Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 5769/2013. Judecătoria BACĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 5769/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 19-09-2013 în dosarul nr. 11312/180/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BACĂU
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5769
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN: 19.09.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: M. M. L.
GREFIER: I. E.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect „perfectare convenție de vânzare-cumpărare”, acțiune formulată de reclamanta M. T. în contradictoriu cu pârâtul C. I. .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta asistată de avocat N. M., lipsă fiind pârâtul.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:
Avocat N. M. pentru reclamantă nu are alte cereri.
Nemaifiind alte probe de administrat, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Avocat N. M. pentru reclamantă solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, să se dispună perfectarea vânzării cumpărării cu privire la suprafețele de teren de 900 m.p. și 300 m.p. cu vecinătățile indicate în cererea de chemare în judecată. Nu solicită cheltuieli de judecată.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
INSTANȚA
Deliberând
Asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea adresată Judecătoriei Bacău la data de 21.08.2012 și înregistrată sub nr._, reclamanta M. T. a chemat in judecată ca pârâtul C. I. pentru ca prin hotărâre judecătorească să se perfecteze convenția de vânzare cumpărare încheiată la data de 5 august 2012 între C. I. în calitate de vânzător și reclamantă in calitate de cumpărător cu privire la suprafețele de 900 mp cu vecinătățile B. D., T. M., Contu A. și M. T. și suprafața de 300 mp teren extravilan situat în . cu vecinătăți: M. T., Ghengheș N., Tamașa M. .
În motivarea cererii arată că pârâtul nu se prezintă la notariat pentru a încheia contractul în formă autentică.
Cererea a fost legal timbrată.
Deși legal citat, pârâtul nu s-a prezentat în fața instanței pentru a formula apărări și pentru a propune probe.
In cauză s-a administrat proba cu inscrisuri, interogatoriu, expertiză tehnică in specialitățile topocadastru, proba testimonială, fiind audiați ca martori B. E. și B. P..
Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarea situație de fapt:
Între C. I. in calitate de vânzător și reclamanta M. T. in calitate de cumpărător s-a încheiat la data de 5 august 2004 convenția sub semnătură privată intitulată Contract de vânzare cumpărare prin care părțile au convenit vânzarea cumpărarea suprafeței de 300 mp teren situat in . M. T., Ghengheș N., Tamașa M. in schimbul prețului de 100 lei și a suprafeței de 900 mp cu vecinătățile B. D., T. M., Contu A. și M. T. in schimbul prețului de 200 lei.
Ulterior, prin sentința civilă nr 3050/2012 pronunțată în dosarul_/180/2007* s-a dezbătut partajul succesoral după defuncții C. I. și C. M.. Prin sentința civilă sus menționată s-au reținut la masa de partaj terenurile din TP_/01.03.1995, fiind atribuit lui Cordale I. lotul nr 4, în componența căruia au intrat și suprafețele de teren de 300 mp teren situat in extravilanul ./19 cu vecinătăți stabilite potrivit anexei 3 la raportul de expertiză și de 900 mp situat in extravilanul ./58 cu vecinătăți stabilite potrivit anexei 4 la raportul de expertiză efectuat în dosarul de partaj.
Martorul B. E. a declarat că în anul 2004 a fost martor la încheierea convenției între părți, că a fost de față la momentul predării prețului și arată că din momentul încheierii convenției suprafețele de teren sunt stăpânite de reclamantă. Aceleași aspecte sunt arătate și de martora B. P..
Prin raportul de expertiză tehnică C. N. s-a constatat că suprafețele de teren solicitate prin cererea de chemare în judecată provin din sentința civilă nr 3050/2012 pronunțată în dosarul_/180/2007 . Expertiza a identificat deasemenea terenul de 900 mp situat in extravilanul ./58, în punctul „ La Nuci” prezentați în anexa la raportul de expertiză C. N. pe poligonul punctelor 1-2-3-4-1, cu vecinătăți la N B. D., la E T. M., la S: Contu A., la V M. T.. Suprafața de teren de 300 mp teren situat in extravilanul ./19 cu vecinătăți stabilite potrivit anexei 3 la raportul de expertiză efectuat în dosarul de partaj nr_/180/2007*, a fost identificată prin raportul de expertiză T. M. efectuat în dosarul de partaj nr_/180/2007*, ca fiind conturată pe anexa 3 prin punctele 11-12-13-10-11, cu vecini: la N T. M., la est: C. M., la sud M. T., la vest Ghimghiș Mița.
