Plângere contravenţională. Sentința nr. 2704/2013. Judecătoria BAIA MARE
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2704/2013 pronunțată de Judecătoria BAIA MARE la data de 12-03-2013 în dosarul nr. 8777/182/2012
cod operator 4193
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
JUDECĂTORIA BAIA M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2704/2013
Ședința publică din 12 Martie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. I. R.
Grefier O. V.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe petentul D. D. și pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, având ca obiect plângere contraventională.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 26 februarie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 5 martie 2013 și ulterior pentru astăzi, 12 martie 2013.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia M., la data de 17.07.2012, sub numărul_, petentul D. D. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în contradictoriu cu INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, să dispună anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/14.07.2012, încheiat de intimat.
Plângerea nu a fost motivată în fapt și în drept.
În probațiune, au fost anexate plângerii, în copie, următoarele înscrisuri: procesul verbal contestat (f.4) și cartea de identitate a petentului (f.5).
Acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru potrivit art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997.
La data de 19.09.2012, prin serviciul registratură, intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună respingerea plângerii formulate ca nefondată.
În apărarea sa, intimatul arată că petentul a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 120 alin. 1 lit. h din Regulamentul pentru aplicarea O.U.G. nr. 195/2002, pentru aceea că la data de 14.07.2012, ora 20.50, în calitate de conducător auto a condus autoturismul cu număr de înmatriculare_, din direcția Baia M. către Șomcuta M. și a efectuat o manevră de depășire a autoturismului cu număr de înmatriculare_, în zona de acțiune a indicatorului depășire interzisă.
Fapta petentului a fost încadrată juridic în mod corect, iar sancțiunile aplicate au fost în mod corect individualizate.
Se arată că procesul verbal contestat este legal și temeinic, fiind întocmit cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001. Se mai învederează instanței că fapta petentei a fost constatată în mod direct de către agentul constatator, astfel încât procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de legalitate și veridicitate, care poate fi combătută prin administrarea probei contrare, în condițiile art. 1169-1170 C.civ.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 și urm. C.proc.civ.
Au fost anexate întâmpinării exemplarul nr. 1 al procesului verbal contestat (f.13) și raportul agentului constatator (f.14).
La data de 24.09.2012, prin serviciul registratură al instanței, petentul a depus la dosar precizarea plângerii contravenționale.
În motivarea acesteia, petentul a învederat instanței că a semnat actul de constatare, fără a formula obiecțiuni, în considerarea faptului că cele susținute de către agenți corespund realității. Ulterior, intrigat de faptul că nu își adusese aminte de existența indicatorului, a refăcut traseul și a observat că depășirea a fost efectuată într-o zonă în care nu exista indicatorul de depășire interzisă și anume, la ., pe direcția Baia M. - Șomcuta M., în dreptul pensiunii A., a treia – a patra clădire de la . partea stângă.
S-a arătat că un asemenea indicator se afla la o distanță de 300 – 400 m după locul efectuării manevrei de depășire, indicator care nu este vizibil, fiind mascat de crengile unui copac.
Chiar dacă petentul ar fi depășit în zona de acțiune a indicatorului respectiv, este exonerat de răspunderea contravențională, în temeiul art. 11 din O.G. nr. 2/2001, acesta afându-se în eroare de fapt, deoarece indicatorul nu era vizbil.
În drept, au fost invocate prevederile O.G. nr. 2/2001 și ale O.U.G. nr. 195/2002.
În probațiune, au fost depuse fotografii (f.18-25) și s-a solicitat audierea martorului semnatar al procesului verbal de contravenție.
La termenul din data de 27.11.2012, instanța a încuviințat proba testimonială cu martorul A. N. V.. Acesta a fost audiat în ședința publică din data de 26.02.2013 (f.42), când petentul a depus la dosar caracterizare de la locul de muncă (f.41), iar instanța, în temeiul art. 167 C.proc.civ., a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
La data de 04.03.2013, după închiderea dezbaterilor, prin serviciul registratură al instanței, petentul a depus la dosar note de ședință.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/14.07.2012 încheiat de INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, petentul D. D. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 350 lei și cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 120 alin. 1 lit. h din Regulamentul pentru aplicarea O.U.G. nr. 195/2002.
S-a reținut în cuprinsul actului de constatare că la data 14.07.2012, ora 20.50, în calitate de conducător auto, petentul a condus autoturismul cu număr de înmatriculare_, din direcția Baia M. către Șomcuta M. și a efectuat o manevră de depășire a autoturismului cu număr de înmatriculare_, condus de către A. N. V., în zona de acțiune a indicatorului depășire interzisă.
Plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.
Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Analizând modul de întocmire a procesului-verbal din perspectiva legalității, instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
În ceea ce privește descrierea faptei redată în cuprinsul actului de constatare, instanța constată că modalitatea de indicare a locului în care a fost săvârșită contravenția (DE 58 R.) nu echivaleaază cu lipsa descrierii faptei, sancționată cu nulitatea absolută, potrivit art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, fiind încheiat de un agent al forței publice care a constatat fapta prin propriile simțuri, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și legalitate. Din acest punct de vedere, incumbă petentului sarcina de a face dovada, prin probe neîndoielnice, că cele consemnate nu corespund realității în sensul că, fie fapta nu există, fie ea s-a desfășurat altfel.
Instanța are în vedere cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza I. P. împotriva României (cererea nr._/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011). Astfel, Curtea a reținut că, într-o plângere contravențională, invocarea de către instanțe a prezumției de legalitate și validitate a procesului-verbal de contravenție, cu consecința obligării reclamantului la răsturnarea sa, nu putea avea caracter neașteptat, având în vedere dispozițiile naționale incidente în materia contravențională. Curtea Europeană a Dreptului Omului a subliniat importanța ca, în cadrul unui proces având ca obiect plângere contravențională, instanța națională să-i ofere petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale. Curtea EDO a constatat în această cauză că singurele probe pe baza cărora instanțele naționale puteau pronunța o hotărâre erau cele depuse de agentul constatator iar, în condițiile în care reclamantului i s-a dat posibilitatea pe tot parcursul procesului să-și dovedească afirmațiile, acesta nu a fost plasat într-o situație dezavantajoasă, astfel încât nu a fost încălcat art. 6 CEDO.
Potrivit art. 120 alin. 1 lit. h din Regulamentul pentru aplicarea O.U.G. nr. 195/2002, este interzisă depășirea vehiculelor în zona de acțiune a indicatorului "Depășirea interzisă".
Petentul a contestat procesul verbal de contravenție, susținând că la data săvârșirii contravenției se afla în eroare de fapt, care constituie o cauză de înlăturare a răspunderii contravenționale, potrivit art. 11 din O.G. nr. 2/2001. A arătat în acest sens, că indicatorul depășirea interzisă, aflat la o distanță de 300 – 400 m după locul efectuării manevrei de depășire, nu era vizibil, fiind mascat de crengile unui copac. De asemenea, în locul efectuării manevrei de depășire, un astfel de indicator nu exista.
În privința fotografiilor depuse în probațiune de către petent, instanța apreciază că acestea nu fac cu certitudine dovada faptului că indicatorul depășirea interzisă nu era vizibil(f. 21, 25).
Audiat în fața instanței, martorul A. N. V., cel care conducea autoturismul care a fost depășit de către petent, a declarat că nici el nu a văzut indicatorul, că a fost depășit în localitate și că parcurge respectivul traseu destul de rar. Chiar dacă martorul a declarat că nu a văzut indicatorul, instanța apreciază că declarația acestuia nu este în măsură să răstoarne prezumția de temeinicie a procesului verbal, în condițiile în care acest aspect putea să se datoreze neatenției martorului.
La interpretarea probelor administrate în cauză, instanța a avut în vedere și faptul că petentul a semnat actul de constatare cu următoarele mențiuni: Nu am. Recunosc fapta. Referitor la explicația oferită de petent, în sensul că a semnat deoarece a considerat că cele expuse de către agenți corespund realității, se consideră că aceasta nu poate fi reținută, întrucât petentul, intrigat fiind de faptul că nu își aducea aminte de existența indicatorului, putea face mențiuni în acest sens.
Având toate acestea în vedere, se reține că petentul nu a făcut dovada inexistenței indicatorului sau a faptului că acesta nu era vizibil și, prin urmare, a erorii de fapt.
Așadar, se constată că prezumția de temeinicie a procesului verbal contestat nu a fost răsturnată.
Sub aspectul individualizării sancțiunilor aplicate, având în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, instanța apreciază că în lipsa unor circumstanțe deosebite de săvârșire a faptei, este suficientă aplicarea unei amenzi contravenționale în cuantumul minim stabilit de lege, respectiv 280 lei, cu menținerea celorlalte dispoziții ale actului de constatare.
În consecință, va admite în parte plângerea și va reindividualiza sancțiunea amenzii contravenționale aplicată petentului prin procesul verbal de contravenție . nr._/14.07.2012, în sensul reducerii cuantumului acesteia de la suma de 350 lei la suma de 280 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul D. D., domiciliat în Baia M., ./27, jud. Maramureș, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, cu sediul în Baia M., .. 37, jud. Maramureș.
Reindividualizează sancțiunea amenzii contravenționale aplicată petentului prin procesul verbal de contravenție . nr._/14.07.2012, în sensul reducerii cuantumului acesteia de la suma de 350 lei la suma de 280 lei.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 martie 2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
D. I. RUSUOFELIA V.
Red. D.I.R./ dact. O.V./ 4 ex./ 27 mai 2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9609/2013.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3714/2013. Judecătoria... → |
|---|
