Acţiune în constatare. Sentința nr. 2372/2013. Judecătoria BĂILEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2372/2013 pronunțată de Judecătoria BĂILEŞTI la data de 21-11-2013 în dosarul nr. 2679/183/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BĂILEȘTI
JUDEȚUL D.
Dosar nr._ - acțiune în constatare - Sentința civilă nr.2372
Ședința publică din 21 noiembrie 2013
Completul constituit din:
Judecător M. P.
Grefier V. M.
x.x.x.x
Pe rol se află judecarea acțiunii civile în constatare formulată de reclamanta U. F. N. împotriva pârâtei C. Nicolița.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns martorul M. N.,lipsă fiind părțile,reclamanta fiind reprezentată de avocat D. Ț. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,care a învederat că pricina se află la primul termen de judecată și că pentru acest termen părțile și martorul au fost legal citați, pîrîta și cu mențiunea prezentării la interogatoriu,după care instanța,în conformitate cu dispozițiile art.131 alin.1 c.pr.civ.constată că este competentă general,material și teritorial să soluționeze cauza,după care ;
Din oficiu,instanța în baza dispozițiilor art.238 alin.1 N.c.p.c.stabilește că durata necesară soluționării procesului este de două luni,după care,acordă cuvîntul apărătorului reclamantei cu privire la încuviințarea probelor solicitate prin cererea de chemare în judecată.
Avînd cuvîntul,avocat D. Ț. I. solicită să-i fie încuviințată proba cu actele depuse la dosarul cauzei și proba testimonială în cadrul căruia să fie ascultat martorul prezent M. N..
În conformitate cu dispozițiile art.258 alin.1 Ncpc instanța încuviințează probele solicitate, după care trece la ascultarea martorului prezent,depoziția acestuia fiind consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei.
Nemai fiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța a acordat cuvîntul apărătorului reclamantului pe fondul cauzei.
Avînd cuvîntul,avocat D. Ț. I., pentru reclamantă, a solicitat admiterea acțiunii,constatarea valabilității convenției de vînzare cumpărare, iar hotărîrea ce se va pronunța să țină loc de act autentic de vînzare cumpărare,fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul instanței la 19.08.2013 reclamanta U. F. N. a chemat în judecată pe pârâta C. Nicolița,solicitând să se constate valabilitatea convenției de vânzare cumpărare încheiată la 31.07.2011 și să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare, în legătură cu această convenție, încheiată între reclamantă în calitate de cumpărătoare și pârâtă în calitate de vânzătoare,cu prețul de 400 lei, achitat integral de cumpărătoare,cu privire la suprafața de 1000 mp teren extravilan vii situat în extravilanul . în tarlaua 60,. la N-De 142,E- Sercaru S.,S-M. I.,V- L. Fl., conform titlului de proprietate nr.979-_ din 22.10.1999.
În motivarea acțiunii ,a arătat că prin convenția de vânzare cumpărare încheiată la data de 31.07.2011 a cumpărat de la pârâtă terenul sus menționat, cu prețul de 400 lei achitat integral și a intrat în posesia acestuia .
A susținut că la data încheierii convenției s-au înțeles să se prezinte la notar pentru
încheierea actului autentic,însă ulterior pîrîta a refuzat să se mai prezinte.
- 2 -
În drept a invocat dispozițiile art.1073-1077 cod civil.
În dovedirea cererii,reclamanta a depus la dosar certificatul de informare nr.1/08.08.2013 eliberat de Biroul de mediator A. Z. cu sediul în Calafat,
antecontractul de vînzare cumpărare,actul său de identitate,titlul de proprietate nr.979-_ din 22.10.1999certificat de deces privind pe C. I.,certificat de moștenitor nr.685 din 28.11.2005 eliberat de BNP A. B. cu sediul în Băilești,actul de identitate al pîrîtei,
certificatul fiscal nr.199 din 20.08.2013 eliberat de Primăria comunei Rast,certificatul nr._ din 13.08.2013 eliberat de OCPI D.,chitanțaprivind plata txei judiciare de timbru.
In cauză s-a dispus citarea pîrîtei cu mențiunea prezentării la interogatoriu și la solicitarea reclamantei a fost audiat martorul M. N..
Din actele și lucrările dosarului,instanța reține următoarele:
În baza legii 18/1991 autorului pîrîtei,C. I. i s-a reconstituit drept de proprietate pe raza . de 4 ha și 9300 mp teren,prin titlul de proprietate nr.979-_ din 22.10.1999,pîrîta fiind moștenitoarea acestuia în calitate de fiică,conform certificatului de moștenitor nr.685 din 28.11.2005 eliberat de BNP A. B. cu sediul în Băilești.
La data de 31.07.2011 ,reclamanta și pârâta au încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare prin care aceasta din urmă s-a obligat să vîndă reclamantei cu prețul de 400 lei, achitat integral de cumpărătoare,suprafața de 1000 mp teren extravilan vii situat în extravilanul . în tarlaua 60,. la N-De 142,E- Sercaru S.,S-M. I.,V- L. Fl.,conform titlului de proprietate nr.979-_ din 22.10.1999.
Reclamanta a intrat în posesia terenului și ulterior încheierii antecontractului a stăruit pe lângă pârât să se prezinte la notarul public pentru întocmirea contractului de vînzare cumpărare în formă autentică, însă acesta nu s-a prezentat, așa cum rezultă din declarația martorului audiat în cauză .
Potrivit art.358 c.pr.civ.dacă partea,fără motive temeinice,refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează,instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă în folosul aceluia care a propus interogatoriul.
În conformitate cu art.2 alin.1din Titlul X al legii 247/2005 privind reforma în domeniul proprietății și justiției și unele măsuri adiacente, terenurile cu sau fără construcții, situate în intravilan și extravilan, indiferent de destinația sau de întinderea lor, pot fi înstrăina te și dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute.
În situația în care una din părți refuză să se prezinte la notar, art.5 alin.2 din aceeași lege dispune în sensul că cealaltă parte se poate adresa instanței de judecată pentru a pronunța o hotărâre judecătorească, care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare.
În speță, instanța reține că această condiție este îndeplinită având în vedere declarația martorului audiat în cauză și de asemenea, sunt îndeplinite și condițiile vânzării conform art. 1295 cod civil.
În consecință, acțiunea va fi admisă,urmând să se pronunțe o hotărâre judecătorească care să constate vânzarea și să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare, instanța
suplinind consimțământul pârâtului conform art.1073 și 1077 c.civ. și art.5 din titlul X al legii 247/2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea reclamantei U. F. N. cu domiciliul procedural ales la numita Mirica G. domiciliată în comuna Maglavit,. împotriva pârâtei C. Nicolița domiciliată în ..
Constată valabilitatea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între reclamantă și
pîrîtă la data de 31 iulie 2011,privind suprafața de 1000 mp teren extravilan vii situat în
- 3 -
extravilanul . în tarlaua 60,. la N-De 142,E- Sercaru S.,S-M. I.,V- L. Fl.,conform titlului de proprietate nr.979-_ din 22.10.1999.
Hotărârea ține loc de contract.
Sentință cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare,apel ce se va depune
la Judecătoria Băilești .
Pronunțată în ședința publică din data de 21 noiembrie 2013.
Judecător,
M. P. Grefier,
Red.jud.MP V. M.
Tehnored.V.M.
Ex.4 /25.11.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 185/2013.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 1123/2013. Judecătoria... → |
---|