Acţiune în constatare. Sentința nr. 556/2013. Judecătoria BĂILEŞTI

Sentința nr. 556/2013 pronunțată de Judecătoria BĂILEŞTI la data de 13-02-2013 în dosarul nr. 4035/183/2012

Dosar nr._ - actiune in constatare-

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BĂILEȘTI

JUDETUL D.

Sentința Civilă Nr. 556/2013

Ședința publică de la 13 februarie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - I. M. - judecător

Grefier - E. B.

*****

Pe rol judecarea acțiunii civile în constatare formulată de reclamantul Dinut I., în contradictoriu cu pârâtul B. I..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul prin avocat P. D., martorul E. L. C., lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, avocat P. D., pentru reclamant, a depus certificat de sarcini nr. 2024/11.01.2013, emis de OCPI D., interogatoriu și a solicitat să se facă aplicarea art 255 C proc civ, cu privire la lipsa pârâtului.

Sub prestare de jurământ s-a luat declaratie martorului prezent, depozitia acestuia fiind consemnată si atasată la dosar.

Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat, excepții de invocat sau alte probe de administrat, a acordat cuvântul pe fondul cauzei .

Avocat P. D., pentru reclamant, a solicitat admiterea acțiunii și constatarea valabilității convenției de vânzare cumpărare, fără cheltuieli de judecată.

Instanța a rămas în pronunțare pe fondul cauzei.

INSTANȚA,

Asupra cauzei de față, constata urmatoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 04.12.2012, reclamantul Dinut I. a chemat în judecată pe pârâtul B. I., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate valabilitatea convenției de vânzare cumpărare încheiată între reclamant și pârâtă la 31.08.2011, privind suprafața de teren de 0,25 ha, situată in extravilanul com. O., ., în tarlaua 126 .:N:-De 1595, E- Bita G., S- De 1570, V-P. A., conform titlului de proprietate nr. 2051/30.09.2002, și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare cumpărare.

În motivarea acțiunii, reclamantul arată că la data de 31.08.2011 a cumpărat de la pârât suprafata de 0,25 ha, situată in extravilanul com. O., ., cu prețul de 500 lei achitat integral, convenind cu acesta să se prezinte la biroul notarial în vederea perfectării actelor autentice, însă acesta a refuzat să se prezinte deși i-a solicitat acest lucru de mai multe ori.

În drept, a invocat dispozițiile art.1073-1077 C.civil, art.5 alin.2 și art.6 titlul X din legea nr.247/2005.

În susținerea acțiunii, reclamantul a depus la dosar: înscrisul denumit „antecontract de vânzare-cumpărare” încheiat la 31.08.2011, copie CI parat, titlul de proprietate nr. 2051/ 30.09.2002, certificat fiscal nr. 169/10.01.2013, dovada platii taxei de timbru si a timbrului judiciar, și a fost administrată proba testimonială cu martorul E. L. C..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține urmatoarele:

In baza legii 18/1991, pârâtului B. I. i s-a reconstituit drept de proprietate pentru suprafața de 1 ha si 1000 m.p. teren pe raza com. O. ., eliberându-i-se titlul de proprietate nr. 2051/30.09.2002.

La data de 31.08.2011, între reclamant, în calitate de cumpărător și pârât, în calitate de vânzător, s-a încheiat o convenție de vânzare - cumpărare, privind suprafața de teren de 0,25 ha, situată in extravilanul com. O., ., în tarlaua 126 .:N:-De 1595, E- Bita G., S- De 1570, V-P. A., conform titlului de proprietate nr. 2051/30.09.2002, pentru pretul de 500 lei.

Reclamantul a intrat în posesia terenului și ulterior încheierii a stăruit pe lângă pârât să se prezinte la notarul public pentru întocmirea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică, însă acesta nu s-a prezentat, aspect confirmat de depozitia martorului E. L. C., audiat în cauza.

În conformitate cu art.2 alin.1 din Titlul X al legii 247/2005 privind reforma în domeniul proprietății și justiției și unele măsuri adiacente, terenurile cu sau fără construcții, situate în intravilan și extravilan, indiferent de destinația sau de întinderea lor, pot fi înstrăinate și dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute.

În situația în care una din părți refuză să se prezinte la notar, art. 5 alin.2 din aceeași lege dispune în sensul că cealaltă parte se poate adresa instanței de judecată pentru a pronunța o hotărâre judecătorească, care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare.

În speță, instanța reține că această condiție este îndeplinită având în vedere declarația martorului audiat în cauză, coroborată cu interogatoriul pârâților, pentru care instanța va face aplicarea art 225 C proc civ. și de asemenea, sunt îndeplinite și condițiile vânzării conform art. 1295 cod civil.

În consecință, acțiunea va fi admisă, urmând să se pronunțe o hotărâre judecătorească care să constate vânzarea și să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare, instanța suplinind consimțământul pârâților conform art.1073 și 1077 c.civ. și art. 5 din titlul X al legii 247/2005.

Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea civilă în constatare formulată de reclamantul Dinut I., cu domiciliul în com. O., ., în contradictoriu cu pârâtul B. I., domiciliat în com. O., ..

Constată valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare încheiată între reclamant și autorul pârâților la 31.08.2011, privind suprafața de teren de 0,25 ha, situată in extravilanul com. O., ., în tarlaua 126 .:N:-De 1595, E- Bita G., S- De 1570, V-P. A., conform titlului de proprietate nr. 2051/30.09.2002, cu pretul de 500 lei.

Prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 13.02.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. I. E. B.

Red, Jud. M.I .

Tehnored. EB

4 ex/14.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 556/2013. Judecătoria BĂILEŞTI