Pretenţii. Sentința nr. 1660/2013. Judecătoria BACĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 1660/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 22-02-2013 în dosarul nr. 17941/180/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BACĂU, JUDEȚUL BACĂU
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1660/2013
Ședința publică de la 22 FEBRUARIE 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. B.
GREFIER: L. R. V.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamantul E.ON E. ROMANIA S.A. și pe pârâtul CIOROABA E., având ca obiect PRETENȚII.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile. Conform art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, instanța lasă dosarul la sfârșitul ședinței, pentru o nouă strigare, în ordinea listei.
La a doua strigare a cauzei, lipsesc părțile, însă reclamantul a solicitat prin cererea de chemare în judecată, judecarea cauzei în lipsa părților (fila 6 dosar).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că:
a) dosarul se află la primul termen de judecată;
b) părțile au fost citate, dovada de îndeplinire a procedurii de citare fiind restituită cu mențiunea semnat de către funcționarul însărcinat cu primirea corespondenței, iar pârâta prin afișare.
c) s-au depus la dosar de către reclamantă înscrisuri: taxă judiciară de timbru de 2 lei și timbru judiciar de 0,30 lei, împuternicire, încheiere de autentificare, facturi.
1. Instanța pune în discuție excepția lipsei dovezii calității de reprezentant legal al reclamantului. Instanța constată că s-au depus înscrisuri din partea reclamantei, dar nu s-a făcut dovada calității de reprezentant legal al reclamantului.
Instanța rămâne în pronunțare pe excepția invocată.
INSTANȚA
- Obiectul cererii
Prin cererea înregistrată la data de 27.12.2012 pe rolul Judecătoriei Bacău, reclamantul E.ON E. ROMÂNIA SA a solicitat obligarea pârâtului C. E. la plata sumei de 680,61 de lei, reprezentând contravaloarea facturilor emise pentru consumul de gaze și penalități de întârziere pentru neplata la termen a facturilor.
Au fost anexate înscrisuri.
2. Apărările formulate de pârât
Pârâtul nu a depus întâmpinare și nici nu a formulat apărări.
3. Dreptul aplicabil: Codul de procedură civilă
ART. 83 alin.3
Reprezentantul legal va alătura copie legalizată de pe înscrisul doveditor al calității sale.
ART. 161
… când reprezentantul părții nu face dovada calității sale, se poate da un termen pentru împlinirea acestor lipsuri.
Dacă lipsurile nu se împlinesc, instanța va anula cererea.
4. Motivarea soluției
Din interpretarea art. 83 alin.3 și art.161 alin.1 Cod procedură civilă, reiese că reprezentantul legal al părții trebuie să facă dovada calității sale de reprezentant, sub sancțiunea anulării cererii. În lipsa unei distincții făcută de legiuitor, această cerință trebuie îndeplinită atât în cazul în care partea este o persoană fizică, cât și în cazul în care partea este o persoană juridică.
În speța de față, reclamantul este o persoană juridică, care are un reprezentant legal. Reclamantul a fost citat la data de 14.01.2013 cu mențiunea de a depune până la data de 01.02.2013, sub sancțiunea anulării cererii, conform art. 161 alin.2 Cod procedură civilă, dovada calității de reprezentant legal al reclamantului, potrivit art. 83 alin.3 Cod procedură civilă.
Instanța constată că reclamantul nu a depus până la acest termen dovada solicitată, drept pentru care, în temeiul art. 161 alin.2 Cod procedură civilă, va admite excepția lipsei dovezii calității de reprezentant legal al reclamantului și va anula cererea.
5. Calea de atac: codul de procedură civilă
ART. 299
(1) Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului. Dispozițiile art. 282 alin. 2 sunt aplicabile în mod corespunzător.
ART. 282^1
Nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță … în litigiile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști… .
Potrivit art. 299 alin1 și art. 2821 alin.1 Cod procedură civilă, hotărârile date fără drept de apel, cum sunt cele date în litigii cu valoare de până la 100.000 lei inclusiv, sunt supuse recursului. Valoarea obiectului cererii este de 680,61 de lei, deci hotărârea dată în această cauză este supusă recursului.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei dovezii calității de reprezentant legal al reclamantului, invocată de instanță din oficiu.
Anulează cererea având ca obiect pretenții, formulată de reclamantul E.ON E. ROMÂNIA SA, cu sediul ales în Bacău, . nr. 22, jud. Bacău, în contradictoriu cu pârâtul C. E., cu domiciliul în Bacău, ., ., jud. Bacău.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 22.02.2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red. Jud. AB 13.03.2013, 4 ex.
Se comunică 1 ex. reclamantului și 1 ex pârâtului
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4948/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5615/2013.... → |
---|