Instanța are in vedere că pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare și prin care instanța să suplinească acordul uneia din părți la încheierea în formă autentică a unui înscris sub semnătură privată este, în principiu, admisibilă, în condițiile art. 1669 din Noul Cod Civil. Astfel, pentru admiterea acțiunii in perfectare vânzare cumpărare, instanța trebuie să verifice la data pronunțării hotărârii îndeplinirea cumulativă a tuturor condițiilor de valabilitate ale contractului de vânzare cumpărare enumerate in art. 1179 Noul Cod Civil: capacitatea de a contracta, consimțământul, obiectul determinat și licit și cauza licită și morală.
Din probele administrate rezultă că părțile au avut capacitatea de a contracta și și-au exprimat consimțământul in ceea ce privește încheierea vânzării cumpărării; de asemenea cauza convenției este una licită.
Cat privește obiectul contractului, acesta cuprinde pe de o parte, prețul care trebuie să fie sincer și serios și bunul vândut care trebuie să se afle in proprietatea vânzătorului.
Instanța apreciază că prețurile așa cum sunt stipulate in cele două convenții, de 100 lei, respectiv 200 lei apar ca fiind serioase, având în vedere calitatea de frați a părților și anul încheierii convenției; de asemenea, așa după cum rezultă din probatoriul administrat, aceste sume au fost remise de către reclamantă vânzătorului.
In ceea ce privește proprietatea asupra bunurilor vândut, instanța are in vedere că terenurile sunt atribuite pârâtului prin sentința civilă nr 3050/2012 pronunțată în dosarul_/180/2007*.
Convenția sub semnătură privată ce fac obiectul prezentei cauze au valoarea unor promisiuni de vânzare, acestea fiind perfecte doar in situația admiterii acțiunii.
Instanța reține din probele administrate că reclamanta a intrat in posesia terenurilor după încheierea convenției și coroborând această împrejurare cu faptul plății prețului rezultă că acestea s-au executat in fapt, prescripția dreptului la acțiune fiind astfel întreruptă.
In consecința, in raport de considerentele arătate in cele ce preced, constatând că in speță sunt întrunite condițiile de validitate ale contractului de vânzare cumpărare, instanța va admite acțiunea și va perfecta convenția de vânzare cumpărare încheiată la data de 5.08.2004 cu privire la suprafețele de teren de 900 mp situat in extravilanul ./58, în punctul „ La Nuci” prezentați în anexa la raportul de expertiză C. N. pe poligonul punctelor 1-2-3-4-1, cu vecinătăți la N B. D., la E T. M., la S: Contu A., la V M. T. și suprafața de teren de 300 mp teren situat in extravilanul ./19 identificată prin raportul de expertiză T. M. efectuat în dosarul de partaj nr_/180/2007*, ca fiind conturată pe anexa 3 prin punctele 11-12-13-10-11, cu vecini: la N T. M., la est: C. M., la sud M. T., la vest Ghimghiș Mița.
Cu privire la cheltuielile de judecată, cererea reclamantei va fi admisă în măsura în care s-a făcut dovada cheltuielilor reprezentând taxă de timbru, și onorariu expert.
Pentru aceste considerente,
In numele legii
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta M. T. domiciliată în comuna Prăjești, . în contradictoriu cu pârâtul C. I. domiciliat în C., ., ., ., județul C. .
.
Perfectează convenția de vânzare cumpărare încheiată la data de 5.08.2004 intre C. I. in calitate de vânzător și M. T. in calitate de cumpărătoare cu privire la suprafețele de 900 mp situat in extravilanul ./58, în punctul „ La Nuci” prezentați în anexa la raportul de expertiză C. N.( ce face parte integrantă din prezenta hotărâre) pe poligonul punctelor 1-2-3-4-1, cu vecinătăți la N B. D., la E T. M., la S: Contu A., la V M. T. și suprafața de teren de 300 mp teren situat in extravilanul ./19 identificată prin raportul de expertiză T. M. ( ce face parte integrantă din prezenta hotărâre) efectuat în dosarul de partaj nr_/180/2007*, ca fiind conturată pe anexa 3 prin punctele 11-12-13-10-11, cu vecini: la N T. M., la est: C. M., la sud M. T., la vest Ghimghiș Mița.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 832 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.09.2013.
Președinte
M. M. L.
Grefier
I. E.
Red. M.M.L. 20.09.2013
Tehn. I.E. 01.10.2013
4 ex.
← Partaj judiciar. Sentința nr. 7673/2013. Judecătoria BACĂU | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5405/2013.... → |
---|