Plângere contravenţională. Sentința nr. 895/2013. Judecătoria BACĂU

Sentința nr. 895/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 04-02-2013 în dosarul nr. 13509/180/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BACĂU

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR: 895

Ședința publică din data de 04.02.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE Dolgoș P. D.

Grefier V. C. A.

Pe rol judecarea cauzei civile formulată de către petenta . în contradictoriu cu intimata POLIȚIA M. BACĂU având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În baza art.104 alin.13 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești se lasă dosarul la a doua strigare, față de lipsa părților. Se reia dosarul la a doua strigare, iar la apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat și având în vedere faptul că ambele părți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și în temeiul art.150 C.pr.civ a reținut cauza spre soluționare.

INSTANȚA

-deliberând-

La data de 1.10.2012 s-a înregistrat sub nr._ pe rolul Judecătoriei Bacău plângerea contravențională formulată de petenta . împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/17.09.2012 în contradictoriu cu intimata POLITIA M. BACAU .

Plângerea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.

În motivarea plângerii petenta a arătat în esență ca a fost amendata întrucât depozitul situat pe . asigurat cu sistem de alarmă conectat la dispeceratul unei societăți de pază și nu are montat sistem de televiziune cu circuit închis. Consideră că nu se face vinovată de cele reținute întrucât spațiul este închiriat iar obligația legală de a monta aceste sisteme revine proprietarului spațiului. În subsidiar a solicitat înlocuirea amenzii cu avertisment.

În drept a invocat art. 7 și 31 din OG 2/2001.

Petenta nu a solicitat probe, anexând cererii procesul verbal contestat .

Intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată. A arătat că la data de 17.09.2011 ora 10.20 s-a constatat ca petenta nu a asigurat punctul de lucru situat in Bacău, .-4, împotriva efracției și sustragerii de bunuri, cu sistem de alarmă conectat la dispeceratul unei societăți de pază și nu are montat sistem de televiziune cu circuit închis. Depozitul respectiv a fost spart de către autori necunoscuți în data de 16.09.2012, respectiv în data de 11.06.2012.

În drept a fost invocat Legea nr. 333/2003.

A fost anexat întâmpinării copie dupa procesul verbal contestat si dovezile de comunicare.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._/17.09.2012, petenta . a fost sancționata cu amendă contravențională în sumă de 3000 lei in temeiul art. 3 alin 3 raportat la art. 28 alin 3-5 din Legea 333/2003, sancționata de art. 61 lit b, reținându-se în sarcina sa că la data de 17.09.2012, s-a constatat ca petenta nu a asigurat punctul de lucru situat în Bacău, .-4, împotriva efracției și sustragerii de bunuri, cu sistem de alarmă conectat la dispeceratul unei societăți de pază și nu are montat sistem de televiziune cu circuit închis.

Conform art 3 alin 3 din legea 333/2003, la unitățile unde nu este posibilă realizarea unui sistem de pază organizat, conducătorii acestora sunt obligați să execute împrejmuiri, grilaje, obloane, încuietori sigure, iluminat de securitate, sisteme de alarmă sau alte asemenea mijloace necesare asigurării pazei și integrității bunurilor.

Analizând procesul verbal prin prisma argumentelor invocate de petenta, instanța urmează a reține următoarele:

Potrivit art. 1 din OG nr.2 /2001 “constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege […]”.De asemenea, potrivit art. 1169 C.civ., cel care face o propunere înaintea judecății trebuie sa o dovedească. În materie contravențională procesul verbal de contravenție face dovada deplină cu privire la starea de fapt și de drept reținută, până la proba contrarie.

Din probatoriul administrat în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosar, coroborate cu susținerile exprimate de contestatoare rezultă, că aceasta se face vinovata de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, nu a asigurat punctul de lucru situat in Bacau, .-4, împotriva efracției și sustragerii de bunuri, în conformitate cu dispozițiile art. 28 din lege.

Susținerile petentei referitoare la faptul că proprietarul spațiului avea obligația montării sistemelor de alarmă nu poate fi primită, întrucât potrivit art. 2 din Legea 333/2003, obligația asigurării pazei bunurilor aparține entității care deține bunuri și valori în respectivele spații .

Prin urmare, întrucât petenta nu a probat o altă situație de fapt decât cea reținută de către agentul constatator și nu există alte elemente care să formeze convingerea instanței că procesul verbal atacat ar fi netemeinic sau nelegal, urmează să mențină procesul-verbal ca legal și temeinic.

Cu privire la individualizarea sancțiunii, instanța are în vedere că aceasta respectă exigențele art. 5 alin. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, sancțiunea stabilită fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, în condițiile în care petenta nu este la prima abatere.

Având în vedere toate aceste considerente instanța va respinge plângerea formulată ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația formulată de petenta S.C. S. G. SRL, cu sediul în Felnac, nr.1000, județul A. și la C.. de Avocat C. D. M. în A. Bld V. M., nr.33-35, . în contradictoriu cu intimata Poliția Locală a M. Bacău, ca nefondată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 4.02.2013

Președinte, Grefier,

Dolgoș P. D. V. C. A.

Red. DPD/ dact. V.C.A

04.03/05.03.2013

5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 895/2013. Judecătoria BACĂU