Pretenţii. Sentința nr. 1051/2013. Judecătoria BACĂU

Sentința nr. 1051/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 06-02-2013 în dosarul nr. 4822/180/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BACĂU

JUDEȚUL BACĂU

SENTINȚA CIVILĂ NR.1051

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 06.02.2013

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE: L. I. E.

GREFIER: R. O. A.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect “ pretenții “ formulată de reclamantul U. I. în contradictoriu cu pârâta B. S..

La apelul nominal facut in sedinta publica au răspuns av.P. M. din Baroul Bacău pentru reclamant și pârâta, lipsă fiind reclamantul.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art.87 și următoarele C..

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.

Av.P. M. precizează că înțelege să invoce dispozițiile art.250 alin.1 ind.3 C..

Instanța, având în vedere că prezenta cauză nu se află în stare de amânare fără discuții, lasă cauza la a 2-a strigare.

La a 2-a strigare a cauzei la ordine, au răspuns av.P. M. din Baroul Bacău pentru reclamant și pârâta, lipsă fiind reclamantul.

Instanța acordă cuvântul părților asupra excepției de perimare.

Av.P. M., având cuvântul, solicită respingerea excepției perimării prezentei cereri de chemare în judecată. Precizează că prezenta cauză are legătură strânsă cu dosarul nr._ pentru care s-au solicitat daunele morale motiv pentru care s-ar impune suspendarea judecății și nicidecum perimarea. Solicită instanței să aibă în vedere faptul că nu se poate reține vreo culpă în sarcina reclamantului astfel încât să fie invocată excepția de perimare ci în sarcina pârâtei care a făcut tot felul de cereri la dosar pentru a împiedica cursul normal al judecății, respectiv a formulat cerere de recuzare împotriva judecătorului, împotriva expertului, a formula cerere de ajutor public judiciar etc. Precizează că dosarul nr._ a fost înaintat la P. pentru verificarea falsurilor din înscrisuri, dosar care a fost înregistrat sub nr.5712/P/2012 și care a fost soluționat în sensul că s-a dat neînceperea urmării penale, astfel încât acesta urmează a se întoarce în instanță putut fi posibilă astfel reluarea judecății.

Pârâta, având cuvântul, solicită admiterea excepției de perimare a prezentei cauze.

Av.P. M., având cuvântul, precizează că nu se imoune perimarea prezentei creri atâta timp cât nu se poate reține vreo culpă în sarcina reclamantului și nici a instanței. Invocă în acest sens dispozițiiloe art.248 C..

Instanța învederează d-nei av.P. M. că prezenta cauză a fost suspendată în temeiul dispozițiilor 242 alin.1 pct.1 C..

Pârâtă, având cuvântul, arată că i s-a comunicat de la CSM că prezenta cauză este perimată. De asemenea aeară că mai sunt 3 acțiuni penale formulate împotriva reclamantului.

Av.P. M., având cuvântul, arată că dosarul civil se supendă automat în momentul în care se formulează o acțiune penală.

S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.

INSTANȚA

- deliberând -

Asupra acțiunii civile introduse de reclamantul U. I. în contradictoriu cu pârâta B. S. înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.03.2011 având ca obiect “ pretenții “.

Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 28.09.2011 când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art.242 alin.1 pct.21 Cod pr. civilă

Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu;

Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;

Instanța, în baza art.248 și urm Cpciv, urmează a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția de perimare a cererii de chemare în judecată.

Constată perimată acțiunea civilă formulată de reclamantul U. I. domiciliat în mun.Bacău ./C/13, jud.Bacău în contradictoriu cu pârâta B. S. domiciliat în mun.Bacău . . nr.4, jud.Bacău.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 06.02.2013.

P. Pt. GREFIER

L. I. E. în c.m. semnează GREFIER-ȘEF

M. E.

Red. L./Techn.R.O.A/ 08.02.2013/ ex.2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 1051/2013. Judecătoria BACĂU