Plângere contravenţională. Hotărâre din 10-12-2013, Judecătoria BAIA MARE

Hotărâre pronunțată de Judecătoria BAIA MARE la data de 10-12-2013 în dosarul nr. 3475/182/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA Baia M.

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 10 Decembrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – M. A.-M.

Grefier – H. M.

SENTINȚA CIVILĂ Nr.

Pe rol se află judecarea cauzei privind pe petenta Asociația U. Oaza Bătrâneții și pe intimatul ITM MARAMUREȘ, având ca obiect plângere contravențională.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 03.12.2013, susținerile fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 10.12.2013, când,

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cauze, reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia M. la data de 14.03.2013 sub număr unic_, petenta Asociația U. Oaza Bătrâneții a chemat în judecată pe intimatul ITM MARAMUREȘ, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/28.02.2013 și exonerarea de plata amenzii contravenționale, iar în subsidiar înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.

În motivarea cererii petenta arată că de la înființare și până la data controlului, nu s-a folosit niciodată de forță de muncă plătită pentru îngrijirea celor 4 persoane vârstnice aflate în februarie 2013 la sediul acesteia. Aceste persoane sunt asistate social de cei 3 membri ai asociației și, ocazional, sunt ajutați de numita I. M.-M., pe bază de voluntariat.

La data efectuării controlului, respectiv 26.02.2013, orele 11.00-11.20, activitatea asociației era suspendată conform procesului-verbal de control nr. 452/25.02.2013 al Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială Maramureș.

Reclamanta menționează că din septembrie 2012 (dată la care a fost înființată) și până în februarie 2013, când a primit 4 persoane în îngrijire, nu a avut activitate.

Până la această dată, și în continuare până la termenul stabilit de Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială Maramureș reclamanta face toate demersurile necesare pentru acreditare, în sensul că asociația s-a preocupat și se preocupă de definitivarea amenajării spațiului de cazre și îngrijire pentru persoane vârstnice, obținerea avizelor și autorizațiilor aferente, și întocmirea documentației necesare.

Petenta nu a indicat temeiul legal al acțiunii.

Cererea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar conform art. 15 alin. 1 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

În susținerea acțiunii, petenta a anexat următoarele înscrisuri în copie: proces-verbal de control nr. 20/28.02.2013 întocmit de ITM MARAMUREȘ (f. 4); proces-verbal de constatare a contravenției . nr._/28.02.2013 (f. 5-6); anexa nr. 1 la procesul-verbal de control nr. 20/28.02.2013 (f. 7-8); act de identitate al numitei I. M.-M. (f. 10); proces-verbal de control nr. 452/25.02.2013 eliberat de Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială Maramureș (f. 11-12).

La data de 12.04.2013 petenta a depus prin serviciul registratură următoarele înscrisuri: delegație (f. 15); încheierea civilă nr. 7869/29.08.2012 pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosarul nr._/182/2012 (f. 16-17); certificat de înscriere a persoanei juridice fără scop patrimonial nr. 104/13.09.2012 (f. 18); act constitutiv al Asociației Umanitare Oaza Bătrâneții (f. 19); statutul Asociației Umanitare Oaza Bătrâneții (f. 21-24); act de identitate al numitei P. I. (f. 27).

La data de 29.04.2013 intimatul a depus prin serviciul registratură întâmpinare prin care a solicitat respingerea plâmgerii contravenționale ca neîntemeiată.

În susținerea apărărilor sale intimatul a depus copii de pe următoarele înscrisuri: proces-verbal de control nr. 20/28.02.2013 (f. 40); proces-verbal de constatare a contravenției . nr._/28.02.2013 (f. 41-42); fișă de identificare I. M. M. (f. 43); înștiințare . nr._/26.02.2013 (f. 44); anexa nr. 1 la procesul-verbal de control nr. 20/28.02.2013 (f. 45-46).

Instanța a administrat în cauză proba cu înscrisuri și proba testimonială.

Analizând cererea de chemare în judecată, prin prisma motivelor invocate, pe baza probatoriului administrat și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:

În cuprinsul procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/28.02.2013 încheiat de inspectorii ITM Maramureș, se reține că în urma controlului efectuat la data de 26.02.2013, la orele 11.00-11.20, la punctul de lucru al Asociației Umanitare Oaza Bătrâneții din loc. Baia M., .. 12, jud. Maramureș, precum și din verificarea documentelor transmise și a celor prezentate în data de 28.02.2013 la ora 09.30 la sediul ITM Maramureș, s-a constatat că Asociația U. Oaza Bătrâneții a primit la muncă în data de 26.02.2013 la punctul de lucru menționat anterior o persoană pentru care nu a fost încheiat contract individual de muncă în formă scrisă, respectiv numita I. M. M..

În aceste condiții în sarcina petentei s-a reținut săvârșirea contravenției prevăzute de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 republicată, pentru care i-a fost aplicată o amendă contravențională în cuantum de 10.000 lei.

Instanța constată că plângerea contravențională a fost formulată în termenul prevăzut de lege și că procesul-verbal de constatare a contravenției este încheiat cu respectarea art. 17 din OG nr. 2/2001.

