Evacuare. Sentința nr. 16/2013. Judecătoria BAIA MARE
Comentarii |
|
Sentința nr. 16/2013 pronunțată de Judecătoria BAIA MARE la data de 16-10-2013 în dosarul nr. 11564/182/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
JUDECĂTORIA B. M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ cod operator - 4193
SENTINȚA CIVILĂ Nr._
Ședința Camerei de Consiliu din 16 octombrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. M. S.
Grefier: A. T. M.
Pe rol este soluționarea acțiunii civile formulate de reclamantul M. B. M., REPREZENTAT PRIN PRIMAR C. C., cu sediul în B. M., .. 37, Județul Maramureș, în contradictoriu cu pârâta R. A., cu domiciliul în B. M., ./307, Județul Maramureș, CNP_, având ca obiect evacuare.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, la ora 14:50, se prezintă pentru reclamant c.j. A. A., lipsă fiind pârâta.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia învederează faptul că este primul termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită.
Se constată că cererea a fost legal timbrată (f. 4).
În temeiul art. 131 Cod procedură civilă, verificând din oficiu competența, instanța se declară competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza, conform art. 1035 Cod procedură civilă, raportat la art. 94 pct. 1 lit. d Cod procedură civilă.
Pârâta nu a depus întâmpinare, nici cerere de amânare și nicio altă cerere pentru acest termen de judecată.
Reprezentanta reclamantului depune la dosarul cauzei delegație de reprezentare, învederând instanței că își menține cererea așa cum a fost formulată în scris. Solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar, învederând faptul că nu mai are cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat și solicită cuvântul pe fondul cauzei.
În baza art. 258 Cod procedură civilă instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind întrunite cerințele art. 255 Cod procedură civilă, propuse prin art. 254 Cod procedură civilă.
Constatând administrată proba cu înscrisuri, instanța, în baza art. 223 Cod procedură civilă și art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă, apreciind lămurită cauza, declară terminată cercetarea procesului și fixează la aceeași dată termen pentru dezbaterea fondului, acordând cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentanta reclamantului solicită instanței admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și în consecință să dispună evacuarea pârâtei R. A. din locuința situată în B. M., ./307, Județul Maramureș, pentru motivele invocate și detaliate în cererea introductivă de instanță, pe care o susține și verbal. De asemenea, solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor ocazionate de reclamant cu procesul, în sumă de 100 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Instanța, față de actele și lucrările dosarului, reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.09.2013 și sub nr._, reclamantul M. B. M., reprezentat prin Primar C. C., a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta R. A., evacuarea acesteia din urmă din imobilul situat în B. M., ./307, Județul Maramureș.
S-au solicitat și cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, a arătat reclamantul că la data de 13.11.2012, pârâta R. A. a încheiat Contractul de închiriere nr. 804, cu reclamantul M. B. M. prin Primar, pentru folosința spațiului cu destinație de locuință situat în B. M., ./307, jud. Maramureș.
S-a arătat în continuare că termenul închirierii a fost stabilit pentru perioada 13.11._13, la expirarea termenului închirierii contractul putând fi reînnoit cu acordul ambelor părți, chiria lunară fiind stabilită la valoarea de 32,06 lei/lună.
Obligația de plată a chiriei lunare a fost stabilită la data de 10 a fiecărei luni, pentru luna în curs. Penalitățile conform contractului de închiriere sunt de 0,3% pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi care urmează aceleia în care suma a devenit exigibilă.
S-a învederat în continuare împrejurarea că, dând dovadă de rea-credință și neglijență în executarea obligațiilor, pârâta nu a achitat în mod constant chiria, determinând acumularea unor debite restante și penalități aferente de 2030,13 lei, înregistrate până la data de 31.07.2013, așa cum reiese din situația anexată cererii.
Întrucât pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, înregistrându-se mari debite restante, în conformitate cu prevederile art. 1038 Cod procedură civilă, pârâta a fost notificată prin Adresa nr._/06.08.2013.
