Rezoluţiune contract. Sentința nr. 6369/2013. Judecătoria BACĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 6369/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 14-10-2013 în dosarul nr. 5623/110/2011
Dosar nr._
Perimare
ROMANIA
JUDECATORIA BACAU
SENTINȚA CIVILĂ NR.6369
Ședința publică din: 14.10.2013
Instanța constituita din:
P.: Dolgoș P. D.
Grefier: Vasiluta C. A.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile ce are ca obiect –rezoluțiune contract-acțiune formulată de reclamanta U. A. TERITORIALĂ A COMUNEI LUZI CĂLUGĂRA în contradictoriu cu pârâta . BACĂU.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru pârâtă, Pilat E. B. în calitate de administrator, identificată cu CI . nr._, lipsă fiind reclamanta.
Procedura legal îndeplinită.
Grefierul de ședință referă instanței că a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedură, procesul fiind suspendat la data de 18.06.2012.
Instanța în temeiul art.248 C.pr.civ. invocă din oficiu excepția perimării prezentei cauze și pune în discuție această excepție.
Reprezentantul pârâtei cu privire la excepția perimării, lasă la aprecierea instanței.
Instanța rămâne în pronunțare pe excepția perimării.
INSTANȚA
Deliberând asupra acțiunii civile introduse de reclamanta U. A. Teritorială a Comunei Luizi Călugăra în contradictoriu cu pârâta . Bacău, înregistrată pe rolul acestei instanței la data de 21.03.2011, având ca obiect rezoluțiune contract.
Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 18.06.2012, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art.242 alin.1 C.pr.civ. față de lipsa părților.
Văzând că în conformitate cu dispozițiile art.248 C.pr.civ orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art.252 C.pr.civ. perimarea se poate constata și din oficiu.
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaiîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii.
Instanța, în temeiul art.248 și urm. C.pr.civ., urmează a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite sesizarea.
Constată perimată acțiunea formulată de reclamanta U. A. Teritorială a Comunei Luizi Călugăra în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în Bacău, ., ., județul Bacău.
Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14.10.2013.
Președinte, Grefier,
Dolgoș P. D. V. C. A.
Teh.n. red/JDPD/4ex/16.10.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5615/2013.... | Validare poprire. Sentința nr. 7397/2013. Judecătoria BACĂU → |
---|