Plângere contravenţională. Sentința nr. 2998/2013. Judecătoria BAIA MARE
Comentarii |
|
Sentința nr. 2998/2013 pronunțată de Judecătoria BAIA MARE la data de 19-03-2013 în dosarul nr. 565/182/2013
cod operator 4193
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
JUDECĂTORIA BAIA M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2998
Ședința publică din 19 Martie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. I. R.
Grefier O. V.
Pe rol este judecarea cauzei civile privind pe petentul M. C., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 12 martie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 19 martie 2013.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia M., la data de 18.01.2013, sub numărul_, petentul M. C. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, să dispună anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/17.01.2013.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că agentul nu a consemnat în cuprinsul procesului verbal contestat, obiecțiunile formulate de către petent. De asemenea, actul a fost completat incorect, deoarece autoturismul este proprietatea firmei S.C. Peninsula Impex S.R.L., iar petentul se afla în timpul programului de lucru.
Petentul a contestat și temeinicia procesului verbal de contravenție, susținând că nu a trecut pe culoarea roșie a semaforului.
Plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 118 din O.U.G. nr. 195/2002.
În probațiune au fost depuse înscrisuri: exemplarul nr. 2 al procesului verbal contestat (f.5), copia certificatului de înmatriculare al autoutilitarei cu numărul_ (f.6), copia cărții de identitate a petentului (f.7) și copia contractului individual de muncă al petentului (f.8-10).
Acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru potrivit art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997.
La data de 01.03.2013, prin registratura instanței, intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună respingerea plângerii formulate ca nefondată.
În apărarea sa, intimatul a arătat că petentul a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 52 alin. 1 din Regulamentul privind aplicarea O.U.G. nr. 195/2002 și a celei prevăzute de art. 36 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, pentru aceea că la data de 17.01.2013, în calitate de conducător auto a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_, pe bulevardul București din Baia M., și nu a respectat culoarea roșie a semaforului aflat în funcțiune, din dreptul imobilului cu numărul 19. De asemenea, petentul nu avea montată centura de siguranță. Fapta reținută în sarcina petentului a fost filmată cu ajutorul aparatului video radar montat pe autovehiculul aparținând Poliției Române, cu număr de înmatriculare MAI_, pe caseta T 305.
Faptele petentului au fost încadrate juridic în mod corect, iar sancțiunile aplicate au fost în mod corect individualizate.
Se arată că procesul verbal contestat este legal și temeinic, fiind întocmit cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001.
Sub aspectul prezumției de nevinovăție, intimatul arată că aceasta ar fi încălcată numai dacă judecătorul învestit cu soluționarea plângerii formulate împotriva procesului verbal ar fi privat de o veritabilă putere de apreciere asupra fondului, prin instituirea unei prezumții de legalitate absolută a actului administrativ (hot. CEDO, Salabiaku c. Franței). Întrucât contravenția a fost constatată în mod direct de agentul constatator, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de legalitate și veridicitate în ceea ce privește situația de fapt și de drept reținută în cuprinsul său, care poate fi combătută de către petent prin administrarea probei contrare, în condițiile art. 1169-1170 C.civ.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 și urm. C.proc.civ.
În probațiune, au fost anexate întâmpinării: exemplarul nr. 1 al procesului verbal contestat, CD-ul cuprinzând înregistrarea contravenției reținute în sarcina petentului (f.13) și omologarea și verificarea metrologică a aparatului radar cu care a fost constatată contravenția (f.15-17).
La termenul din data de 12.03.2013, instanța, în temeiul art. 167 C.proc.civ. a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile și cu înregistrarea video aflate la dosar, apreciindu-le legale, verosimile, pertinente și concludente în soluționarea cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._ încheiat de INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, petentului M. C. i-au fost aplicate sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 280 lei și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 52 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 și amendă contravențională în cuantum de 140 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 36 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002.
În cuprinsul procesului-verbal de contravenție s-a reținut faptul că în data de 17.01.2013, ora 10.40, petentul a condus autoturismul marca F. Doblo, cu numărul de înmatriculare_, în care se afla singur, pe bulevardul București din Baia M., și nu a respectat semnificația culorii roșii a semaforului. Abaterea a fost filmată cu ajutorul aparatului video radar montat pe autovehiculul aparținând Poliției Române, cu număr de înmatriculare MAI_, pe caseta T 305. De asemenea, petentul nu purta centura de siguranță.
Plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.
Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Analizând modul de întocmire a procesului-verbal din perspectiva legalității, instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
În ceea ce privește motivul de nulitate invocat de petent, constând în omisiunea consemnării de către agent a obiecțiunilor petentului, instanța constată că la rubrica destinată obiecțiunilor, apare mențiunea Nu am, iar actul de constatare este semnat de către petent. Așadar, se reține că petentul nu a formulat obiecțiuni la momentul întocmirii actului, iar susținerile prezentate în fața instanței sunt neîntemeiate.
Mai mult, petentul a avut ocazia de a formula obiecțiunile prin plângerea contravențională, care reprezintă cea mai energică manifestare a dreptului de a formula obiecțiuni, petentul nefiind vătămat în niciun fel în conținutul acestui drept.
Petentul a mai precizat că actul a fost completat incorect, deoarece autoturismul este proprietatea firmei S.C. Peninsula Impex S.R.L., iar el se afla la momentul controlului, în timpul programului de lucru. Instanța reține că aceste aspecte nu au relevanță în cauză, iar omisiunea consemnării lor nu era necesară, cu atât mai puțin obligatorie.
Așadar, instanța constată că procesul verbal contestat a fost legal întocmit.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, potrivit legislației naționale, regimul juridic aplicabil contravențiilor este completat de dispozițiile Codului de procedură civilă, reglementat în materie de probă de principiul onus probandi incumbit actori, potrivit cărora obligația de prezentare a probei asupra unei fapte revine celui care invocă această faptă. Procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de legalitate și verdicitate, care poate fi combătută prin administrarea probei contrare, în ceea ce privește aspectele care au fost constatate în mod direct de către agentul constatator. În cauză, fapta reținută în sarcina petentului a fost constatată în mod direct de către agentul constatator B. B..
Mai mult, în scopul dovedirii stării de fapt reținute în cuprinsul procesului verbal contestat, intimatul a depus la dosar înregistrarea video a contravenției (f.13).
Potrivit art. 52 alin. 1 din R.O.U.G. nr. 195/2002, semnalul de culoare roșie interzice trecerea, iar în aliniatul 2 se prevede că la semnalul de culoare roșie, vehiculul trebuie oprit înaintea marcajului pentru oprire sau, după caz, pentru trecerea pietonilor, iar în lipsa acestuia, în dreptul semaforului. Dacă semaforul este instalat deasupra ori de cealaltă parte a intersecției, în lipsa marcajului pentru oprire sau pentru trecerea pietonilor, vehiculul trebuie oprit înainte de marginea părții carosabile a drumului ce urmează a fi intersectat.
În urma vizionării înregistrării video depuse la dosar, instanța constată că în data de 17.01.2013, la ora 10.42.05, semaforul electric aflat în funcțiune, montat înaintea trecerii de pietoni, afișa culoarea roșie, iar autoturismul marca F. Doblo, înmatriculat cu numărul_ și-a continuat deplasarea, fără a opri înaintea trecerii de pietoni.
În ceea ce privește cea de a doua contravenție, se reține că săvârșirea acesteia nu a fost contestată de către petent.
Prin urmare, procesul verbal este temeinic, starea de fapt reținută în cuprinsul acestuia fiind conformă cu realitatea, iar încadrările juridice fiind corect stabilite.
Sub aspectul individualizării sancțiunilor aplicate, având în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 și raportat la gradul de pericol social al faptei, instanța apreciază că nu se impune reindividualizarea acestora, drept pentru care le va menține.
Prin urmare, instanța va respinge plângerea formulată ca nefondată și va menține dispozițiile procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/17.01.2013, încheiat de intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de către petentul M. C., domiciliat în Baia M., ./5, jud. Maramureș, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, cu sediul în Baia M., .. 37, jud. Maramureș, ca nefondată.
Menține dispozițiile procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/17.01.2013, încheiat de intimat.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 martie 2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
D. I. RUSUOFELIA V.
Red. D.I.R./ dact. O.F./ 4 ex./ 20 mai 2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9486/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3006/2013.... → |
---|