Acţiune în constatare. Sentința nr. 172/2013. Judecătoria BĂILEŞTI

Sentința nr. 172/2013 pronunțată de Judecătoria BĂILEŞTI la data de 23-01-2013 în dosarul nr. 3661/183/2012

Dosar nr._ - acțiune în constatare -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BĂILEȘTI

JUDETUL D.

Sentința civilă nr. 172/2013

Ședința publică de la 23 ianuarie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - I. M. - judecător

Grefier - E. B.

x.x.x.x

Pe rol judecarea acțiunii civile în constatare formulată de reclamantul B. N. în contradictoriu cu pârâtii: T. M. C. si T. O..

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantul, prin avocat P. D., martorul U. G., lipsa fiind pârâții.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, s-a depus de către apărătotul reclamantului certificat fiscal în original si interogatorii.

Sub prestare de jurământ, s-a luat declaratie martorului prezent, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat, excepții de invocat sau alte probe de administrat, a acordat cuvântul pe fondul cauzei .

Avocat P. D., pentru reclamant, a solicitat admiterea acțiunii și constatarea valabilității convenției de vânzare cumpărare, fără cheltuieli de judecată.

Instanța a rămas în pronunțare pe fondul cauzei.

INSTANȚA,

Asupra cauzei de față, constata urmatoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 12.11.2012, reclamantul B. N., a chemat în judecată pe pârâtii: T. M. C. si T. O., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate valabilitatea convenției de vânzare cumpărare încheiată între reclamant și pârâți la data de 12.12.2001, privind suprafața de teren de 5,4377 ha, situată în extravilanul ., în T 114, P 12, având ca vecinătati: N-Pălăstea V., S – S. T., E- De 967, V- De 965 și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare cumpărare.

În motivarea acțiunii, reclamatul a arătat că la data de 12.12.2001 a cumpărat de la pârâții suprafata de 5,4377 ha, situată în T 114, P 12, cu prețul de 1731 lei, achitat integral, si a convenit cu acestia ca in termen de 3 luni sa se prezinte la biroul notarial în vederea perfectării actelor autentice, însă aceștia refuză să se prezinte deși le-a solicitat acest lucru de mai multe ori .

În drept, a invocat dispozițiile art.1073-1077 C.civil, art.5 alin.2 titlul X din legea nr.247/2005.

În susținerea acțiunii, reclamantul a depus la dosar: înscrisul denumit " chitantă de vânzare –cumparare" incheiată la 12.12.2001, Titlul de proprietate nr. 1516-_/26.05.1998, acte de identitate privind pe pârâți, dovada platii taxei de timbru si a timbrului judiciar, certificat fiscal nr._/19.11.2012, eliberat de Primăria Plenita, D., certificat de mostenitor nr. 39/2012 – supliment la certificatul de mostenitor nr. 22/2003, eliberat de BNP T. C. D., cu sediul în C., certificat de deces T. I., certificat nr._/23.11.2012 eliberat de OCPI D. și a fost administrată proba testimonială cu martorul U. G..

In cauză s-a dispus citarea pârâților, care nu s-au prezentat si nu au formulat întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține urmatoarele:

In baza legii 18/1991, autorului pârâților, defunctului T. C. I., i s-a reconstituit drept de proprietate pentru suprafața de 5 ha si 7700 m.p. teren pe raza comunei Plenita, jud.D., eliberându-li-se titlul de proprietate nr. 1516-_/26.05.1998

La data de 12.12.2001, între reclamant, în calitate de cumpărător și pârâți în calitate de vânzători, s-a încheiat o convenție de vânzare - cumpărare, privind suprafața de teren de 5,4377 ha situată în T 114, P 12, având ca vecinătati: N-Pălăstea V., S – S. T., E- De 967, V- De 965, cu pretul de 1731 lei, achitat integral.

Reclamantul a intrat în posesia terenului și ulterior încheierii a stăruit pe lângă pârâti să se prezinte la notarul public pentru întocmirea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică, însă aceștia nu s-au prezentat, aspect confirmat de depozitia martorului U. G., audiat la termenul de astazi .

În conformitate cu art.2 alin.1 din Titlul X al legii 247/2005 privind reforma în domeniul proprietății și justiției și unele măsuri adiacente, terenurile cu sau fără construcții, situate în intravilan și extravilan, indiferent de destinația sau de întinderea lor, pot fi înstrăinate și dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute.

În situația în care una din părți refuză să se prezinte la notar, art. 5 alin.2 din aceeași lege dispune în sensul că cealaltă parte se poate adresa instanței de judecată pentru a pronunța o hotărâre judecătorească, care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare.

În speță, instanța reține că această condiție este îndeplinită având în vedere declarația martorului audiat în cauză coroborată cu interogatoriul pârâtilor, pentru care instanța face aplicarea art. 225 C proc civ., și de asemenea, sunt îndeplinite și condițiile vânzării conform art. 1295 cod civil.

În consecință, acțiunea va fi admisă, urmând să se pronunțe o hotărâre judecătorească care să constate vânzarea și să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare, instanța suplinind consimțământul pârâtului conform art.1073 și 1077 c.civ. și art. 5 din titlul X al legii 247/2005.

Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea civilă în constatare formulată de reclamantul B. N., domiciliat in com.Plenita, .. 14, Jud. D., în contradictoriu cu pârâtii: T. M. C., domiciliată în C. ., .. . si T. O., domiciliat in C., ., Jud. D..

Constată valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare încheiată la data de 12.12.2001, privind suprafața de teren de 5,4377 ha situată în T 114, P 12, având ca vecinătati: N-Pălăstea V., S – S. T., E- De 967, V- De 965, cu pretul de 1731 lei, achitat integral.

Prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 23.01.2013.

PREȘEDINTE,

M. I. GREFIER

E. B.

Red, Jud. MI .

Tehnored. EB

5ex./ 22.02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 172/2013. Judecătoria BĂILEŞTI