Plângere contravenţională. Sentința nr. 583/2013. Judecătoria BAIA MARE
Comentarii |
|
Sentința nr. 583/2013 pronunțată de Judecătoria BAIA MARE la data de 23-01-2013 în dosarul nr. 12747/182/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
JUDECĂTORIA B. M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ „cod operator-4193”
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 583
Ședința publică din 23 Ianuarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. D. R.
Grefier C. A.
Pe rol este soluționarea plângerii formulate de petenta . împotriva procesului-verbal nr. 9751 încheiat în data de 09.10.2012 de către agentul constatator din cadrul intimatului M. B. M. - DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile pe fond au avut loc în ședința publică din data de 16.01.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru ziua de azi, 23.01.2013, când a pronunțat prezenta sentință.
INSTANȚA
Prin cererea formulată petenta . a solicitat în contradictoriu cu intimatul M. B. M. - Direcția Poliția Locală, în principal, admiterea plângerii contravenționale, anularea procesului - verbal de constatare a contravenției nr. 9751/09.10.2012 și implicit, suspendarea punerii în executare a procesului-verbal contestat, conform art. 32 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 privind Regimul Juridic al Contravențiilor, întrucât acesta nu este încheiat temeinic și motivat, precum și exonerarea de la plata amenzii de 80 lei iar, în subsidiar, admiterea plângerii, reindividualizarea sancțiunii contravenționale, în sensul aplicării unui avertisment, în condițiile art. 7 din O.G. nr. 2/2001.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că, procesul-verbal este incomplet întrucât din cuprinsul acestuia lipsește prevederea art. 28 din OG 21 2001 privind regimul contravențiilor, articol care prevede următoarele: (l) Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal. În actul normativ de stabilire a contravențiilor această posibilitate trebuie menționată în mod expres. Termenele statornicite pe ore încep să curgă de la miezul nopții zilei următoare, iar termenul care se sfârșește într-o zi de sărbătoare legală sau când serviciul este suspendat se va prelungi până la sfârșitul primei zile de lucru următoare.
În alta ordine de idei potrivit art. 3 din HCL 14/2007 modificată și completată HCL 473/2009 prevede că "Se instituie un tarif de parcare majorat în cuantum de 15 lei pentru utilizatorii care folosesc parcările publice cu plata cu încălcarea prevederilor art. 2 din prezenta, tarif care va fi achitat la Serviciul Public Ambient U., în termen de 48 ore de la data înștiințării afișate de agentul constatator pe parbrizul autovehiculului."
Art. 5 al aceleiași Hotărâri prevede că: "În cazul în care tariful majorat, prevăzut 3 nu se achită în termenul stipulat, nerespectarea obligațiilor stabilite în art. 2 constituie contravenție și se sancționează cu amenda, după cum urmează: a) încălcarea oricărei obligații stabilite la art. 2, alin. A-f se sancționează cu amenda de la 60 lei la 100 lei.
Prin urmare presupusa fapta săvârșită este contravenție numai în cazul în care nu este achitat tariful de parcare majorat în temeiul stipulat în art. 3.
Dacă parcarea fără tichet nu este contravenție și dobândește acest caracter doar prin neplata tarifului suplimentar, de ce nu este trecut acest aspect în procesul verbal de contravenție, întrucât conform prevederilor art. 17 din OG 2/2001 se precizează obligativitatea consemnării exacte a faptei contravenționale sub sancțiunea nulității absolute a procesului verbal de contravenție.
Dacă parcarea fără tichet este contravenție, ea trebuie constatată prin proces verbal de constatare a contravenției prin care se stabilește și sancțiunea care poate fi una singură pentru aceeași faptă, respectiv amenda prevăzută de art. 5 din HCL 14/2007 astfel încât plata unui tarif majorat este nelegală nefiind prevăzută de OG 2/2001 ca sancțiune contravențională.
Potrivit art. 21 alin 3 din OG 2/2001 "Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal." În cazul de față nu este indicată în procesul verbal nici o împrejurare care să justifice aplicarea unei amenzi atât de mare, deși art. 16 din OG 2/2001 prevede obligativitatea menționării tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravitații faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite, iar bunul plac al agentului constatator nu poate fi un criteriu de individualizare a sancțiunii aplicate.