Potrivit dispozițiilor art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/ 2003 republicată „contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului”.

Petenta susține că de la înființare și până la data controlului în cauză, nu s-a folosit niciodată de forță de muncă plătită pentru îngrijirea celor 4 persoane vârstnice aflate în grija sa.

De asemenea, aceasta precizează că la data efectuării controlului nu putea să aibă calitatea de angajator întrucât activitatea sa era suspendată în baza procesului-verbal de control nr. 452/25.02.2013 al Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială Maramureș.

Instanța apreciază că această susținere este neîntemeiată în condițiile în care legea nu interzice în mod expres ca o persoană juridică a cărei activitate este suspendată să își exercite rolul de angajator. În situația în care persoana juridică ar proceda astfel, ar urma ca angajatul său să își înceapă activitatea, în mod legal, ulterior intervenirii unei cauze care să înlăture măsura suspendării.

Petenta susține în cererea introductivă că martora I. M. M. ajută asociația pe bază de voluntariat.

Conform prevederilor art. 8 alin. 1 din Legea nr. 195/2001 „voluntariatul se desfășoară pe baza unui contract încheiat în formă scrisă, sub sancțiunea nulității absolute, între voluntar și organizația gazdă, în condiții de libertate contractuală a părților și cu respectarea dispozițiilor prezentei legi”.

Mai mult, art. 8 alin. 2 din același act normativ dispune că „organizația gazdă este obligată să păstreze un registru de evidență a voluntarilor, a duratei și a tipului activității desfășurate de aceștia”.

Instanța constată că petenta nu a depus la dosarul cauzei niciun înscris care să probeze existența unui contract de voluntariat încheiat între asociație și martoră, motiv pentru care consideră susținerea acesteia neîntemeiată.

Din fișa de identificare completată și semnată în data de 26.01.2013 de martora I. M. M., ca urmare a efectuării controlului de inspectori din cadrul ITM Maramureș, reiese că aceasta presta muncă la acea dată în folosul petentei, în calitate de muncitoare cu normă de muncă de 3 ore/zi dimineața. Aceasta menționează că a început să-și desfășoare activitatea în cadrul Asociației Umanitare Oaza Bătrâneții la data de 01.12.2013, nesemnând contract individual de muncă, și că nu a primit salariu.

Prin declarația dată în fața instanței, martora contrazice aceste mențiuni, susținând că nu a prestat nicio activitate în calitate de salariat pentru petentă, ci a acordat ajutor președintei asociației, motivat de faptul că se află în relații de afinitate cu aceasta. Martora a precizat, de asemenea, că îi acorda ajutor președintei asociației doar la locuința acesteia situată la etajul I al clădirii. Aceasta a menționat, de asemenea, că nu a coborât niciodată la parterul acestei clădiri, la care este situat sediul Asociației Umanitare Oaza Bătrâneții.

Instanța apreciază că aceste afirmații nu se coroborează cu nicun alt mijloc de probă administrat în cauză. Mai mult, dacă martora I. M. M. nu s-ar fi aflat niciodată la sediul petentei, inspectorii ITM Maramureș s-ar fi aflat în imposibilitate de a-i pune în vedere acesteia să completeze fișa de identificare în cauză.

Întrucât petenta nu a reușit să răstoarne prin niciun mijloc de probă prezumția de legalitate și temeincie de care se bucură procesul-verbal de constatare a contravenției, instanța urmează să respingă capătul de cerere privitor la anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/28.02.2013.

În subsidiar petenta a solicitat înlocuirea sancțiunii amenii contravenționale cu cea a avertismentului, aducând ca argument faptul că suma pentru care se presupune că nu au fost emise bonuri fiscale este mică.

În ceea ce privește această cerere instanța are în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 conform cărora “sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”

De asemenea, trebuie menționat și art. 7 alin. 2 din același act normativ care prevede că avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției petentei i-a fost aplicată amendă contravențională în cuantumul minim prevăzut de art. 260 alin.1 lit. e din Legea nr. 53/2003, respectiv suma de 10.000 lei.

Fapta contravențională constând în primirea la muncă a unei persoane fără a i se încheia contract individual de muncă prezintă un grad ridicat de pericol social, fapt evidențiat de limitele ridicate ale sancțiunii amenzii. De asemenea, pericolul social sporit al faptei este evidentiat și de nerespectarea dreptului constituțional al persoanei la muncă, aceasta fiind privată de drepturile sociale care derivă din dreptul fundamental menționat.

Pentru aceste considerente, instanța va respinge cererea de înlocuire a sancțiunii amenzii contravenționale cu cea a avertismentului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea formulată de petenta Asociația U. Oaza Bătrâneții, cu sediul în Baia M., .. 12, jud. Maramureș, C._, în contradictoriu intimatul ITM Maramureș, cu sediul în Baia M., .. 50, jud. Maramureș.

Menține procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/28.02.2013.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Baia M..

Pronunțată în ședință publică, azi, 10.12.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER, M. A.-M. H. M.

Red. A.M.M. 11 Decembrie 2013/ dact. H.M./ 4 ex./11 Decembrie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Hotărâre din 10-12-2013, Judecătoria BAIA MARE