Acţiune în constatare. Sentința nr. 2601/2013. Judecătoria BĂILEŞTI

Sentința nr. 2601/2013 pronunțată de Judecătoria BĂILEŞTI la data de 17-12-2013 în dosarul nr. 2548/183/2013

Dosar nr._ - acțiune în constatare –

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BĂILEȘTI JUDEȚUL D.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2601

Ședința publică de la 17 decembrie 2013

Instanța constituită din:

Președinte - P. V. – președinte judecătorie

Grefier - A. D.

x.x.x.x

Pe rol pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din 12 decembrie 2013,consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, avînd ca obiect judecarea acțiunii civile în constatare, formulată de reclamanții C. C. și C. N. împotriva pârâtului Ț. E. L..

La apelul nominal au lipsit părțile .

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care a învederat că la data de 16.12.2013, prin Serviciul Registratură al instanței, reclamanții au depus la dosar concluzii scrise.

INSTANȚA

Reclamanții C. C. și C. N. au chemat în judecată pe pârâtul Ț. E. L., solicitând să se constate valabilitatea convenției de vânzare cumpărare încheiată la 14.09.2002 cu privire la apartamentul compus din două camere, cu suprafața utilă de 39,96 mp situat în municipiul Băilești, ., .. 1, . și să se pronunțe o hotărâre judecătorească care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare.

În motivarea acțiunii au arătat că la data de 14.09.2002 au vândut pârâtului apartamentul sus menționat, cu prețul de 12.000.000 lei Rol, ce a fost încasat de la acesta după ce s-au scăzut restanțele pe care le aveau la întreținere și că la aceeași dată pârâtul a intrat în posesia apartamentului.

Au mai arătat că, deși i-au solicitat pârâtului de mai multe ori să se prezinte la notar pentru încheierea actelor în formă autentică, acesta nu s-a prezentat, astfel că au fost nevoiți să achite la Primăria Municipiului Băilești impozitul pentru apartament, iar prin sentința civilă nr. 148 din 20.06.2013 au fost obligați să plătească contravaloarea energiei electrice consumate de pârât și că l-au notificat pe pârât să se prezinte la notar pentru perfectarea actelor la data de 15.07.2013, însă acesta a refuzat.

În drept, au invocat dispozițiile art. 1669 NCC.

Au depus la dosar înscrisul sub semnătură privată încheiat la 14.09.2002, contractul de vânzare cumpărare cu plata în rate nr._ încheiat la 27.09.1994, actul adițional la contractul de vânzare cumpărare nr._ din 24.09.2002, notificarea către pârât pentru a se prezenta la notar, confirmarea de primire din 10.07.2013, informații detaliate de pe portalul instanțelor de judecată privind dosarul nr._ al Judecătoriei Băilești, certificatul de atestare fiscală nr._ din 29.07.2013 emis de Primăria Municipiului Băilești, chitanțele privind achitarea taxei de timbru, certificatul de sarcini nr._ din 25.09.2013 emis de OCPI D., interogatoriu pentru a fi luat pârâtului.

În cauză, s-a luat interogatoriu pârâtului la cererea reclamanților.

Din probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:

In baza contractului de vânzare cumpărare cu plata în rate nr._ din 27.09.1994 reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra unui apartament situat în municipiul Băilești, . ( fosta Aleea 30 Decembrie ), .. 1, ., compus din două camere, cu suprafața utilă de 39,96 mp.

La data de 14.09.2002 între reclamanți, în calitate de vânzători și pârât, în calitate de cumpărător, s-a încheiat o convenție de vânzare cumpărare materializată printr-un înscris sub semnătură privată denumit " chitanță" cu privire la apartamentul compus din două camere, cu suprafața utilă de 39,96 mp situat în municipiul Băilești, ., .. 1, ., județul D., cu prețul de 12.000.000 lei Rol achitat integral, urmând ca ulterior să încheie actul în formă autentică la notar.

Cu toate demersurile făcute de vânzători pentru încheierea actului autentic la notar, pârâtul a refuzat să se prezinte la notar pentru încheierea actului autentic.

La interogatoriu pârâtul a recunoscut că la data de 14.09.2002 reclamanții i-au vândut un apartament situat în municipiul Băilești, ., .. 1, ., județul D., cu prețul de 12.000.000 lei Rol și că i-au solicitat de mai multe ori să se prezinte la notar pentru autentificarea actului dar a refuzat întrucât a fost bolnav.

Cum în speță s-a dovedit fără nici un dubiu că actul autentic nu s-a putut încheia datorită refuzului pârâtului de a se prezenta la notar și în consecință instanța, având în vedere dispoz. art.969 c. civ., potrivit cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante și dispozițiile art. 1294-1295 Cod civil, va admite acțiunea și va constata valabilitatea convenției de vânzare cumpărare încheiată la 14.09.2002 cu privire la apartamentul compus din două camere, cu suprafața utilă de 39,96 mp situat în municipiul Băilești, ., .. 1, ., județul D., cu prețul de 12.000.000 lei rol achitat integral .

Avînd în vedere dispoz. art. 1073 c.civ. care consacră principiul executării în natură a obligațiilor și art. 1077 c.civ. care prevede că în cazul neîndeplinirii obligației de a face, instanța poate să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic, prezenta hotărâre va ține loc de act autentic de vânzare – cumpărare .

În baza art. 274 C. pârâtul va fi obligat la 1245 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă în constatare formulată de reclamanții C. C. și C. N., ambii domiciliați în ., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Ind.Av.A. B. cu sediul în Băilești, ., ., . împotriva pârâtului Ț. E. L. domiciliat în ..

Constată valabilitatea convenției de vânzare cumpărare încheiată la 14.09.2002 între reclamanți, în calitate de vânzători și pârât, în calitate de cumpărător, cu privire la apartamentul compus din două camere de locuit, cu suprafața utilă de 39,96 mp situat în municipiul Băilești, ., .. 1, ., județul D..

Prezenta hotărâre va ține loc de act autentic de vânzare cumpărare .

Obligă pârâtul la 1245 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.

Sentință cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 17 decembrie 2013 .

Președinte,

V. P. Grefier,

Red.jud.V.P A. D.

Tehnored.A.D.

Ex.5/14.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 2601/2013. Judecătoria BĂILEŞTI