/2013.... | Somaţie de plată. Sentința nr. 1652/2013. Judecătoria BACĂU → |
---|