Plângere contravenţională. Sentința nr. 1093/2013. Judecătoria BAIA MARE

Sentința nr. 1093/2013 pronunțată de Judecătoria BAIA MARE la data de 04-02-2013 în dosarul nr. 15018/182/2012

cod operator 4193

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

JUDECĂTORIA B. M.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1093

Ședința publică din 04 Februarie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A. L. V.

Grefier A. P.

Pe rol este soluționarea plângerii formulate de petenta . SA în contradictoriu cu intimata M. B. M. - DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, împotriva procesului verbal . nr.2201 încheiat în data de 13.11.2012.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă c.j. N. C. R. în reprezentarea intimatei, lipsă fiind petenta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Conform art. 32 alin. 2 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor instanța se declară competentă să judece prezenta cauză.

Reprezentanta intimatei depune delegație de reprezentare la dosar. Arată că nu are alte cereri de formulat și nici probe de propus.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și în temeiul art. 150 Cod procedură civilă, acordă cuvântul pe fond.

Reprezentanta intimatei arată că nu se opune admiterii plângerii, întrucât datele solicitate petentei au fost comunicate pe adresa de e-mail a intimatei, în termenul legal.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra acțiunii de față, constată:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 11.12.2012, sub numărul de_, petenta . a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu intimata Direcția Poliție Locală, să dispună anularea procesului verbal de contravenție . încheiat la data de 13.11.2012 de către intimată.

În motivarea plângerii petenta arată faptul că în data de 13.11.2012 i-a fost aplicată amenda în cuantum de 1470 lei pentru faptul că nu a comunicat la cererea intimatei, în termenul solicitat, identitatea persoanei căreia i-a încredințat autovehiculul marca Kia cu nr. de înmatriculare_ .

De asemenea, aceasta învederează, în esență, instanței de judecată faptul că s-a realizat comunicarea datelor solicitate atât prin mijloace electronice, cât și prin intermediul poștei.

În drept, plângerea este întemeiată pe dispozițiile OUG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

În dovedirea acțiunii petenta a depus la dosarul cauzei copie proces verbal de constatare a contravenției și dovezi comunicare.

În cauză nu s-a depus întâmpinare.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:

În data de 13.11.2012 agenți constatatori din cadrul Direcției Poliție Locale B. M. au încheiat un proces verbal de contravenție prin care au aplicat petentei o sancțiune de 1470 lei, pentru faptul că nu a comunicat la cererea intimatei, în termenul solicitat, identitatea persoanei căreia i-a încredințat autovehiculul marca Kia cu nr. de înmatriculare_ .

Conform art. 34 din OG 2/2001privind regimul juridic al contravențiilor instanța analizează legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și hotărăște asupra sancțiunii aplicate.

Sub aspectul legalității, instanța reține că procesul verbal nu este încheiat în mod legal.

Astfel, intimata a solicitat informațiile precizate de la petentă prin adresa nr.3153 din data de 13.09.2012, termenul de depunere fiind 20.09.2012, la cinci zile de la comunicare, termen care se calculează în conformitate cu prevederile Codul de Procedură Civilă, pe „ zile libere”.

Potrivit înscrisului de la fila nr.7 a dosarului petenta a transmis aceste date în data de 19.09.2012 în format electronic ( email).

Mai mult, aceste date au fost transmise și prin adresa nr.6042, în aceeași dată ( fila nr.8).

De altfel, intimata nu a contestat aceste aspecte.

Având în vedere cele relatate, constatând că petenta nu a săvârșit contravenția dedusă, judecății, instanța va admite plângerea și va anula procesul verbal atacat.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea formulată de către petenta . SA, cu sediul în București, ..3, ., sector 2 în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA POLIȚIE LOCALĂ, cu sediul în B. M., ., jud. Maramureș.

Anulează procesul verbal dedus judecății.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi data de 04.02.2013.

Președinte Grefier

A. L. V. A. P.

Red./dact.A.L.V.

4ex/06.02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1093/2013. Judecătoria BAIA MARE