Fond funciar. Sentința nr. 2865/2013. Judecătoria BAIA MARE
Comentarii |
|
Sentința nr. 2865/2013 pronunțată de Judecătoria BAIA MARE la data de 14-03-2013 în dosarul nr. 13954/182/2011
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
JUDECĂTORIA BAIA M.
SECȚIA CIVILĂ „cod operator 4193”
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2865/2013
Ședința publică din 14 martie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M.-E. M.
GREFIER: M. T.
Pe rol fiind soluționarea cauzei privind pe petentul O. G. prin mandatar O. F. și pe intimatele: C. JUDEȚEANĂ MARAMUREȘ DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR și C. L. TĂUȚII MĂGHERĂUȘ DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR, având ca obiect fond funciar.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 7.03.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta, dată la care în temeiul prevederilor art. 146 Cod procedură civilă coroborate cu art. 260 Cod procedură civilă, instanța a amânat pronunțarea la 14.03.2013.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul judecătoriei Baia M. la data de 8.12.2011 în dosar nr._, petentul O. G. prin mandatar O. F. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatele: C. JUDEȚEANĂ MARAMUREȘ DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR și C. L. TĂUȚII MĂGHERĂUȘ DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR, modificarea TP nr._/57/01.10.1996, în sensul includerii și validării în favoarea reclamantului a dreptului de proprietate pentru diferența de suprafața de până la 0,50 ha teren arabil extravilan, situat în locul numit "Iertașuri".
În motivarea cererii, petentul a arătat că a solicitat suprafața de 50 ari, teren situat în locul numit Iertășuri, însă i s-a trecut în titlu de proprietate suprafața de 29 ari. S-a adresat Comisiei Locale și Județene de Aplicare a Legii Fondului Funciar, însă răspunsul a fost negativ.
A mai arătat că, acest teren l-a primit soția sa zestre de la părinți, înainte de colectivizare și l-au deținut până la râul S.. Terenul a fost cumpărat de la KREMNYICKI A. și L., iar în contract s-a specificat faptul că se vinde împreună cu accesiunile până la râu, adică și cu sporitura, care în acea perioadă era pădure și a fost defrișat în timpul CAP ului.
În dovedirea cererii, a depus:copie de pe buletinul de identitate al petentului, copie de pe TP52955/57/1.10.1996, proces-verbal de punere în posesie din 14.05.1996, contract de vânzare-cumpărare încheiat
Pentru termenul de judecată din data de 3.01.2011 intimata C. Județeană Maramureș pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar a formulat întâmpinare.
Prin întâmpinarea s-a arătat că, urmărind refacerea proprietății private asupra terenurilor ce au aparținut persoanelor fizice, legile fondului funciar au instituit o procedură administrativă obligatorie care debutează cu formularea cererii si se finalizează cu eliberarea titlului de proprietate.
Astfel, potrivit art. 9 din Legea nr. 18/1991 modificată și republicată, cererea de reconstituire se depune la primăria localității în a cărei rază teritorială se află terenul, sub sancțiunea decăderii din termen, iar în conformitate cu prevederile art. 3, titlul VI din Legea nr. 247/2005 cu modificările și completările ulterioare, persoanele fizice puteau formula cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru diferențele de suprafețe ce pot fi restituite, pană la data de 30.11.2005.
Prin prisma acestui motiv, capătul de cerere privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru 0,21 ha., este inadmisibil, cererea de reconstituire a petentului pentru această suprafață de teren fiind adresată direct instanței, fără respectarea procedurii Legii nr.247/2005 precum și a Legii nr.l8/1991;
Se mai arată că în măsura în care, pe baza probelor ce se vor administra în cauză, petentul face dovada dreptului de proprietate si a solicitării reconstituirii dreptului de proprietate în termenul prevăzut de lege, pentru diferența de suprafață, intimata C. Județeană Maramureș pentru Aplicarea Legilor Fondului funciar nu se opune admiterii cererii, solicitând, potrivit Codului de procedură civilă să nu fie obligată la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 247/2005, Titlul IV-VI și ale H.G. nr. 890/2005 cu modificările și completările ulterioare.
Pentru termenul de judecată din data de 22.02.2011, intimata C. L. Tăuții Măgherăuș pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar a formulat întâmpinare prin care arată că lasă la aprecierea instanței admiterea acțiunii, în conformitate cu prevederile art. 115 Cod procedură civilă.
În motivarea întâmpinării s-a arăta că petentul O. G. prin cererea de chemare în judecată solicită suplimentarea Titlului de proprietate nr._/1.10.1996 emis în favoarea sa cu suprafața de 2200 mp, suprafață formată prin aluviune de râul S..
