Plângere contravenţională. Sentința nr. 4968/2013. Judecătoria BAIA MARE
Comentarii |
|
Sentința nr. 4968/2013 pronunțată de Judecătoria BAIA MARE la data de 07-05-2013 în dosarul nr. 13106/182/2012
ROMÂNIA Cod operator - 4193
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
JUDECĂTORIA BAIA M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4968
Ședința publică din 7 mai 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. Ș.
GREFIER: M. M.
Pe rol este soluționarea plângerii la contravenție formulate de petenta . în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 23.10.2012 de către agentul constatator din cadrul intimatului.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc la data de 19 aprilie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, în vederea soluționării, în temeiul art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la datele de 26 și 30 aprilie 2013 și pentru astăzi, 7 mai 2013.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată:
Prin cererea precizată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia M. la data de 30 octombrie 2012, sub dosar nr._, petentul . în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ, a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză în principal, să dispună anularea procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 23.10.2012 și, în subsidiar, transformarea sancțiunii amenzii aplicate cu sancțiunea avertismentului și restituirea sumei achitate cu titlu de amendă, fără cheltuieli de judecată.
Plângerea nu a fost motivată în fapt și în drept.
În dovedire, a depus înscrisuri (f.4-5).
Plângerea este scutită de plata taxei de timbru.
La data de 15.01.2013, petenta a depus precizare a plângerii, prin care a arătat că la data de 23.10.2012 a fost sancționată cu maximul amenzii prevăzute de Legea nr. 319/2006, în cuantum de 8.000 lei.
Apreciază că actul sancționator atacat nu întrunește condițiile constitutive ale contravenției, respectiv latura subiectivă și obiectivă.
La data controlului, urmare a prezentării fișelor de instruire pentru salariații T. E. și B. R., agentul constatator i-a aplicat petentei sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 8.000 lei, arătând că în actul sancționator nu a asigurat și controlat cunoașterea și aplicarea de către toți lucrătorii a măsurilor cuprinse și prevăzute în planul de prevenire și protecție stabilit, precum și a prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, încălcând prevederile art. 13 lit. f) din Legea 319/2006. Intimatul a reprodus integral textul de lege anterior amintit, nefăcând precizarea despre care salariați este vorba, în condițiile în care sunt doar 3 angajați iar prevederile art. 16 din O.G. 2/2001, impun ca în procesele verbale de contravenție fapta să fie descrisă în mod corect cu arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei. Ori fapta este descrisă fără a arăta persoanele sau modul în care nu a respectat petenta dispozițiile art. 13 f) din acest act normativ.
Apreciază că din fișele de instruire pe care le-a prezentat rezultă că indubitabil petenta a respectat dispozițiile acestui art. 13 lit. f) din Legea nr. 319/2006.
În subsidiar, petenta solicită transformarea amenzii contravenționale în avertisment, pe motiv că nu a lezat valorile sociale ale celor două salariate, dimpotrivă s-a îngrijit să le fie asigurat un climat de ordine și securitate, necesar desfășurării normale și în deplină securitate și protecție atât a activității de muncă, cât și a sănătății lor.
Totodată, arată că a dotat locul de muncă cu echipament de prim ajutor, aspect pe care la menționat la rubrica obiecțiuni din cuprinsul procesului verbal de contravenție, putând dovedi cu fotografii faptul că are trusă medicală.
Consideră că fapt ce i s-a reținut în cauză, nu implică un risc atât de mare, un grad de pericol social crescut și nu a adus atingere niciunei valori sociale, în magazin nu s-a produs nici un accident, neputându-se aplica maximul amenzii reținute din actul normativ.
În drept, petenta a invocat dispozițiile art. 31 alin. 1 din OG 2/2001, aprobata prin Legea nr. 180/2002 și Legea nr. 53/2003.
În probațiune s-au depus înscrisuri (f.11-15).
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii la contravenție, ca nefondată și netemeinică și menținerea în totalitate a procesului verbal de contravenție de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 23.10.2012, cu obligarea petentei la plata integrală a amenzilor contravenționale în cuantum de 8.000 lei pentru nerespectarea art. 39 alin. 4 din Legea nr. 53/2003, cu modificările și completările ulterioare.
În motivarea în fapt a întâmpinării, intimatul a arătat că o dată cu efectuarea de către agenții constatatori din cadrul intimatei, a unui control privind respectarea prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, la punctul de lucru al petentei ., în perioada 22.10.-23.10.2012, s-a constatat faptul că angajatorul s-a sustras rigorilor legislației muncii în vigoare.