Față de situația expusă, s-a concluzionat în sensul că se impune admiterea acțiunii.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 1040 și urm. Cod procedură civilă.
S-a propus proba cu înscrisuri, atașându-se la cerere înscrisurile la care s-a făcut referire în cuprinsul acesteia (f. 5-9).
Cererea de evacuare a fost legal timbrată (f. 4).
Pârâta R. A. nu a formulat apărări în cauză și nu s-a înfățișat la termenul stabilit, deși a fost legal citată.
În cauză a fost încuviințată proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Examinând cererea reclamantului, față de probele administrate și raportat la dreptul aplicabil, instanța reține următoarele:
Pârâta R. A. a deținut locuința situată în B. M., ./307, Județul Maramureș, în baza Contractului de închiriere încheiat cu reclamantul M. B. M. sub nr. 804/13.11.2012, pentru o durată de 6 luni, începând cu data de 13.11.2012 și până la data de 30.06.2013 (f. 5-7).
Conform clauzei contractuale înscrise la ultimul alineat al art. 1 din contract, la expirarea termenului, contractul poate fi reînnoit cu acordul ambelor părți.
Pârâta nu a dovedit reînnoirea contractului, precum nu a dovedit nici că a plătit sumele pretinse de reclamant cu titlu de chirie, pentru întreaga perioadă indicată de acesta.
Conform art. 1810 alin. 1 Cod civil:
Dacă, după împlinirea termenului, locatarul continuă să dețină bunul și să își îndeplinească obligațiile fără vreo împotrivire din partea locatorului, se consideră încheiată o nouă locațiune, în condițiile celei vechi, inclusiv în privința garanțiilor.
Întrucât pârâta nu a dovedit că a efectuat plata chiriei stabilite prin contractul încheiat între părți, în cauză nu a operat tacita relocațiune, consecința fiind aceea că pârâta deține locuința fără titlu, folosindu-l deci fără drept.
Cu adresa nr._/06.08.2013 (f. 9), reclamantul a notificat pe pârâta R. A., cu privire la debitul înregistrat de aceasta și la intenția reclamantului de a proceda la evacuarea sa.
Conform art. 1033 alin. 1 Cod procedură civilă:
Dispozițiile prezentului titlu se aplică în litigiile privind evacuarea din imobilele folosite sau, după caz, ocupate fără drept de către foștii locatari sau alte persoane.
Potrivit art. 1040 din același Cod:
Dacă locatarul sau ocupantul notificat în condițiile prezentului titlu refuză să evacueze imobilul ori dacă locatarul a renunțat la dreptul său de a fi notificat și a pierdut, din orice motive, dreptul de a folosi imobilul, locatorul sau proprietarul va solicita instanței să dispună, prin hotărâre executorie, evacuarea imediată a locatarului sau ocupantului din imobil, pentru lipsă de titlu.
Constatând întrunite cerințele procedurii speciale prevăzute de art. 1033 și următoarele Cod procedură civilă, instanța, în baza textelor legale evocate, a admis cererea în evacuarea pârâtei R. A., din locuința situată în B. M., ./307, Județul Maramureș.
În baza art. 453 Cod procedură civilă, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 100,00 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea în evacuare introdusă de reclamantul M. B. M. prin Primar, cu sediul în B. M., .. 37, jud. Maramureș, în contradictoriu cu pârâta R. A., domiciliată în B. M., ./307, jud. Maramureș, având C.N.P._.
Dispune evacuarea pârâtei R. A. din locuința situată în B. M., ./307, jud. Maramureș.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 100,00 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunțare, la Tribunalul Maramureș, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria B. M..
Dată în Camera de consiliu și pronunțată în ședință publică din 16 octombrie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
E. M. S. A. T. M.
red.E.M.S./dact.M.A.T.
4 ex./08.11.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 18/2013.... | Fond funciar. Sentința nr. 16/2013. Judecătoria BAIA MARE → |
---|