Conform prevederilor art. 11 din Legea 18/1991 a fondului funciar republicată „suprafața adusă în cooperativa agricolă de producție este cea care rezultă din actele de proprietate, carte funciară, cadastru, cererile de înscriere în CAP, registrele agricole de la data intrării în CAP, evidențele cooperativei sau, în lipsa acestora, din orice alte probe, inclusiv declarații cu martori”.
Din contractul de vânzare-cumpărare întocmit la data de 1.03.1939 rezultă că antecesorii soției petentului, numiții I. G. și soția A. au cumpărat de la Keremnyicki L. suprafața de 795 stg adică 2862 mp, în consecință rezultă că aceasta este suprafața la care este îndreptățit O. G., suprafață reconstituită prin titlul de proprietate mai sus-amintit.
Terenul care este solicitat de reclamant reprezintă aluviuni ale Râului S. și terenuri apărute ca urmare a schimbării cursului acestuia, este un surplus de teren care se află la dispoziția Comisiei Locale de Fond Funciar Tăuții Măgherăuș avut în vedere la finalizarea procesului de punere în aplicare a legilor fondului funciare, fiind propus spre acordare altor solicitanți care sunt îndreptățiți la suprafețe de teren conform legislației în vigoare.
Petentul a fost pus în posesie cu suprafața de teren la care era îndreptățit, și anume 2900 mp, eliberându-se totodată și Titlu de proprietate nr._/1.10.1996, suprafață acceptată și prin semnarea procesului-verbal de punere în posesie care a stat la baza emiterii titlului.
În drept, au fost invocate prevederile art. 115 – art. 119 Cod procedură civilă și prevederile Legii 18/1991 republicată și Legea 247/2005.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin cererea formulată la data de 11.03.1991, petentul O. G. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra mai multor suprafețe de teren, în total_ m.p, aferente următoarelor cărți funciare:CF 55, CF 58, CF 6, CF 274, CF 302, CF 56, CF 49, CF 304, CF 303, CF 162, CF 302, CF 34, CF 303.
În dovedirea dreptului de proprietate, petentul a depus: testamentul defunctului P. P., CF 274, 302,162,58,304,34,56, 303, 49,6.
La data de 1.10.1996, s-a eliberat în favoarea petentului O. G., titlul de proprietate nr._/57, pentru suprafața de 5 ha și 2735 ha.
La baza eliberării acestui titlu de proprietate a stat Hotărârea Comisiei Județene de Stabilire a Dreptului de Proprietate Maramureș nr.966/20.03.1992, anexa 2a, poziția 37.
Petentul a arătat că a formulat o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, în temeiul legii 247/2005, solicitând reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de 0,0496 ha teren agricol.
C. L. Tăuții Măgherăuș de Aplicare Legii Fondului Funciar a propus respingerea acestei cereri.
Împotriva refuzului acesteia, petentul a formulat contestație la C. Județeană de Stabilire a Dreptului de Proprietate Maramureș.
Prin hotărârea nr.1535/C/11.09.2007,C. Județeană de Stabilire a Dreptului de Proprietate Maramureș a respins contestația depusă de petent, cu motivația că petentul nu face dovada proprietății pentru suprafața solicitată în plus.
Această hotărâre a fost comunicată petentului.
Potrivit art. 8 din Legea 18/1991 republicată și modificată, dreptul de proprietate se reconstituie foștilor proprietari, adică celor de la care s-a preluat terenul de CAP sau de către Stat, sau moștenitorilor acestora.
Dispozițiile art.8 alin.2 din legea 18/1991, stabilesc:de prevederile legii beneficiazã membrii cooperatori care au adus pãmânt în cooperativa sau cãrora li s-a preluat în orice mod teren de cãtre aceasta, precum și în condițiile legii civile, moștenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus pãmânt în cooperativa și alte persoane anume stabilite.
Potrivit art.11, alin.1 din Legea 18/1991: “suprafata adusa în cooperative agricola de productie este cea care rezulta din: actele de proprietate, cartea funciara, registrul agricol de la data intrarii in cooperative, evidentele cooperativei sau, in lipsa acestora, din orice alte probe, inclusiv declaratii de martori”.
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe, petentul a solicitat suplimentarea titlului de proprietate cu suprafața de 21 ari, teren situat în locul numit „Iertășuri”, reprezentând aluviuni până la râul S., înscris în CF 82 și 230 M., dobândit în temeiul unui contract de vânzare-cumpărare încheiat între KREMNYICKI A. și KREMNYICKI L., în calitate de vânzători, și I. G. ȘI R. A., în calitate de cumpărători.