O primă sancțiune ce s-a reținut în sarcina petentei este aceea că angajatorul nu a asigurat și controlat cunoașterea și aplicarea de către toți lucrătorii a măsurilor cuprinse și prevăzute în planul de prevenire și protecție stabilit, precum și a prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, nerespectând astfel dispozițiile art. 13 lit. f) din Legea nr. 319/2006, fiind sancționată cu amendă în cuantum de 8.000 lei, în temeiul art. 39(4) din același act normativ.
A doua sancțiunea aplicată petentei, cea a avertismentului s-a aplicat pentru nedotarea locului de muncă cu echipament de prim ajutor, nerespectând astfel prevederile punctului 14 din Anexa H.G. nr. 1091/2006.
Apreciază că în ceea ce privește actul contestat, acesta este temeinic și legal încheiat, în condițiile O.G. nr. 2/2001, aprobată prin Legea nr. 180/2002, iar agenții constatatori au încadrat legal faptele contravenționale, prin respectarea dispozițiilor art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, având în vedere gradul de pericol social al faptelor, împrejurările în care au fost săvârșite.
În drept, intimatul a invocat prevederile art. 115 Cod procedură civilă, Legea nr. 319/2006, privind securitatea și sănătatea în muncă, H.G. nr. 1091/2006, Legea nr. 180/2002, pentru aprobarea O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor.
În cauză, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/23.10.2012, petenta a fost sancționată cu amenda în cuantum de 8000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 13 lit. f din Legea 319/2006 și avertisment, pentru nerespectarea pct. 14 din Anexa HG 1091/2006, reținându-se că în urma controlului efectuat în data de 22-23.10.2012, s-a constatat că angajatorul nu a asigurat și controlat cunoașterea și aplicarea de către toți lucrătorii a măsurilor cuprinse și prevăzute în planul de prevenire și protecție stabilit, precum și aprevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă și nu s-a dotat locul de muncă cu echipament de prim ajutor.
Potrivit art. 34 din OG 2/2001 procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Analizând cuprinsul procesului-verbal sub aspectul legalității sale instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din OG nr.2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă sub sancțiunea nulității absolute, întrucât acesta contine numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea și sediul contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Potrivit art. 13 lit. f din Legea 319/2006, în vederea asigurării condițiilor de securitate și sănătate în muncă și pentru prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale, angajatorii au următoarele obligații: să asigure și să controleze cunoașterea și aplicarea de către toți lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de prevenire și de protecție stabilit, precum și a prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, prin lucrătorii desemnați, prin propria competență sau prin servicii externe.
Conform pct. 14 din Anexa HG 1091/2006, locurile de muncă trebuie dotate cu echipamente de prim ajutor.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că petenta a făcut dovada unei stări de fapt contrare celei reținute prin actul constatator.
Instanța constată că petenta a formulat obiecțiuni la întocmirea procesului-verbal, arătând că trusa medicală exista la etaj, iar instruirea a fost făcută la angajare. Din fișele de instruire la angajare depuse la filele 12-14 din dosar rezultă că angajații petentei au fost instruiți în ceea ce privește sănătatea, securitatea în muncă și măsurile prevăzute în planul de prevenire și de protecție. De asemenea, din planșa foto depusă la fila 11 din dosar reiese faptul că locul de muncă a fost dotat cu trusă de prim ajutor.
Prin urmare, constatând că procesul-verbal a fost în mod netemeinic întocmit, în baza art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța va admite plângerea formulată de petentă, va anula procesul-verbal contestat și va exonera petenta de plata amenzii în cuantum de 8.000 lei.
Totodată, instanța va dispune restituirea către petentă a sumei de 2000 lei, reprezentând jumătate din minimul amenzii, achitată prin chitanța . nr._/25.10.2012 (f.24).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea formulată de petenta ., cu sediul procesual ales în Baia M., ., jud. Maramureș, în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ MARAMUREȘ, cu sediul în Baia M., .. 50, jud. Maramureș.
Anulează procesul-verbal de contravenție . nr._ emis la data de 23.10.2012 de către intimat.
Exonerează pe petentă de plata amenzii contravenționale în cuantum de 8.000 lei.
Dispune restituirea către petentă a sumei de 2000 lei, achitată prin chitanța . nr._/25.10.2012.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în sedință publică, azi, 07.05.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. Ș. M. M.
Red. D.Ș./dact. M.M.
4 ex. 19.06.2013
← Cereri. Hotărâre din 19-09-2013, Judecătoria BAIA MARE | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1093/2013.... → |
---|