Plângere contravenţională. Sentința nr. 78/2013. Judecătoria BAIA MARE

Sentința nr. 78/2013 pronunțată de Judecătoria BAIA MARE la data de 08-01-2013 în dosarul nr. 10153/182/2012

cod operator 4193

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

JUDECĂTORIA BAIA M.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 78/2013

Ședința publică din 8 Ianuarie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE D. I. R.

Grefier A. P.

Pe rol este soluționarea cauzei civile privind pe petentul P. C. S. și pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, având ca obiect plângere contraventională.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă cs. jr. R. T. în reprezentarea intimatului, lipsă fiind petentul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 17.12.2012, de către petent, răspuns la întâmpinare în 2 exemplare, din care un exemplar se comunică în ședință publică cu reprezentanta intimatului.

Reprezentanta intimatului învederează instanței că nu are de formulat alte cereri.

Instanța, nefiind excepții de invocat sau alte cereri în probațiune de formulat, în temeiul art. 167 alin. 1 C.proc.civ., încuviințează proba cu înscrisurile și cu înregistrarea video, depuse în probațiune de către intimat, apreciind-o legală, verosimilă, pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei.

Se vizionează înregistrarea video în ședință publică.

Nemaifiind alte probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentanta intimatului solicită respingerea plângerii formulate de petent și menținerea în totalitate a procesului verbal încheiat ca fiind temeinic și legal întocmit. În ceea ce privește excepția prescripției executării sancțiunii contravenționale, invocată de petent, arată că intimatul și-a respectat obligația de a comunica procesul verbal de contravenție în termen de o lună. În condițiile în care petentul nu s-a prezentat să îl ridice, acesta nu poate invoca în favoarea sa propria culpă.

Instanța, în temeiul art. 150 C.proc.civ., declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia M., la data de 20.08.2012, sub numărul_, petentul P. O. S. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/10.08.2012 încheiat de agenți constatatori din cadrul intimatului și, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii și a suspendării permisului de conducere cu sancțiunea avertismentului, cu cheltuieli de judecată.

Plângerea nu a fost motivată în fapt sau în drept și nu au fost formulate cereri în probațiune. Petentul a învederat instanței că își va motiva plângerea după ce îi va fi comunicat procesul verbal de contravenție de către intimat.

Acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru potrivit art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997.

La data de 08.11.2012, prin serviciul registratură al instanței, petentul a depus la dosar precizare a plângerii, prin care a invocat excepția prescripției executării sancțiunilor aplicate prin procesul verbal contestat.

În motivarea excepției, petentul a arătat că procesul verbal contestat nu i-a fost comunicat, singura dovadă a existenței acestuia, pe care o deține, fiind dovada nr._/21.08.2012 de restituire a permisului de conducere. În această situație, întrucât actul de constatare nu i-a fost comunicat în termenul de o lună prevăzut de art. 14 din O.G. nr. 2/2001, executarea sancțiunii amenzii și a sancțiunii complementare este prescrisă.

În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 2/2001, ale O.U.G. nr. 195/2002 și ale Legii nr. 76/2012.

În probațiune, a fost depusă copia dovezii de restituire a permisului de conducere nr._/21.08.2012 (f.14).

La data de 09.11.2012, prin registratura instanței, intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună respingerea plângerii formulate ca nefondată.

În apărarea sa, intimatul a arătat că petentul a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002, pentru aceea că la data de 10.08.2012, ora 16.31, în calitate de conducător auto a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_, pe D.E. 58, prin localitatea Seini, cu viteza de 114 km/h, fiind înregistrat de aparatul video radar verificat și omologat metrologic, montat pe autovehiculul aparținând Poliției Române, cu număr de înmatriculare_, pe hard disk XNA 3.

Fapta petentului a fost încadrată juridic în mod corect, iar sancțiunea amenzii în cuantum de 630 lei a fost în mod corect individualizată.

Se arată că procesul verbal . nr._/10.08.2012 este legal și temeinic, fiind întocmit cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001. De asemenea, acesta se bucură de o prezumție relativă de legalitate și veridicitate în ceea ce privește situația de fapt și de drept reținută în cuprinsul său, care poate fi combătută de către petent prin administrarea probei contrare.

În ceea ce privește excepția invocată de către petent, intimatul arată că a respectat dispozițiile legale privind comunicarea actului de constatare, însă petentul nu s-a prezentat la poștă pentru a primi corespondența, situație în care nu poate invoca în favoarea sa propria culpă.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 și urm. C.proc.civ.

În probațiune, au fost anexate întâmpinării: exemplarul nr. 1 al procesului verbal contestat, CD-ul cuprinzând înregistrarea contravenției reținute în sarcina petentului (f.19), dovada de comunicare (f.20), omologarea și verificarea metrologică a aparatului radar cu care a fost constatată contravenția (f.22, 23) și atestatul de operator radar al agentului constatator (f.21).

La data de 17.12.2012, prin serviciul registratură al instanței, petentul a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a arătat că nu i se poate reține culpa, în absența unei obligații legale prevăzute în sarcina sa. Astfel, obligația de comunicare a actului de constatare aparține agentului, care trebuie să recurgă la o metodă de comunicare prin care să asigure luarea efectivă la cunoștință, de către destinatar, a actului sancționator.