În baza art. 5 alin. 5 din OG 2/2001 cu modificările la zi, trebuie ținut cont în aprecierea legalității sancțiunii contravenționale aplicate de gradul de pericol social al faptei săvârșite, având în vedere unicitatea faptei, inexistenta vreunei pagube constatate, conduita contravenientului care nu a mai fost sancționat pentru nici o faptă privind circulația pe drumurile publice și conform prevederilor OG 2/2001 este posibilă aplicarea avertismentului, existând și dispoziția potrivit căreia: "Avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede aceasta sancțiune."
Intimatul Municipiului B. M., prin întâmpinare, a solicitat a se dispune respingerea ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal ca fiind temeinic și legal.
În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat că, din procesul verbal reiese cert data la care contravenientul a fost sancționat și anume data de 19.06.2012, ora 9.49 dată la care agentul constatator a aplicat pe parbrizul mașini înștiințarea de plată prin care contravenientul avea posibilitatea ca în termen de 48 de ore să plătească jumătate din minimul amenzii. Din moment ce contravenientul nu a achitat această amendă agentul constatator este obligat să se informeze la Serviciului de înmatriculări B. M. cine este proprietarul mașinii și să comunice procesul verbal în termenul legal de 6 luni.
Mai mult, potrivit art. 5 din HCL 14/2007 "în cazul în care tariful majorat, prevăzut de art. 3 nu se achită în termenul stipulat, nerespectarea obligațiilor stabilite în art. 2 constituie contravenție și se sancționează cu amenda după cum urmează: a) încălcarea oricărei obligații stabilite la art. 2, alin. a-f se sancționează cu amenda de la 60 lei la 100 lei.
Conform art. 16 din O.G. 2/2001 pct. (l) procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției cuprinde toate datele de identificare a petentei procesul verbal fiind încheiat conform legii. În speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute în mod expres și limitativ de art. 17 în vederea constatării nulității absolute a actului de constatare.
Trecând la soluționarea cererii, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal nr. 9751 încheiat în data de 09.10.2012, petenta a fost sancționată contravențional reținându-se că în data de 19.06.2012 a parcat autoturismul_ fără tichet sau abonament, în parcarea de pe . M..
Petenta nu a contestat săvârșirea contravenției, invocând motive ce țin de legalitatea procesului-verbal.
În înștiințarea de plată comunicată petentei se menționează suma ce poate fi achitată în termen de 48 de ore, respectiv 15 lei. Totodată, se arată care este sancțiunea aplicabilă în cazul în care nu se respectă această înștiințare. Această sancțiune, respectiv amenda, a fost aplicată petentei în conformitate cu prevederile HCL 14/2007 modificată și completată cu prevederile HCL 473/2009. Posibilitatea achitării a jumătate din amenda prevăzută de lege există numai dacă o prevede actul sancționator. În speță, Hotărârea Consiliul Local B. M. menționată nu prevede această posibilitate, însă permite achitarea unei sume mai mici cu titlu de penalizare și numai în urma neplății acesteia se aplică amenda.
Așadar, procesul-verbal este legal încheiat.
În ceea ce privește avertismentul, acesta nu se va aplica întrucât nu există nici un element atenuant care să permită instanței să aprecieze că pe viitor petenta nu va mai săvârși vreo abatere asemănătoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Respinge plângerea formulată de petenta ., cu sediul procesual ales în B. M., ., jud. Maramureș împotriva procesului-verbal nr. 9751 încheiat în data de 09.10.2012 de intimatul M. B. M. - Direcția Poliția Locală, cu sediul în B. M., ., jud. Maramureș.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 23.01.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. D. R. C. A.
Red. D.D.R./dact.C.A.
5 ex./05.02.2013
DOSAR NR._
HOTĂRĂȘTE :
Respinge plângerea formulată de petenta ., cu sediul procesual ales în B. M., ., jud. Maramureș împotriva procesului-verbal nr. 9751 încheiat în data de 09.10.2012 de intimatul M. B. M. - Direcția Poliția Locală, cu sediul în B. M., ., jud. Maramureș.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 23.01.2013.
PREȘEDINTE,
← Acordare personalitate juridică. Încheierea nr. 1920/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8051/2013.... → |
---|