Somaţie de plată. Sentința nr. 1362/2013. Judecătoria BACĂU

Sentința nr. 1362/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 14-02-2013 în dosarul nr. 18518/180/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 1362/2013

Ședința publică de la 14 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. B.

Grefier M. T.

Pe rol fiind solutionarea propunerii de perimare privind cauza civila avand ca obiect „ somație de plata „ formulata de reclamanta A. de Poprietari Livezilor in contradictoriu cu pârâta .>

La apelul nominal facut in ședinta publica lipsesc părtile .

Procedura estecompleta.

S.-a facut referatul oral asupra cauzei, după care:

Instanta constasta cauza in stare de judecata si trece la deliberare .

I N S T A N T A

-deliberand -

Constată că a fost inregistrata pe rolul Judecătoriei Bacau actiunea civila avand ca obiect „ somație de plata „ formulata de reclamanta A. de Poprietari Livezilor in contradictoriu cu pârâta .>

La termenul din 15 decembrie 2011 instanța a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 155.1 cod proc civ, având în vedere faptul că reclamanta nu a îndeplinit obligația trasată, respectiv de a face dovada calității de proprietar a pârâtei

Potrivit art.248 al C.p.c. orice cerere de chemare in judecata se perima de drept, chiar împotriva incapabilului, daca a ramas in nelucrare din vina partii timp de un an. Partea nu se socotește de vină când actul de procedură urma să fie efectuat din oficiu.

In speta dedusa judecatii, a trecut mai mult de 1 an de cind dosarul a ramas in nelucrare din vina părții reclamante care s-a dezinteresat de solutionarea dosarului si nu a efectuat niciun demers pentru realizarea unui act de procedura in vederea judecarii procesului.

In consecinta, in temeiul art.248 si urm. C.p.c. si intrucit nu exista nici o cauza de suspendare sau de intrerupere a perimarii prev. de art.249-250 C.p.c., instanta va constata perimata actiunea civila formulata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite sesizarea .

Constata perimata cererea.

Cu recurs in 5 zile de la pronunțare .

Pronunțata în ședința publica, azi 14.02.2013.

Președinte, Grefier,

tehnored. B.A/T.M.

EX. 2

05.03/05.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Sentința nr. 1362/2013. Judecătoria BACĂU