La termenul din data de 08.01.2013, instanța, în temeiul art. 167 C.proc.civ. a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile și cu înregistrarea video, aflate la dosar, apreciindu-le legale, verosimile, pertinente și concludente în soluționarea cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._/10.08.2012 încheiat de INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, petentului P. C. S. i-au fost aplicate sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 630 lei și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002.

În cuprinsul procesului-verbal de contravenție s-a reținut faptul că în data de 10.08.2012, ora 16.31, în calitate de conducător auto, petentul a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_, prin localitatea Seini, cu viteza de 114 km/h, fiind înregistrat de aparatul video radar verificat și omologat metrologic, montat pe autovehiculul aparținând Poliției Române, cu număr de înmatriculare_, pe hard disk XNA 3.

Potrivit art. 26 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, în cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deși prezent, refuză să semneze procesul-verbal, comunicarea actului sancționator se face de către agentul constatator în termen de cel mult o lună de la data încheierii.

Conform dispozițiilor O.G. nr. 2/2001, comunicarea se face prin două modalități alternative: prin poștă sau prin afișare. Întrucât obligația comunicării aparține organului din care face parte agentul constatator, tot acesta trebuie să facă dovada îndeplinirii procedurii de comunicare. În cazul comunicării prin poștă, contravenientul nu are obligația legală de a se prezenta la oficiul poștal pentru a ridica procesul verbal de contravenție, neputând fi sancționat în cazul în care nu se conformează. În această situație, organul din care face parte agentul constatator trebuie să recurgă la comunicarea procesului verbal prin afișare la domiciliul contravenientului.

De asemenea, instanța reține că dispozițiile O.G. nr. 2/2001 se completează cu cele ale Codului de procedură civilă, care prevede, în cazul comunicării actelor de procedură, că atunci când se refuză primirea actului, acesta se afișează pe ușa locuinței destinatarului (art. 92 alin. 2 și alin. 6 C.proc.civ.).

În cauză, contravenientul refuzând să semneze actul de constatare, acesta i-a fost comunicat în termenul legal de o lună, prin poștă, însă petentul nu s-a prezentat pentru a-l ridica. În această situație, după expirarea termenului de păstrare, procesul verbal de contravenție a fost returnat intimatului (f.21). În condițiile în care intimatul nu a mai procedat la afișarea actului de constatare, instanța constată că acesta nu a fost comunicat contravenientului în termenul prevăzut de lege.

Potrivit art. 14 din O.G. nr. 2/2001, executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.

Instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale reține că nu există niciun obstacol legal în soluționarea unei cereri în constatarea prescripției executării sancțiunii amenzii contravenționale. Interesul care stă la baza unei astfel de cereri rezidă în faptul că, odată admisă și constatată executarea sancțiunii ca prescrisă, petentul va fi protejat de o eventuală executare silită a sancțiunii care, în lipsa unei dispoziții a instanței în sensul anulării procesului-verbal, apare ca plauzibilă. A decide în sens contrar ar însemna să se ajungă în situația de a se crea în mod artificial un nou litigiu, prin aceea că i s-ar cere petentului să aștepte începerea procedurilor de executare silită, pentru a le contesta pe acestea introducând o nouă cerere de chemare în judecată.

De altfel, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța hotărăște asupra sancțiunii aplicate prin procesul-verbal atacat, ceea ce înseamnă că instanța se poate pronunța și asupra intervenției prescripției executării sancțiunii contravenționale.

În sprijinul acestei opinii vine și Minuta C.S.M. de “Unificarea practicii judiciare” din data de 19 noiembrie 2008, cu caracter de recomandare, prin care s-a stabilit, ca opinie majoritară, posibilitatea admiterii plângerii contravenționale și constatării prescripției executării amenzii în situația nerespectării art. 14 din O.G. nr. 2/2001, fără a fi nevoie a se formula contestație la executare.

Așadar, întrucât procesul verbal de contravenție nu a fost comunicat petentului în termen de o lună de la data întocmirii sale, instanța reține că în acest caz vor fi aplicabile dispozițiile art. 14 din O.G. nr. 2/2001, privind precripția executării sancțiunii amenzii contravenționale. Având în vedere faptul că sancțiunea complementară, așa cum reiese și din denumirea acesteia, însoțește întotdeauna o sancțiune principală, instanța reține că prescripția executării sancțiunii principale atrage și prescripția executării sancțiunii complementare, în speță – sancțiunea suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.

Pentru acestea, în temeiul art. 34 raportat la art. 14 din O.G. nr. 2/2001, instanța urmează să admită excepția prescripției executării sancțiunii amenzii contravenționale, invocată de petent, și să constate ca prescrisă sancțiunea amenzii contravenționale aplicată petentului prin procesul-verbal . nr._/10.08.2012, întocmit de agenți constatatori din cadrul intimatului.

În temeiul art. 274 C.proc.civ., instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția prescripției executării sancțiunii amenzii contravenționale, invocată de petent.

Constată prescris dreptul de a executa sancțiunea amenzii contravenționale aplicate petentului P. C. S., domiciliat în Oradea, ., jud. Bihor, prin procesul-verbal de contravenție . nr._/10.08.2012, întocmit de agenți constatatori din cadrul intimatului INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, cu sediul în Baia M., .. 37, jud. Maramureș.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

D. I. RUSUADRIANA P.

Red. D.I.R./ dact. A.P./ 4 ex./ 30 ianuarie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 78/2013. Judecătoria BAIA MARE