Somaţie de plată. Sentința nr. 2404/2013. Judecătoria BACĂU

Sentința nr. 2404/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 18-03-2013 în dosarul nr. 349/180/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BACĂU

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 2404/2013

Ședința publică de la 18 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. C.

Grefier V. A. B.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe creditor . pe debitor P. C., având ca obiect somație de plată

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns - debitor - P. C. lipsind:- creditor - .>

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

La solicitarea instanței - debitor - P. C., se legitimează cu B.I ._, CNP_.

Instanța constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. Totodată constată că prin Serviciul de Registratură creditoarea a depus la dosar precizări la acțiune în dublu exemplar.

În temeiul art. 96 C.pr.civilă comunică petentului exemplarul doi al precizărilor pentru a lua la cunoștință de conținutul acesteia.

Instanța încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar în temeiul art 167 c.pr.civilă.

Instanța acordă cuvântul pe probe. Aduce la cunoștință debitorului că poate solicita termen pentru a lua la cunoștință de precizări.

Pârâtul având cuvântul arată că nu dorește termen, precizează că nu este de acord cu cele precizate în acțiune. Suma solicitată de creditoare este mult prea mare și nu este conformă cu realitate. Prin această sumă s-au introdus multe taxe și impozite, care nu-și aveau rostul. Arată că nu are probe de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe fond.

Pârâtul având cuvântul solicită respingerea acțiunii.

În temeiul art 150 C.pr.civilă instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău în data de 10 01 2013, sub nr._, creditoarea S.C. C. S.A. Bacău a solicitat instanței emiterea unei ordonanțe care să conțină somația debitorului P. C. la plata sumei totale de 14.851,23 lei, cu titlu de energie termică livrată și penalități de întârziere aferente debitului principal; totodată creditoarea a solicitat obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat că între părți s-a încheiat convenția de facturare individuală a consumului de energie termică nr. 15/2010, în baza căruia a furnizat debitoarei energie termică și apă caldă menajeră sub formă de apă fierbinte, emițând o . facturi fiscale. Cu privire la prețul energiei termice facturate, creditoarea a precizat că este cel legal iar pentru penalitățile de întârziere facturate au fost emise facturi.

A apreciat creditoarea că sunt îndeplinite condițiile art. 1 din O.G. nr. 5/2001, având împotriva debitoarei o creanță certă, lichidă și exigibilă, recunoscută expres de debitoare prin confirmarea adeverinței de debit eliberată de asociația de proprietari din care aceasta face parte.

În drept, creditoarea a invocat prevederile O.G. nr. 5/2001, ale Legii nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice și ale Legii nr. 325/2006 privind serviciul public de alimentare cu energie termică.

În dovedirea cererii, creditoarea a depus la dosar: convenția individuală de facturare nr. 15/01 11 2010, Hotărârea 320 a Consiliului Local, facturi de debit și penalități, fișe de calcul penalități.

Cererea a fost legal timbrată cu 39 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar.

Debitoarea legal citată, nu a formulat întâmpinare dar s-a prezentat in fața instanței.

În cauză, instanța a încuviințat și administrat la solicitarea creditoarei proba cu înscrisuri, respectiv cele depuse de aceasta în susținerea cererii.

Analizând cererea formulată în raport de înscrisurile aflate la dosar, instanța reține următoarele:

Între creditoare, în calitate de furnizor și debitoare în calitate de utilizator, s-a încheiat în data de 01 11 2010 Convenția de facturare individuală a consumurilor de energie termică nr. 15, având ca obiect facturarea de către creditoare a cotei părți din energia termică livrată către debitoare pentru încălzire și apă caldă de consum.

Potrivit art. 7 din convenția încheiată, debitoarea s-a obligat să achite integral și la termen facturile emise de către creditoare reprezentând contravaloarea serviciilor prestate.

În executarea acestui contract, creditoarea a furnizat debitoarei energie termică, sens în care a emis facturile nr._/15.10.2011,_/15.02.2012,_/15.03.2012,_/15.05.2012, în sumă totală de 234,46 lei.

În drept, instanța reține că, potrivit art. 1 din O.G. nr.5/2001 procedura somației de plată se desfășoară, la cererea creditorului, în scopul realizării de bună-voie sau prin executare silită a creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege și care atestă drepturi și obligații privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestații.

Potrivit art. 379 alin.3 Cod procedură civilă, creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță iar potrivit alin.4 creanța lichidă este aceea al cărei cuantum rezultă din însuși actul de creanță; creanța exigibilă este creanța care a ajuns la scadență.

Instanța constată că potrivit prevederilor art. 1 al O.G. nr. 5/2001, pentru a fi admisibilă, cererea formulată de creditoare trebuie să îndeplinească următoarele condiții: obligația debitoarei să constea în plata unei sume de bani, creanța invocată trebuie să fie certă lichidă și exigibilă și să fie constatată printr-un înscris însușit de părți, cerințe speciale de admisibilitate ce trebuie întrunite în mod cumulativ.

Certitudinea creanței presupune ca pe baza simplei examinări a înscrisurilor doveditoare, cuantumul acesteia să rezulte in mod neechivoc.

In ceea ce privește debitul principal de 234,46 lei instanța reține faptul că facturile nu au fost însușite prin semnare de către debitor.

Cu privire la penalitățile pretinse în sumă totală de 689,97 lei evidențiate in facturile de utilități furnizate, rezultă din calculul efectuat de către creditoare că acestea nu privesc debitul aferent facturilor emise in temeiul prezentei convenții, ci sunt calculate la un debit de 7706 lei, pentru care nu se precizează proveniența lui.

Chiar dacă s-ar aprecia că penalitățile sunt calculate asupra debitului înregistrat pe numele debitoarei in evidențele contabile ale creditoarei, nu s-a făcut nici o dovadă asupra asumării de către debitoare a obligației de plată a penalităților pentru neachitarea acestei sume.

Tot in ceea ce privește debitul de 14.851,23 lei menționat in evidențele contabile de către Asociația de Proprietari nr. 39 Stadion, instanța constată că acesta este compus din debit și penalități (penalități pretinse separat, așa cum s-a reținut mai sus). Ori verificarea modului de constituire a acestui debit (data și proveniența lui) ori exigibilitatea, nu poate fi făcută pe baza doar a înscrisurilor depuse.

Nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 din O.G. 5/2001, instanța urmează a respinge cererea, creditorul având deschisa calea unei acțiuni pe drept comun, pentru verificarea creanței pretinse fiind necesară administrarea unui probatoriu mai amplu, incompatibil cu prezenta procedură.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea privind pe creditor ., CHIMIEI, nr. 6 jud. Bacău și pe debitor P. C. cu domiciliul în BACĂU, DR.A., ., . BACĂU, MILCOV, nr. 110, ., . obiect somație de plată.

Irevocabilă

Pronunțată în ședința publică de la 18 Martie 2013

Președinte,

M. C.

Grefier,

V. A. B.

Tehnred.M.C./V.B. 21 Martie 2013

Ex.2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Sentința nr. 2404/2013. Judecătoria BACĂU