La data de 1 martie 1939, s-a încheiat între KREMNYICKI A. și KREMNYICKI L., în calitate de vânzători, și I. G. ȘI R. A., în calitate de cumpărători, contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect o suprafața de teren înscrisă în CF 82 și 230, din nr. top 543/18, 544/21 și 545/25, în suprafață de 795 stg, împreună cu accesiunile până la râu.
În CF 82 M., nr.top 543– 43 iugăre și 1371 stg, teren arabil, și nr. top 544 – 20 iugăre 1284 stg, teren pădure, figurează înscriși ca și proprietari, în cote de ½, KREMNYICKI A. ȘI KREMNYICKI L. (L.).
Potrivit mențiunilor de sub B15, la 17 ianuarie 1933, în baza contractului de vânzare-cumpărare din 18 august 1932, parcelele cu nr. top 543/18 și 544/21 s-au parcelat și s-au trecut în favoarea noilor proprietari.
Potrivit mențiunilor de sub B10, la 7 decembrie1939, în baza contractului de vânzare-cumpărare din 1 martie 1939, nr.top 545/25 s-a intabulat în coala funciară 257.
Prin legea 18/1991 a fondului funciar, care a reprezentat temeiul juridic al eliberării titlului de proprietate nr._/_ în favoarea petentului O. G., titlul de proprietate, pentru suprafața de 5 ha și 2735 ha., legiuitorul a conferit persoanelor îndreptățite la stabilirea dreptului de proprietate, în condițiile acestei legi speciale reparatorii dreptul de a face plângere la judecătorie împotriva hotărârilor comisiilor județene de fond funciar asupra contestațiilor, în temeiul art.53 și următoarele.
O acțiune în modificarea titlului de proprietate emis în conformitate cu hotărârea comisiei județene prin care se tinde la majorarea suprafeței de teren ce a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în baza legii fondului funciar nu este întemeiată, atâta timp cât reclamantul nu a formulat plângere la instanță împotriva hotărârii Comisiei Județene care a stat la baza emiterii titlului de proprietate nr._/_.
Legea 18/1991 a stabilit că reconstituirea dreptului de proprietate se face la cerere, iar cererea se depune la primăria localității sau, după caz, la primăriile localităților în a căror raza teritorială se află terenul pentru care urmează să fie reconstituit dreptul de proprietate, personal sau prin poștă, cu confirmare de primire (art.3).Întreaga procedură administrativă prealabilă ce trebuie urmată pentru reconstituirea dreptului de proprietate a fost prevăzută în această lege.
Petentul nu a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafețele de teren înscrise în CF 82 M. și CF 230 M., prin cererea formulată la data de 11.03.1991, cerere care a stat la baza eliberării titlului de proprietate nr._/_.
De asemenea, nu s-a făcut dovada de către petent că, numiții I. G. ȘI R. A., cumpărătorii terenului cu nr. top 543/18, 544/21 și 545/25, înscrise în CF 82 M. și CF 230 M., ar fi fost deposedați și ar fi intrat în CAP și cu aluviunile ce s-au creat prin retragerea râului S., pentru ca aceste aluviuni să facă obiectul reconstituirii dreptului de proprietate.
Nu se poate cere direct instanței de judecată reconstituirea dreptului de proprietate, atât timp cât nu a fost urmată procedura prealabilă prevăzută de lege.
Dispozițiile art.8 alin.3 din legea 18/1991 stabilesc că reconstituirea dreptului de proprietate se face, la cerere.
Petentul nu poate solicita direct în fața instanței reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestei suprafețe de teren, fără a urma etapa prealabilă prevăzută de legea fondului funciar.
Pentru motivele mai sus expuse, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de petentul O. G., în contradictoriu cu intimatele C. Județeană Maramureș de Aplicare a Legii Fondului Funciar și C. L. Tăuții Măgherăuș de Aplicare a Legii Fondului Funciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de petentul O. G., domiciliat în M., nr.75, jud. Maramureș, în contradictoriu cu intimatele C. Județeană Maramureș de Aplicare a Legii Fondului Funciar, cu sediul în Baia M., ..46, jud. Maramureș și C. L. Tăuții Măgherăuș de Aplicare a Legii Fondului Funciar.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 14 martie 2013
PREȘEDINTE GREFIER
M.-E. M. M. T.
Red.jud.M.E.M
Data red.30.05.2013
Dact. M.T.
ex 5
← Pretenţii. Sentința nr. 6167/2013. Judecătoria BAIA MARE | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4271/2013.... → |
---|