Plângere contravenţională. Sentința nr. 7254/2013. Judecătoria BACĂU

Sentința nr. 7254/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 27-11-2013 în dosarul nr. 9327/180/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BACĂU

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 7254/2013

Ședința publică de la 27 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. I. Ș.

Grefier G. P.

Pe rol se află pronunțarea cauzei civile ce are ca obiect plângere contravențională formulată de petenta S.C. E. .. împotriva procesului – verbal . nr._ încheiat la data de 25.03.2013 de intimat I. T. DE MUNCĂ BACĂU.

Dezbaterile în fond au avut loc la data de 20.11.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care instanța, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 27.11.2013, când a dispus următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău, sub nr._ /20.06.2013(dată plic 19.06.2013), petenta S.C. E. .. a solicitat anularea procesului – verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ încheiat la data de 25.03.2013 de intimat I. T. DE MUNCĂ BACĂU.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că la sediul din mun. Bacău, ., . afișat procesul-verbal de contravenție. Întrucât procesul-verbal a fost emis la data înscrisă în acesta, iar comunicarea prin afișare a avut loc după mai mult de o lună, executarea sancțiunii s-a prescris, în temeiul art.14 alin.1 din OG nr.2/2001. Petenta a mai arătat că procesul-verbal și anexele conțin greșeli de redactare. La descrierea faptei se arată că petenta nu a făcut dovada îndeplinirii măsurilor dispuse prin procesul-verbal de contravenție nr._/11.12.2013, iar în procesul-verbal de control nr._ din 25.03.2013 este indicat greșit sediul petentei, în loc de ., . ., ., în anexa nr.8 la pv nr._ este trecută ca dată de emitere 25.03.2012, în loc de 25.03.2013, în același înscris fiind trecute încă de două ori date greșite.

Plângerea nu a fost motivată în drept.

Plângerea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru, potrivit art.36 din OG2/2001.

Intimatul a depus la dosar întâmpinare, însă cu depășirea termenului stabilit potrivit art.201 alin.1 și 201 alin.5 NCPC, prin care a invocat excepția tardivității formulării plângerii(excepție de ordine publică), motivat de faptul că procesul-verbal a fost comunicat petentei la data de 23.04.2012(corect fiind însă 2013) potrivit dovezii de comunicare prin afișare, comunicarea anterioară prin poștă cu confirmare de primire înapoindu-se.

Analizând actele și lucrările dosarului, sub aspectul excepției tardivității, invocate de intimat, ce se analizează cu prioritate, instanța reține în fapt următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ încheiat la data de 25.03.2013 de intimat I. T. DE MUNCĂ BACĂU, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 5000 lei, în temeiul art.23 alin.1 lit.b din Legea nr.108/1999, întrucât în urma controlului efectuat în data de 23.03.2013 la sediul societății din mun. Bacău, ., jud. Bacău, s-a constatat că petenta nu a făcut dovada îndeplinirii măsurilor dispuse de inspectorii de muncă prin procesul-verbal de control nr._ din 11.12.2013 la termenele stabilite de aceștia.

Procesul-verbal a fost întocmit la data de 25.03.2013 și a fost comunicat petentei la data de 23.04.2013, astfel cum rezultă din procesul-verbal de afișare(fila 28), operațiunea de comunicare realizându-se prin afișare, atestată de un martor, respectându-se dispozițiile art.27 din OG 2/2001.

Conform art.27 din OG 2/2001, „comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului, operațiunea de afișare consemnându-se într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor”.

Cu înscrisul depus la fila 29 dosar, intimata a dovedit faptul că s-a încercat comunicarea procesului-verbal, prin poștă, cu confirmare de primire, însă a expirat termenul de păstrare a corespondenței, astfel încât s-a procedat la afișarea procesului-verbal.

Potrivit deciziei nr. 10/2013 a ÎCCJ pronunțată într-un recurs în interesul legii, operațiunea de afișare este subsidiară comunicării procesului – verbal prin poștă cu confirmare de primire, împrejurare dovedită în cauza de față de intimat.

Petentul nu a făcut dovada contrară celor consemnate în cuprinsul procesului-verbal de afișare, iar comunicarea procesului-verbal atacat respectă prevederile legale, de la data de 23.04.2013 urmând a se calcula termenul prevăzut de art.31 alin.1 din OG 2/2001.

De asemenea, instanța reține că și în situația în care s-ar confirma susținerile reprezentantului petentei potrivit cărora martorul din procesul-verbal de afișare ar fi salariat al intimatei, operațiunea de afișare nu este viciată, nefiind prevăzută vreo interdicție în ceea ce privește persoana martorului la afișare. Nu s-a dovedit nici faptul că martorul la afișare ar avea calitatea de agent constatator și în plus, incompatibilitatea de a semna ca martor a unui alt agent constatator vizează procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, iar nu procesul-verbal de afișare.

Totodată, în procesul-verbal de afișare se menționează faptul că sediul petentei este în mun. Bacău, ., etj.1, ceea ce indică faptul că s-a făcut identificarea corectă și completă a locului afișării, neindicarea etajului și la punctul nr.2 din procesul-verbal de afișare neviciind procedura. Instanța reține și faptul că în cuprinsul plângerii, petenta a afirmat că la sediul din mun. Bacău, ., . afișat procesul-verbal de contravenție. Totodată, petenta nu a fost în măsură să indice în concret o altă dată la care apreciază că s-ar fi realizat comunicarea și nu a înțeles să se înscrie în fals împotriva procesului-verbal de afișare.

Potrivit art.31 alin.1 din OG 2/2001, „împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia”.

Cum plângerea contravențională a fost depusă la poștă la data de 19.06.2013, rezultă că s-a depășit cu mult termenul de 15 zile, calculat de la data afișării, respectiv 23.04.2013.

Având în vedere toate aceste considerente, instanța urmează a admite, în temeiul art. 31 alin.1 din OG 2/2001 excepția invocată intimat și, pe cale de consecință, va respinge plângerea contravențională, ca fiind tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția tardivității plângerii, invocată de intimat.

Respinge plângerea formulată de petenta S.C. E. .., cu sediul în mun. Bacău, ., ., ORC J_, CUI_, împotriva procesului – verbal . nr._ încheiat la data de 25.03.2013 de intimat I. T. DE MUNCĂ BACĂU, cu sediul în mun. Bacău, ., nr. 63A, județul Bacău, ca tardiv formulată.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Bacău.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.11.2013.

Președinte,

R. I. Ș.

Grefier,

G. P.

Tehn. Ș.R.I./P.G.

21.12./23.12.2013

4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 7254/2013. Judecătoria BACĂU