Actiune in regres. Sentința nr. 3280/2013. Judecătoria BAIA MARE
Comentarii |
|
Sentința nr. 3280/2013 pronunțată de Judecătoria BAIA MARE la data de 26-03-2013 în dosarul nr. 13660/182/2012
cod operator - 4193
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
JUDECĂTORIA BAIA M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3280
Ședința publică din 26 martie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. D.
Grefier N. B.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de reclamanta . GROUP SA în contradictoriu cu pârâta A. A., având ca obiect acțiune în regres.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile pe fondul cauzei au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 12 martie 2013, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 19 martie 2013, apoi pentru astăzi, 26 martie 2013, când a pronunțat prezenta hotărâre judecătorească.
INSTANȚA
Prin acțiunea în regres formulată și înregistrată la data de 09.11.2012 sub dosar nr._, reclamanta . GROUP SA a solicitat obligarea pârâtei A. A., la plata sumei de 1961,77 lei cu titlu de despăgubiri, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale remuneratorii de la data introducerii prezentei până la pronunțarea hotărârii, actualizarea despăgubirii cu dobânda legală penalizatoare pe fiecare zi de întârziere de la data pronunțării hotărârii și până la data plății efective, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare arată că la data de 10.07.2011, numitul D. S. E., în timp ce se deplasa cu autovehiculul marca Toyota, modelul Corolla, având numărul de înmatriculare_, din direcția localității R. spre localitatea Ariniș, pe DJ 108 D, pe raza localității R., a surprins-o în timp ce se deplasa neregulamentar pe partea dreaptă a străzii pe numita A. A., aceasta fiind acroșată de autovehiculul menționat căruia i-a produs avariile menționate în Nota de constatare realizată de către reprezentanții subscrisei.
Starea de fapt și atribuirea unei culpe exclusive pârâtei în producerea evenimentului rutier sunt menționate în procesul verbal de contravenție . nr._/18.07.2011, emis de către Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș, Formațiunea Rutieră U..
Mai mult, în procesul verbal de contravenție menționat atât organele de poliție au reținut culpa exclusivă a pârâtei în producerea evenimentului, cât și pârâta a recunoscut că nu a circulat regulamentar.
La momentul producerii evenimentului rutier, autovehiculul condus de pârâtă cu nr. de înmatriculare_, aflat în proprietatea . SRL, avea încheiată o asigurare facultativă, materializată în polița . nr._, emisă de . Group SA.
Reclamanta a mai arătat că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, cu privire la fapta ilicită – producerea evenimentului rutier, prejudiciul – pagubele produse autovehiculului cu nr. de înmatriculare_ suportate de asigurătorul de bunuri . Group SA, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, culpa pârâtei ce rezultă din procesul verbal de contravenție încheiat acesteia.
La solicitarea asiguratului păgubit reclamanta a fost obligată a suporta contravaloarea reparațiilor la autovehiculul menționat, despăgubirea fiind în cuantum de 1961,77 RON achitată cu OP nr._ din data de 09.11.2011.
În temeiul art. 22 din Legea 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, în limitele indemnizației plătite, asiguratorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, în speță pârâta.
Pârâta a fost convocată la conciliere directă, dovada comunicării acesteia, datată 04.05.2012 fiind anexată, în temeiul art. 7201 Cod procedură civilă, comunicându-i totodată și dovezile și temeiul juridic al pretențiilor, însă pârâta nu a dat curs convocării.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 998 și 999 Cod civil, art. 112 și urm., art. 7201 Cod procedură civilă, art. 22 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările, art. 1 alin.2, art. 2, art. 3 alin.1 din Ordonanța nr. 13/24 august 2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și reglementarea unor măsuri financiar fiscale în domeniul bancar.
Pârâta nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a propune probe.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de probatoriul administrat și dispozițiile legale mai sus amintite instanța apreciază acțiunea formulată ca fiind întemeiată.
În fapt potrivit procesului verbal de contravenție nr._/18.07.2011, la data de 10.07.2011 pe când pârâta A. A. se deplasa neregulamentar pe partea dreaptă a carosabilului a fost surprinsă de auto_ condus regulamentar de numitul D. S. E. acroșând-o cu oglinda retrovizoare dreapta care s-a spart urmare a impactului.
Fapta contravențională a fost recunoscută de contravenientă.
În condițiile în care auto Toyota, Corolla,_ avea asigurare facultativă de avarii la reclamantă, aceasta a întocmit dosarul de daună nr. CA/MM/11/_ achitând proprietarului autovehiculului avariat despăgubirea în cuantum de 1961,77 lei, urmare a evaluărilor, devizelor de reparații și a reparației propriu zise efectuate.
Pe lângă despăgubiri pârâta urmează a fi obligată și la plata dobânzii legale civile calculate la debit, începând cu data introducerii acțiunii (punerii în întârziere – 09.11.2012) până la plata efectivă.
Cu aplicarea art. 274 Cod procedură civilă față de pârâta aflată în culpă procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite acțiunea formulată de reclamanta . GROUP SA, cu sediul în București .. 23 sector 1 în contradictoriu cu pârâta A. A., domiciliată în . ..
Obligă pe pârâta A. A. să-i plătească reclamantei . GROUP SA suma de 1.961,77 lei reprezentând despăgubiri, precum și dobânda legală aferentă, calculată începând cu data de 09.11.2012 până la data plății.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 170 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi 26 martie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
D. D. N. B.
Red. / D.D.
dact. / N.B.
4 ex / 25 aprilie 2013
Dosar nr._
HOTĂRĂȘTE :
Admite acțiunea formulată de reclamanta . GROUP SA, cu sediul în București .. 23 sector 1 în contradictoriu cu pârâta A. A., domiciliată în . ..
Obligă pe pârâta A. A. să-i plătească reclamantei . GROUP SA suma de 1.961,77 lei reprezentând despăgubiri, precum și dobânda legală aferentă, calculată începând cu data de 09.11.2012 până la data plății.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 170 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi 26 martie 2013.
PREȘEDINTE
← Pretenţii. Sentința nr. 2659/2013. Judecătoria BAIA MARE | Obligaţie de a face. Încheierea nr. 7817/2013. Judecătoria... → |
---|